Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Şi biserici, şi spitale, şi şcoli…

Şi biserici, şi spitale, şi şcoli…

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 09 Dec, 2015

Cu câţiva ani în urmă, în aşteptare la semafor, mi-au atras atenţia nişte meşteri grăbiţi care montau un panou luminos, la loc vizibil în intersecţie. Am regăsit apoi şi în alte zone ale oraşului panoul pe care erau afişate câteva date comparative: 18.000 de biserici, 4.500 de şcoli, 450 de spitale. Peste timp, mesajul fusese distribuit abil și pe rețelele de socializare.

La prima vedere, apropierea între instituţii mi s-a părut firească, pentru că orice comunitate are nevoie de comuniune în Dumnezeu, de sănătate sufletească şi trupească, de bună creştere şi devenire întru cunoaştere. Comparaţia cantitativă între edificii cu vocaţii totuşi diferite în societate mi s-a părut nelalocul ei, dar pe moment am luat de bune datele înscrise în mesaj, deşi nu puteam fi de acord cu concluzia indusă: că sunt prea multe biserici şi prea puţine aşezăminte medicale şi educaţionale. Fără calitate, acumulările cantitative nu valorează prea mult. Site-urile secular-umaniste s-au angajat rapid să disemineze textul către mass-media şi către reţelele de socializare, ca un argument că lupta lor împotriva religiei e motivată.

Cum niciodată nu e bine să iei informaţia în ambalajul celui care o promovează, oamenii realişti au căutat să vadă dacă datele sunt într-adevăr corecte şi în ce măsură inducția incompletă a mesajelor de acest tip are consistență.

La o simplă verificare a termenilor comparaţi se observă că într-o aritmetică ecumenică la capitolul „biserici” au fost incluse locaşurile de închinare ale tuturor celor 18 culte recunoscute legal în România, aşadar nu doar biserici ortodoxe, paraclise şi capele de spital, biserici romano-catolice şi protestante, dar şi case de adunare, sinagogi şi moschei. În schimb, numărătoarea nu include la aşezămintele de sănătate decât spitalele mari, tratând cu indiferenţă cele vreo 12.000 de cabinete de medici de familie. Cu toate că, în teritoriu, din punct de vedere funcţional şi administrativ, acestea pot fi mai lesne asemănate cu majoritatea bisericilor parohiale, modeste ca spaţiu, slujind comunităţile afiliate cu minimum de resurse umane: doi sau trei angajaţi.

Cât despre numărul şcolilor din ţară, însuşi ministrul educaţiei spunea la începutul anului de învăţământ că sistemul preuniversitar cuprinde peste 20.000 de unităţi şcolare.

Iar pentru cine înţelege corect termenul „catedrală”, avem doar 30 de astfel de edificii, iar Catedrala Naţională se află în construcţie. Şi chiar cu numerele promovate de propaganda seculară avem în România, în raportul dintre biserici şi spitale, un coeficient mai mic decât în Ungaria, Suedia sau SUA.

Din analiza atentă a fondurilor repartizate de la bugetul Statului reiese clar că sumele alocate sănătăţii sau educaţiei sunt de câteva zeci de ori mai mari decât cele pentru cultele religioase, acestora fiindu-le repartizate 0,5% din bugetul anual sau 0,16% din PIB. S-ar cuveni să se vadă buna chivernisire a banilor şi modelele de bună practică, pentru că acestea există în societatea noastră.

Cu siguranţă, la citirea acestor rânduri veţi spune că oricine poate găsi argumente pentru o cauză sau alta şi poate stabili priorităţi, mai ales când datele sunt alese fragmentar şi se forţează deducţii partizane. Însă este nesănătos şi neproductiv să gândim conflictual şi exclusivist. Într-o societate liberă, oricine are dreptul la opinie, dar greşeşte atunci când umileşte demnitatea celor care gândesc altfel. Da, avem nevoie şi de biserici, şi de şcoli, şi de spitale, aşa cum avem nevoie şi de biblioteci, de locuri de joacă pentru copii, de auto­străzi şi locuri de muncă, de spaţii de recreere şi socializare, de săli de concerte şi de cluburi pentru toate vârstele. Şi mai ales avem nevoie de oameni care să pună împreună toate acestea şi să lucreze pentru oameni, avem mereu nevoie de preoţi buni, de medici pricepuţi şi de dascăli de vocaţie.

Nu e de-ajuns să căutăm mereu culpabilităţi şi să afişăm frustrări de „ţară tristă plină de umor”, dacă nu cultivăm ceea ce avem bun în fiecare dintre noi, pentru traiul comunitar: puţină omenie, lepădarea măştilor minciunii şi ipocriziei, empatie şi respect reciproc. Oamenii religioşi au reazem pentru acestea în Scripturile cele din vechime, ideologiile secular-umaniste le livrează societăţii civile în limbajele modernităţii. Suntem liberi doar în dialog. Iar dulcea povară a libertăţii nu poate fi confiscată egoist, ci purtată împreună.