Slove epistolare din vremuri de demult

Biserica Ortodoxă Română, în multiseculara ei existenţă, a avut numeroase oprelişti de îndurat, printre care şi cea a regimului totalitar, care a încercat să enclavizeze viaţa acestei instituţii divino-umane, pe care dorea să o limiteze doar la aspectul ei liturgic, sacramental.

În ultima vreme au apărut multe documentare şi publicaţii cu privire la această perioadă frământată din istoria Bisericii lui Hristos din România, strivită de tăvălugul comunist, contribuţii care au expus suferinţa ierarhilor, preoților, monahilor și a credincioșilor din acele grele timpuri. Atitudinea Patriarhului Justinian Marina faţă de măsurile regimului ateu de prigoană a tuturor celor care credeau în Hristos a fost una de dezaprobare categorică.

Figură luminoasă a Ortodoxiei româneşti, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian a știut ca între numeroasele sale preocupări administrative, cărturărești și pastoral-misionare să poarte mereu grija prietenilor, a monahilor și a credincioșilor iubitori de Dumnezeu. Mărturie despre această permanentă deschidere dialogală ne stau gândurile și cuvintele sale, precum și ale interlocutorilor, regăsite în manuscrisele epistolare ale celui de-al treilea Patriarh al României.

Parte din corespondența Patriarhului Justinian Marina cu pictorul Aurel Bordenache am primit-o în dar de la un bun prieten, din dorința acestuia de a o diortosi și așeza în lumină spre folosul tuturor iubitorilor de istoriografie bisericească.

Locuitor pentru o vreme la Codlea, în județul Brașov, pictorul, sculptorul și graficianul român Aurel Bordenache s-a născut la 17 septembrie 1902 în Huși, județul Vaslui. A studiat la Iași și București, lucrând foarte mult ca pictor și gravor pentru Casa Regală a României. A urmat Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din Paris, Franța, fiind cunoscut mai ales pentru realizarea basoreliefurilor care decorează fațada mausoleului eroilor, amplasat în satul Mărăști, comuna Răcoasa, inspirându-se din fapte petrecute în realitate la bătălia de la Mărăști.

Deosebit de prețioase sunt și portretele pe care le-a realizat unor oameni mari ai vremii sale, printre aceștia, la loc de cinste, aflându-se și Patriarhul Justinian Marina.

Din această colecție epistolară inedită am deslușit și bucuria întâlnirii artistului cu Patriarhul Justinian, dovedindu-se a fi un strălucit partener de dialog, nu numai verbal, ci şi în scris, cu un talentat deosebit.

Slovele redate mai jos fac parte dintr-un bogat tezaur al vremii, ce reproduce cores­pondența purtată între cei doi interlocutori în perioada 1961-1976:

Codlea, 30 decembrie 1961
Preafericite Părinte
Patriarh,

Prinzând prilejul cores­pondenței cu cei din Adminis­trația Patriarhiei, mă bucur să pot scrie aceste rânduri care să vă aducă urările noastre, ale soției mele și ale mele, acum în pragul anului 1962.

Aceste urări sunt pornite din inimă și sunt pline de respec­tuoasă afecțiune, de adâncă recu­noștință și de sinceră apreciere. Dorim Preafericirii Voastre mulți ani, deplină sănă­tate, noroc și tihnă. Dorim să vă puteţi bucura personal de toată reușita în fericita păstorire a întregii Biserici Ortodoxe Române. Că m-am gândit neîncetat și cu drag la dum­neavoastră, veți avea dovada atunci când veți sosi la Codlea.

Am fost îngrijorat când am telefonat. Nu știam că la București a fost așa vreme rea și mă întrebam dacă nu veniţi. Am telefonat întâi la Sinaia, dar n-am dat de părintele stareț. Trebuie să cer iertare că la telefon am fost puțin cam... prostuț, dar (vezi ce emotiv sunt!) nu puteam recunoaște vocea Preafericirii Voastre și eram descumpănit, căci nu aveam impresia că vorbesc chiar cu Patriarhul, cu al cărui glas eram obișnuit și de care mi-era dor. Urărilor de atunci, care ar fi trebuit să le spun prin telefon, adaug acum tot ce gândesc și simt mai cu drag.

La sfârșit de an, gândul celor trecute ne umple sufletele de melancolie..., iar începutul unui nou an fără voie ne strânge inima prin neprevizibilul ce îl poate aduce. Omul caută oriunde nădejde de bucurie, vrea cu orice preț numai bine...

