Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
Simte-te ca un străin
Părinții deșertului pot să alcătuiască un ghid de viață spirituală în câteva cuvinte. Se poate observa la ei o harismă a rostirii esențializate. Curățate de balast, cuvintele lor sunt lumină călăuzitoare.
„Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Cum trebuie să fiu acolo unde trăiesc?» Bătrânul îi zice: «Simte-te ca un străin, ca să nu cauți să îți azvârli cuvintele înaintea ta. Așa îți vei găsi liniștea»”.
Scopul ascezei monahilor din deșert, din nou ni se spune, este dobândirea liniștii. Există o liniște care se găsește în înstrăinare. Monahii s-au îndepărtat fizic de lume, dar asta nu înseamnă automat că au reușit să se înstrăineze și în inima lor, să își asume distanța lăuntrică specifică unui exilat. O asemenea depărtare este necesară pentru a putea fi conștient de statutul de pelerin în această lume, de tranziența existenței.
Liniștea se naște din pacea pe care o ai cu Dumnezeu, cu tine însuți și cu oamenii. Foarte adesea relațiile cu ceilalți produc tulburare, le gestionăm prost și avem așteptări nejustificate. Una dintre aceste așteptări sau dorințe este aceea de a fi ascultați, de a putea porunci. În clipa în care suntem ascultați, ni se pare că întreaga noastră existență este confirmată și avem un sens. Purtăm parcă un război cu cei apropiați pe care am vrea să ni-i supunem ca să ne asculte. Și în acest război se desfășoară zilnic lupte, iar liniștea nu e de găsit. Cu cât mai mare apropierea, cu atât mai mare războiul. (Oare nu acesta este un posibil înțeles al cuvintelor Mântuitorului: „Dușmanii omului, casnicii lui”, Matei 10, 36?)
Când te găsești într-un loc străin, nu te aștepți ca vreunul din cei pe care îi întâlnești să te asculte. Scapi de iluzia controlului și de nevoia de a o cultiva. Nu mai încerci să îi supui pe ceilalți prin cuvintele tale. Dacă să întâmplă să fii ascultat, e foarte bine, dar primești asta cu surpriză, ca ceva ce nu ți se cuvine de drept.
Să fii ca un străin înseamnă să nu îți legi inima, dorințele și speranțele de oameni și de lucruri. O astfel de înstrăinare sănătoasă îți dă libertatea să te îndrepți cu toată puterea către Dumnezeu. În această libertate se înfiripă treptat liniștea.