Sfinţişorii

Prezentând, în articolul de săptămâna trecută, Dicţionarul bilingv de termeni religioşi ortodocşi, operă a doamnei profesor Felicia Dumas, de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" şi tipărit de prestigioasa editură DOXOLOGIA, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, atrăgeam atenţia asupra specificului etimologic şi semantic al materialului din primul volum al dicţionarului, ce cuprinde lexicul român-francez.

Dat fiind obiectul de interes al lucrării, un limbaj funcţional ce constituie, într-un mediu bilingv, mijlocul de comunicare în ce priveşte elemente ale doctrinei şi practicii cultuale ortodoxe, pornind de la texte liturgice, de catehizare, dar şi ţinând seama de practici curente legate de ritualuri, dicţionarul cuprinde termeni esenţiali utilizaţi la nivelul tuturor acestor paliere. Este interesant să constatăm mai întâi că, de fapt, inventarul lexical al acestui domeniu este ilustrativ pentru structura însăşi a vocabularului limbii române. Şi din această perspectivă, dar şi din aceea a calităţii acestui dicţionar de a fi şi un ghid practic, eficient, putem semnala existenţa unor asemănări terminologice esenţiale şi, paralel, a unor deosebiri caracteristice. Primei categorii, de care vrem să ne ocupăm la început, îi aparţin existenţa în română şi în franceză a unor moşteniri comune din latină, prezenţa, în ambele limbi, a unor elemente greceşti şi, în ultimă instanţă, prezenţa în română a unor neologisme chiar de origine franceză.

Atât în română, cât şi în franceză s-au păstrat, din stratul latinesc al celor două limbi romanice, cuvinte cum sunt cruce - croix (din lat. crux, - ucis) sau înger - ange (lat. angelus); nu insistăm asupra acestei categorii, care cuprinde termeni de bază ai religiei creştine. Pe o poziţie de un interes deosebit se situează o serie întreagă de cuvinte care, în linii generale, sunt de origine greacă, dar care au explicaţii particulare în fiecare din cele două limbi: doxologie "cântare liturgică închinată Sfintei Treimi" - doxologie (gr. doxologia ), evanghelie (din mediogreacă, dar şi din slavonă în română), faţă de évangile (din greacă, dar prin latinescul euangelium, din texte creştine), euharistie (termenul românesc are etimologie multiplă: neogrecescul evharistia, latinescul eucharistia, franţuzescul eucharistie), pe când fr. eucharistie este explicat în dicţionare etimologice cu trimitere la cuvântul latinesc din texte creştine eucharistia (nivel la care a pătruns din grecescul clasic evharistia ). Stăruind, vom putea găsi şi alţi termeni în situaţii comparabile: acatist - acathiste, ectenie - ecténie etc. În sfârşit, românescul crucifix este un împrumut direct din franceză, crucifix (lat. crucifixus).

Deosebirile sunt date, în special, de două mari categorii de cuvinte, împrumuturile de origine slavonă din română, de tipul bogdaproste (echivalat prin "Dieu soit loué!"), cazanie, molitvă, troiţă, utrenie, vecernie şi destul de multe altele şi creaţiile pe teren românesc, cum ar fi mirungere, priveghere, răscumpărare ş.a.

Din această categorie vrem să ne oprim, ad-hoc, la cuvântul sfinţişori, fără echivalent în franceză, aşadar glosat prin "brioches en mémoire des saintes quarante martyrs". Chiar pe terenul limbii române, problema se dovedeşte însă puţin mai complicată. Pentru cei mai mulţi dintre vorbitorii contemporani, termenul este doar un sinonim (moldovenesc) pentru mucenici, cu sensul de "colăcei (împletiţi în formă de 8) preparaţi din aluat copt sau fiert, cu nuci şi cu zahăr sau cu miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie". Dar, după etnograful cleric Simeon Florea Marian, sfinţişori se numeau, iniţial, copturile în forma literei S care se puneau pe masa cu pomeni aflată în biserică la slujba de înmormântare.

Numind, ca şi mucenicii, un produs comercial de patiserie, sfinţişor a încetat să mai fie un regionalism: iată-l, acum, inclus şi într-un valoros dicţionar ce ne familiarizează cu o problemă de mare actualitate a Ortodoxiei contemporane.