Sfântul Iosif Naniescu, ierarh milostiv, mare slujitor și protopsalt

În viața celor de demult, numeroase aspecte sunt atât de profunde, încât rămân, deși par a se pierde sub greutatea timpului, acoperite de colbul anilor. Unele sunt salvate de biografi, altele de tradiția colectivă a Bisericii, care evocă fapte, întâmplări, istorisiri, cu o puternică rezonanță în vremea aceea și peste veacuri.

Așa se întâmplă și în cazul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, care a păstorit vreme de 27 de ani la Iași, începând cu 1875, până la trecerea către Domnul, în anul 1902.

Acesta a avut legături deosebite și cu Valahia, prin intermediul locurilor în care a viețuit și slujit, afirmându-se ca un monah plin de râvnă, un bun slujitor, cântăreț, compozitor și formator de ucenici.

În mod cu totul special este cunoscută activitatea sa din capitala Moldovei, dăinuind în memoria urbei prin dorința puternică de a restaura Catedrala Mitropolitană, aflată în ruină de vreun sfert de veac.

Când Mitropolitul Iosif a ajuns la Iași, după cum reține tradiția locului, bolțile Catedralei erau năruite de ceva vreme, în urma unei erori de proiectare, iar pe la colțurile clădirii crescuseră arbuști, neîntrezărindu-se semne că lucrările de restaurare aveau să înceapă curând.

Înaintașii săi nu au avut posibilitatea să schimbe starea deteriorată a Catedralei.

Este demn de apreciat curajul Mitropolitului Iosif, care a mers la înalți demnitari de la București, amenințând chiar cu demisia când, în locul unui ajutor, a fost respins cu indiferență și chiar dispreț.

Curajul, râvna, dorința de a schimba lucrurile fac parte din deosebita dăruire pe care marele ierarh a manifestat-o față de eparhia căreia i-a fost păstor.

Se cuvine însă să amintim și o altă latură a slujirii sale, deosebit de relevan­tă, anume aceea a apropierii de strana bi­sericii. Încă din copilărie, s-a format la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iași și la Episcopia Buzăului, unde a de­prins tipicul bisericesc și muzica psaltică.

Unchiul său, Teofilact, era slujitor și Mare Eclesiarh. Prin intermediul său a ajuns în diferite locuri, însoțindu-și rudenia, care i-a îndrumat pașii spre viața monahală.

De timpuriu a descoperit cântarea bisericească, un rol deosebit revenin­du-le, chiar dacă în mod indirect, Sfântului Macarie Protopsaltul și lui Nectarie Protopsaltul, care îl cunoșteau pe unchiul Sfântului Iosif Naniescu, el însuși apreciat cântăreț și bun slujitor.

Psalții amintiți l-au inspirat în opera sa muzicală și pe tânărul monah, devenit ierodiacon și ieromonah, iar din anul 1873 arhiereu-vicar la București, la recomandarea Mitropolitului Primat Nifon Rusăilă, manifestând dăruire față de muzica bisericească.

Din perioada anterioară slujirii sale ca arhiereu datează Răspunsurile compuse pentru Sfânta Liturghie, care rămân și în prezent la fel de apreciate, deși au trecut mulți ani de când au fost așezate pe note.

Printre Răspunsurile mari îndătinate, atât în zilele de peste săptămână, dar și în cele de sărbătoare, sunt cunoscute cele pe glasul al VIII-lea, care mai târziu au fost prelucrate și pentru muzică corală.

Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu avea o râvnă admirabilă de a cerceta multe biserici și mănăstiri, încă de când era arhiereu la București, din dorința de a cunoaște viața comunităților din diferitele locuri ale eparhiei și de a sluji în stare de evlavie și rugăciune profundă, împodobind Sfânta Liturghie și celelalte slujbe pe care le oficia, prin frumusețea cântărilor, a rugăciunii și a cuvintelor de învățătură.

