Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sinceritatea ca metodă literară

Sinceritatea ca metodă literară

Un articol de: Dragoș Dâscă - 17 Feb, 2009

Nu este un lucru uşor să-ţi ordonezi gândurile pe coala albă de hârtie, să dai o semnificaţie aparte la ceea ce majoritatea oamenilor trăiesc şi cunosc prin propria experienţă. Cu atât mai greu pare efortul scrisului atunci când miile de litere se metamorfozează în conţinutul unei cărţi cu subiect creştin. Spunem aceasta deoarece puţini romancieri pot aborda deschis o temă care ţine de Tradiţia creştină fără să cadă fie într-o dulcegărie ieftină, fie într-o pastişare, sau, uneori, o romanţare a textului scripturistic. Vă prezentăm în rubrica de astăzi un exemplu fericit de carte cu tematică creştină, o realizare literară reuşită, deosebit de atrăgătoare pentru ochiul şi inima cititorului şi acest fapt se datorează perspectivei de abordare a subiectului: sinceritatea.

Romanul pe care vi-l prezentăm, În numele mamei (Humanitas, 2008, traducere din italiană de Oana Boşca-Mălin), este scris de un fost simpatizant al politicii promovate de stânga italiană, caracterizată, cum se ştie, şi printr-o poziţionare doctrinară anticreştină (ceea ce poate face cu atât mai incitant actul lecturii), Erri de Luca. Autodidact, cunoscător a numeroase limbi, printre care şi ebraica (limbă din care a tradus câteva cărţi din Biblie), Erri de Luca a publicat peste treizeci de volume în proză, trei volume de versuri şi două de teatru. Deosebit de citit şi preţuit în Franţa, a primit mai multe premii literare, cel mai important fiind premiul France Culture. „«În numele Tatălui»: aşa începe semnul Crucii. În numele mamei începe viaţa“. Acesta este refrenul veritabilului poem în proză dedicat maternităţii, poem aşternut pe hârtie de scriitorul napolitan. Fiindcă, într-adevăr, această carte este mai mult decât o simplă repovestire a episodului biblic al Naşterii Mântuitorului. Nu este o perspectivă nouă, ci o interiorizare a acelui moment sacru. Această perspectivă intimă capătă contur prin mărturia unui suflet tulburat de Taina la care este părtaş, un suflet care a văzut adierea unor aripi de arhanghel, Maica Domnului. Deşi la prima vedere, romanul pare o confesiune despre Taina Întrupării, o confesiune a Sfintei Fecioare, în substratul profund al romanului, rolul central nu este dedicat doar Maicii Domnului, ci şi Pruncului: „Pruncul este Cel Care mă învaţă, El, Care S-a sădit în mine cu o bună vestire, cu cuvintele unei binecuvântări“.

Practic, firul narativ este construit pe spovedania continuă, pe dialogul neîntrerupt pe care îl poartă Sfânta Fecioară cu Pruncul, înainte („Fiul unei adieri de cuvinte deasupra mea, Tu vei fi un vas de ziceri...“) şi după naştere („Tu eşti aluat crescut în mine fără drojdie de bărbat. Te ating şi duc la nas mirosul Tău frumos de pâine de sărbătoare, cea care se duce la templu şi se oferă“). Sinceritatea despre care aminteam la începutul acestui articol se dezvăluie atât în kenoza omului - Maica Domnului, care se pleacă într-un act de smerenie deplină în faţa „sfatului Sfintei Treimi“, cât şi în lirismul textului, dezvăluind cutremurul sacru al autorului: „Tatăl nostru Carele eşti în ceruri/ păzeşte turma Ta să rămână întreagă/ şi a Ta... Dă-ne astăzi pajiştile de mâine,/ adu-o înapoi pe cea rătăcită, iar noi/ ţi-o vom da ofrandă/ şi nu îngădui ispitele...“ (Cântul păstorilor).

Povestirea este împodobită cu diferite referiri subtile la codul Vechiului Testament sau al comunităţii ebraice (precum normele privind alegerea fetei şi căsătoria: legea geloziilor, tradiţia populară a apei amare), cu explicaţii lingvistice bazate pe tălmăcirea unor expresii sau cuvinte din limba ebraică. Nu lipseşte referirea istorică, prezenţa constrângătoare şi generatoare de drame social-politice a armatei romane. De altfel, există în acest microroman o tensiune între planul sacru, reprezentat de fenomenologia Întrupării şi de dialogul permanent al Maicii Domnului cu Pruncul, şi cel mundan, reprezentat succesiv de îndoiala Dreptului Iosif, de suspiciunea şi obtuzitatea comunităţii din Nazaret pusă în faţa minunii tainice care o umbrea pe Preacurata Fecioară şi de prezenţa malefică a acvilei romane, anticipând dărâmarea Ierusalimului de armatele victorioase ale lui Titus şi plecarea în bejenie a celui care fusese, până la Întrupare, Poporul ales.

Fiorul Bunei Vestiri înmiresmează paginile care descriu tulburarea tinerei mame fie în faţa necunoscutului, care pare a se ridica în jurul său ca un zid (cu atât mai mult cu cât ea singură a fost subiect părtaş şi martor al Tainei), fie în faţa dorinţei de a-L feri pe Prunc de un destin ce Îl va îndepărta de ea într-un mod atât de brutal. Vedem o Mamă îngrijorată de impuritatea ameninţătoare a acestei lumi, înconjurându-şi Copilul cu o mantie de suspine şi rugăciuni. O propoziţie, un îndemn, un sfat anticipează jertfa de pe Golgota: „Obişnuieşte-Te cu deşertul, care e al nimănui şi unde stai între pământ şi cer...“.

Avem în faţă o carte-rod al unei credinţe sincere, un îndemn la simplitate, la citirea Evangheliei nu doar ca pe o lectură obligatorie, ci şi ca o retrăire purificatoare a dramei trăite de o prea tânără Mamă care a înfruntat dispreţul şi nepăsarea pentru ca lumea să fie învăluită de bucuria mântuitoare a Tainei Întrupării Fiului ceresc.