Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Sfinţii au îmbrăţişat lumea

Sfinţii au îmbrăţişat lumea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Marius Nedelcu - 29 Dec, 2011

Răsăritul ortodox a oferit prin teologia Sfinţilor Părinţi o perspectivă unitară asupra realităţilor, subliniind foarte mult funcţionalitatea şi cuprinderea tuturor. Sfântul Apostol Pavel asemăna, în Epistola 1 către Corinteni, Biserica cu un trup unitar care cuprinde pe toţi membrii ei. Mădulare care, deşi au propriul lor dar, sunt funcţionale în unitatea Trupului. Un Trup unic al Bisericii exprimă plenitudinea darurilor împărtăşite, precum şi cuprinderea totală a lumii, pentru că numai ceva care se poate defini ca unitate de viaţă este o realitate sfinţitoare şi mântuitoare pentru întreaga lume. Pavel spune: "Toate sunt ale voastre... fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre". Apostolul arată că realitatea ultimă care are toată puterea şi resursele de a birui orice provocare este omul. Biserica cinsteşte oamenii care au biruit ispitele şi păcatele, oamenii care au trecut peste separări şi au fost puncte de iradiere ale harului pentru întreaga lume. Pe 22 decembrie a fost prăznuit Sfântul Petru Movilă, mitropolitul Kievului, fiul domnitorului Simion Movilă al Moldovei, nepotul domnitorului Ieremia Movilă al Ţării Româneşti şi al mitropolitului Moldovei Gheorghe Movilă. Din cauza unor condiţii vitrege a plecat din Moldova în Polonia, unde a învăţat aproape toate ştiinţele vremii lui. În cele din urmă a ajuns mitropolitul ortodox al Kievului şi a convocat un Sinod al Bisericilor Ortodoxe la Iaşi în 1642, unde a fost aprobată şi o mărturisire de credinţă care îi aparţine. Poate cel mai interesant lucru despre el este că a fost un monah rugător, un isihast care a urmat tradiţia pustnicilor de la Lavra Pecerska din Kiev. Deşi român de neam, a biruit separarea limbii şi a naţionalităţii şi s-a făcut un mărturisitor al credinţei ortodoxe într-un spaţiu străin. A doua zi de Crăciun a fost pomenit Cuviosul român Nicodim de la Tismana, cel care a venit din sudul Dunării în Ţara Românească. A întemeiat mănăstiri, dintre care cea mai frumoasă este Tismana, a reorganizat viaţa monahală pe fundamentele isihasmului athonit, pentru că a ucenicit în Athos o perioadă. A fost atât de mult legat de plaiurile româneşti, încât prezenţa lui în munţii Gorjului şi pe plaiurile olteneşti este simţită şi astăzi, semn că a fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu. Sfântul Nicodim era după tată sârb, înrudit cu domnitorul Lazăr, iar după mamă român, înrudit cu domnitorul Nicolae Alexandru al Ţării Româneşti. A străbătut cu o credinţă puternică şi cu o uriaşă vocaţie de a ctitori mănăstiri şi schituri tot spaţiul balcanic, de la Mănăstirea Hilandar din Athos până la Mănăstirea Prislop din trecătorile Carpaţilor Meridionali. Acest lucru arată că atunci graniţele dintre popoarele ortodoxe nu erau aşa de puternice precum cele de astăzi, că foarte uşor se trecea de la un neam la altul, dacă se mărturisea aceeaşi credinţă. Sfântul Nicodim şi Sfântul Petru Movilă au fost oameni cu o putere foarte mare de cuprindere şi de îmbrăţişare a întregii lumi şi au demonstrat că vocaţia Ortodoxiei este de a împărtăşi tuturor harul şi lumina şi de a nu limita lucrarea ei numai într-un anumit spaţiu. Un sfânt, un om credincios nu se simte nicăieri străin.