Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Simte-te ca un străin

Simte-te ca un străin

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 02 Iun, 2021

Părinții deșertului pot să alcătuiască un ghid de viață spirituală în câteva cuvinte. Se poate observa la ei o harismă a rostirii esenția­lizate. Curățate de balast, cuvintele lor sunt lumină călăuzitoare.

„Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Cum trebuie să fiu acolo unde trăiesc?» Bătrânul îi zice: «Simte-te ca un străin, ca să nu cauți să îți azvârli cuvintele înaintea ta. Așa îți vei găsi liniștea»”.

Scopul ascezei monahilor din deșert, din nou ni se spune, este dobândirea liniștii. Există o liniște care se găsește în înstrăinare. Monahii s-au îndepărtat fizic de lume, dar asta nu înseamnă automat că au reușit să se înstrăineze și în inima lor, să își asume distanța lăuntrică specifică unui exilat. O asemenea depărtare este necesară pentru a putea fi conștient de statutul de pelerin în această lume, de tranziența existenței.

Liniștea se naște din pacea pe care o ai cu Dumnezeu, cu tine însuți și cu oamenii. Foarte adesea relațiile cu ceilalți produc tulburare, le gestionăm prost și avem așteptări nejustificate. Una dintre aceste așteptări sau dorințe este aceea de a fi ascultați, de a putea porunci. În clipa în care suntem ascultați, ni se pare că întreaga noastră exis­tență este confirmată și avem un sens. Purtăm parcă un război cu cei apropiați pe care am vrea să ni-i supunem ca să ne asculte. Și în acest război se desfă­șoară zilnic lupte, iar liniștea nu e de găsit. Cu cât mai mare apropierea, cu atât mai mare războiul. (Oare nu acesta este un posibil înțeles al cuvintelor Mântuitorului: „Dușmanii omului, casnicii lui”, Matei 10, 36?)

Când te găsești într-un loc străin, nu te aștepți ca vreunul din cei pe care îi întâlnești să te asculte. Scapi de iluzia controlului și de nevoia de a o cultiva. Nu mai încerci să îi supui pe ceilalți prin cuvintele tale. Dacă să întâmplă să fii ascultat, e foarte bine, dar pri­mești asta cu surpriză, ca ceva ce nu ți se cuvine de drept.

Să fii ca un străin înseamnă să nu îți legi inima, dorințele și spe­ranțele de oameni și de lucruri. O astfel de înstrăinare sănătoasă îți dă libertatea să te îndrepți cu toată puterea către Dumnezeu. În această libertate se înfiripă treptat liniștea.