Viața lui a rămas ca o adevărată pildă, după ce a păstorit ca Episcop-vicar la București, Episcop al Argeșului și Mitropolit al Moldovei, în special la mănăstirile din ținutul Neamțului, unde adeseori cânta și rostea rugăciuni sau versete din Sfânta Evanghelie.

Când ajungea pe parcursul verii la Sihla, pe stânca de deasupra peșterii în care s-a tăinuit pe sine Sfânta Teodora, cânta împreună cu diaconii care-l înso­țeau Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, ca dorință a înfrumusețării sufletului după cuviință și după rugăciunea fiecărui slujitor al Bisericii care iubește frumusețea Casei lui Dumnezeu, sau în altă variantă, podoaba Casei Lui.

Poposea și slujea în fiecare mănăstire, mai ales în timpul verii, întrucât drumurile erau mai ușor de străbătut atunci, astfel încât liturghisea într-o zi la Mănăstirea Neamț, în alta la Secu, la Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratic și la celelalte mănăstiri, rămânând în amintirea monahilor și preoților ca un mare slujitor.

Dragostea lui față de muzică și rugăciune este emblematică pentru slujitorii Bisericii.

O întâmplare din viața sa este în mod special plină de învățăminte și merită evocată în câteva cuvinte.

Sfântul Mitropolit al Moldovei, Iosif Naniescu, a fost preocupat de muzică, de interpretarea corectă a cântării și de atenta slujire liturgică, având o râvnă deosebită pentru slujbele Bisericii. În acest sens, a reorganizat cântarea bisericească corală.

Întrucât avea o rară sensibilitate, nu îngăduia să se cânte oricum în biserică. Erau cântăreți, și pe vremea sa, care ofereau răspunsurile prea tare sau prea grăbit, iar Mitropolitul în multe rânduri îi avertiza: Veți da seama înaintea lui Dumnezeu de felul cum cântați.

A hotărât ca și la Catedrala Mitropolitană din Iași să fie organizat un cor mixt, îngăduind astfel și femeilor, care aveau aptitudini și cunoștințe muzicale, să ia parte la slujirea lui Dumnezeu prin psalmodiere.

Îndată după înființarea coralei, presa din Iași, ostilă marelui Mitropolit, l-a criticat cu asprime. În prima duminică, după ce corala mixtă a cântat la Sfânta Liturghie, un ziar local titra: Mitropolitul strică tradițiile și a pus femeile să cânte în biserică, pe când noi știm că femeile nu au voie să cânte sau să zică ceva în biserică. Mitropolitul, cu răbdarea-i caracteristică, a așteptat momentul predicii și le-a spus: M-ați criticat din nou, că am pus femeile să cânte în corul Mitropoliei, fățarnicilor! Cine au fost primele la mormânt, nu femeile mironosițe, în timp ce bărbații stăteau închiși în case de frica iudeilor? Oare nu au posibilitate și aceste femei să cânte la Liturghie, nu să facă cele hărăzite slujitorilor Bisericii, pentru că aceasta nu este îngăduit, dar să laude pe Dumnezeu nu se cuvine și lor, celor mai evlavioase dintre creștini?

Se știe că întregul fond de carte al bibliotecii sale l-a donat Academiei Române.

A păstrat în ultima parte a vieții doar Sfânta Scriptură și câteva cărți de cult, Ceaslovul, Psaltirea, Viețile Sfinților, dea­supra cărora rămânea mai multe ceasuri, și câteva cărți de muzică. Celelalte volume pe care le-a adunat în timpul vieții au constituit forma de început și modelul după care s-a dezvoltat Biblioteca Academiei Române, care a avut numeroși donatori din rândul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române (cel dintâi fiind Episcopul Buzăului, Dionisie Romano).

