Sfat şi canon (poruncă) în scaunul Spovedaniei

Unele recomandări duhovniceşti sunt doar sfaturi, iar altele sunt porunci (canoane). Ştiu că majoritatea creştinilor nu fac diferenţa între cele două şi, de aceea, am decis să scriu un articol pe tema aceasta. Am luat la cunoştinţă faptul că, de regulă, mulţi creştini nu aprofundează ceea ce preotul le spune la scaunul Spovedaniei, luând toate precizările ad litteram, ori lucrurile nu stau de fapt aşa.

Canonul este ceea ce preotul ne recomandă să facem în mod expres. Acesta nu este deloc discutabil. Rugăciunile, metaniile, posturile prescrise trebuie urmate întocmai pentru a ne vindeca patimile. Totuşi, chiar şi aici sunt uneori situaţii, nu le putem numi decât penibile, cum ar fi canonul de a mânca un sac de... iarbă. Dincolo de preţiozitatea unor duhovnici cam neînvăţaţi cu oamenii, la care greşesc în primul rând cei care se duc, nu găsim nimic. Este bine să evităm persoanele care tind să exagereze la culme. În afara unor situaţii extreme ca aceasta, toate canoanele prescrise la Spovedanie trebuie ţinute, doar să nu uităm de eventualele neajunsuri pe care le avem. Dacă duhovnicul ne dă un post aspru şi suferim cu stomacul, mai bine îi spunem, nu rămânem la ideea că „dacă aşa a zis Dumnezeu, aşa fac!“. Uneori, anumite canoane trebuie ajustate, fără ca aceasta să însemne că-L mâniem pe Dumnezeu neascultând de voia Lui. Sunt convins că Dumnezeu nu iubeşte mai mult ulcerul decât vindecarea omului în asemenea momente.

Canonul, aşa cum am precizat, se respectă întru totul. Sfatul duhovnicesc, însă, trebuie meditat şi respectat doar dacă ni se pare corect şi optim pentru situaţia în care ne aflăm. Aşa încât, nu orice răspuns la orice întrebare posibilă şi imposibilă pe care îl aflăm trebuie făcut pentru că aşa a zis părintele. Sunt convins că sunt destui oameni care nu sunt prea fericiţi de duhovnicul lor tocmai pentru că au respectat sfaturi ca şi când ar fi fost porunci. Luăm doar un exemplu: decizia tinerilor de a se căsători sau călugări. Mulţi sunt nehotărâţi şi pun această întrebare la Spovedanie. De regulă, un duhovnic priceput evită să dea un răspuns clar în această privinţă: tu eşti pentru această cale! Este greşit pentru că are în sine un anumit grad de risc... dacă omul respectiv nu este făcut pentru acea cale, deja lucrurile iau o întorsătură periculoasă. Aşa cum spunea şi un părinte, relatând cazul unui tânăr care se însurase cu o fată după sfatul duhovnicului şi nu era fericit: în asemenea situaţii, trebuie mai întâi să vezi ce simţi, nu să fugi după binecuvântare, şi dacă ţi se dă, să nu te însori chiar dacă nu ai nici un sentiment interior. Mi-a plăcut şi sfatul Sfântului Nicolae Velimirovici: „Dacă vrei să fii călugăr, nu mai întrebi pe nimeni, fugi direct la mănăstire, simţi că acolo trebuie să te duci!“. La fel şi cu iubirea: nu mai stai să te cerţi cu duhovnicul, pentru că el preferă altă fată pentru tine. Deja vorbim despre o posesivitate care nu sună bine.

Am oferit acest caz tocmai pentru a înţelege ce înseamnă să ceri un sfat. Nu întotdeauna sfaturile duhovnicului pot fi urmate ad litteram. Ceea ce este totuşi necesar să facem este să încercăm să le respectăm, iar dacă vedem că nu merge, să mai întrebăm o dată şi să discutăm ce s-a întâmplat. Mai corect de atât nu se poate. Dacă dai cu oiştea în gard, chiar dacă ţi-a spus duhovnicul, este mai bine să te opreşti şi să mai întrebi o dată dacă este bine. Repet: cereţi sfaturi pentru probleme serioase, nu pentru mărunţişuri cum ar fi dacă poţi să ai două candele în casă sau trebuie să citeşti zilnic 5 sau 6 capitole din Sfânta Scriptură! Unii duhovnici mai tineri sunt poate măguliţi de atenţia acordată, dar alţii sunt şi ei oameni maturi şi se simt agasaţi. Povaţa Sfântului Antonie cel Mare pentru călugări: să facă cunoscut şi câţi paşi fac şi câtă apă beau duhovnicilor nu poate fi aplicată în lume.

Nu uitaţi: sfatul este sfat şi canonul canon. Dacă nu faceţi diferenţa, întrebaţi. Astfel puteţi evita suficiente momente de neîmplinire duhovnicească...