Plină de învățăminte pentru slujitorii Bisericii rămâne dragostea sa față de cele sfinte, întrucât era adeseori prezent la slujbele de la Catedrala Mitropolitană. Se zice că într-o zi, întârziind paracliserul, Mitropolitul a început să rostească, fără carte, în fața ușilor ferecate, rânduiala Miezonopticii. După ce s-a deschis Catedrala, Mitropolitul i-a spus paracliserului: continuă din acest loc! Până aici am rostit eu...!

Contemporanii lui ne-au relatat că Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, canonizat în 2018 de către Biserica noastră, a alergat desculț, noaptea, de la reședința sa aflată la câteva sute de metri depărtare, ca să afle ce s-a întâmplat cu moaștele Sfintei Parascheva, când un incendiu a mistuit paraclisul în care se aflau, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

De numele lui se leagă și mutarea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” la Catedrala Mitropolitană.

Cunoscuți de-ai Mitropolitului, membrii familiei boierilor Botez Forăscu din Fălticeni, au comandat racla de argint care păstrează și în prezent moaștele Cuvioasei, mutate atunci în Catedrala Mitropolitană, restaurată și sfințită de evlaviosul Mitropolit Iosif Naniescu.

Aceste adevăruri de netăgăduit vorbesc despre dragostea minunatului ierarh față de sfintele slujbe și lucrurile sacre.

Mitropolitul Iosif Naniescu, în vremea slujirii sale ca ierodiacon, ieromonah, arhiereu-vicar, episcop și mitropolit, a arătat o remarcabilă dăruire, iar numele lui se află scris în panoplia compozitorilor de muzică bisericească și a marilor trăitori.

Deși nu a avut o legătură directă cu Catedrala Mitropolitană din București, a fost apropiat slujitorilor ei din perioada aceea, studiind la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde a fost coleg cu Episcopul Buzăului, Inochentie Chițu­lescu. Se poate ca atunci să fi locuit la Mănăstirea Antim. Episcopul Buzăului, Chesarie, l-a tuns în monahism la 23 noiembrie 1835, punându-i numele Iosif. Marele ierarh Chesarie fusese călugărit la Antim de Episcopul Iosif al Argeșului. În amintirea lui, în semn de prețuire, i-a dăruit ucenicului numele binefăcătorului său. Tradiții pline de tâlc!

Astfel, a fost hirotonit pe seama Bisericii „Sfântul Ioan cel Nou” din Capitală, fiind hirotesit protosinghel de Episcopul Râmnicului, Calinic, în timp ce Mitropolitul Primat Nifon l-a hirotesit arhimandrit și l-a numit egumen la Mănăstirea Sărindar, una dintre cele mai cunoscute și frecventate așezăminte monahale din Bucureștii veacului al XIV-lea.

Nu putem trece cu vederea anii lui de stăreție la Mănăstirea Morunglavu, din localitatea Șerbănești - Ștefănești, județul Vâlcea, unde se întâlnea deseori cu prietenii săi duhovnicești, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcop al Râmnicului - Noul Severin în acea perioadă, și Sfântul Irodion de la Lainici, ucenicul Sfântului Calinic, care, mai târziu, i-a devenit duhovnic.

Ca Episcop al Argeșului a avut legături duhovnicești cu Mănăstirea Antim din Capitală, atunci metoc al eparhiei (în perioada 1797-1887).

Cât privește opera muzicală a Mitropolitului Iosif Naniescu, așa cum am amintit, a compus Răspunsurile de la Sfânta Liturghie pe glasul al VIII-lea, care s-au impus în tot spațiul românesc, mai ales după ce Patriarhul Justinian a hotărât extinderea cântării omofone, mai simplă, care poate fi intonată de toți credincioșii din biserică.

Alături de Răspunsurile lui Anton Pann, cu care a legat o frumoasă prietenie, cântările Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu au rămas în repertoriul bisericesc până astăzi, deși a trecut un veac și jumătate de când au fost tonisite.

Sfântul ierarh ne îndeamnă așadar să fim iubitori de Dumnezeu și de oameni, de rugăciune și cântare, de frumusețile creației pentru a le moșteni și pe cele veșnice.