Și noi, soția mea și eu, îndreptându-ne gândul către Preafericitul Patriarh, nu facem decât să căutăm izvor de nădejde, de curaj, de bucurie sufletească, trimițând, de asemenea, și tradiționala zicere: Mulți Ani! Să ne trăiţi în deplină sănătate și bucurie, pentru bucuria tuturor, credincioși și necredincioși, care vă iubesc și vă cinstesc, pe măsura neasemuitelor merite.

Al Preafericirii Voastre
respectuos și recunoscător,

Aurel Bordenache

București, ianuarie 1962
Domnului pictor Aurel Bordenache

Str. Măgurii, Comuna Codlea
Raionul Făgăraș, Regiunea Brașov

Stimate Domnule Bordenache,

Am fost mișcat de sentimentele delicate ce mi le-ați dezvăluit prin urările atât de calde adresate cu prilejul întâmpinării Noului An - 1962 -, din partea dumneavoastră personal și din partea doamnei dumneavoastră. Vă mulțumesc din toată inima.

Împrejurarea șederii noastre împreună, pentru lucrarea portretelor mele, a avut darul să ne apropie sufletește și a făcut să ne cunoaștem mai bine unele laturi ale ființei noastre, care în mod obișnuit nu pot fi pătrunse la prima vedere.

Dumneavoastră aveți avantajul unei sensibilități alese, caracteristică unui artist talentat cum sunteți, și al unei puteri de surprindere a celor mai intime și mai personale nuanțe ale sufletului și caracterului celor ce vi se încredințează spre redare artistică în culori. De aceea, cuvintele prin care v-ați exprimat bunele urări, cu prilejul începerii unui nou an, mi-au făcut deosebită plăcere.

La rândul meu, din prisosul de bucurie și nădejde care ne umple inima, în aceste sărbători și la început de an nou, cu multă dragoste părintească vă doresc, dumneavostră personal și doamnei dumneavoastră, să aveți parte în Noul An de toate mulțumirile duhovnicești, de sănătate deplină, pace și fericite împliniri în munca atât de frumoasă, dar și atât de grea pe care o săvârșiți.

Rugând pe Bunul Dumnezeu să vă hărăzească încă mulți ani de viață, vă împărtășesc părintești binecuvântări.

Justinian

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Codlea, 26 aprilie 1962
Mult iubite Preafericite Părinte Patriarh

Mai sunt puține zile și Părintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române se va bucura, împreună și în fruntea drept-cre­din­cioșilor, slăvind marea sărbă­toare a Paștelui.

Mă grăbesc să vin și eu cu urările, pornite din adâncul inimii și să zic iarăși și iarăși: să ne trăiţi, Preafericite și mult iubite Părinte! Să trăiţi mulți ani, în deplină sănătate, noroc, voie bună, pace și izbândă întru toate cele bune și frumoase ce vreţi să le îndepliniţi. Împli­nească-se toate dorințele dumn­eavoastră cele mai înalte și împlinească-se și cele ce doresc eu să realizez pentru bucurarea sufletului Preafericirii Voastre. Ca în povestea lui Maxim Gorki, cu Dumnezeu și copilul, aș vrea și eu să nu pomenesc decât de cele bune și luminoase, ca să nu adaug la cele multe ce vă frământă. Trebuie totuși să spun că de când am plecat din București, am lucrat mereu, mereu, fără întrerupere, deși sufletește și trupește am fost pus la încercare grea. Soția mea a fost suferindă. Am luptat cu ajutorul medical și am reușit s-o pun oarecum iarăși pe picioare, dar e încă firavă. Toate s-au îndreptat întrucâtva, au mai rămas unele metehne...

A fost greu bolnavă, dar și eu m-am resimțit mai mult decât pot să spun – psihic și trupește – și numai dragul de arta mea, și numai gândul că lucrez cu nădejdea să vă bucur pe Preafericirea Voastră, m-a făcut să pot ține pasul. Gândul meu nu v-a părăsit nici o clipă.

Am făcut portretele cerute, am lucrat și la altele, am făcut și noua compoziție pentru tabloul cel mare, la proporție de 2,20 x 5,60, am reușit să fac și autoportretul cu căciulă dorit de Domnul Vidu, ba chiar și florile făgăduite părintelui Nicanor. Schița pentru tabloul cel mare m-a cam demoralizat, căci e de necrezut cum așa mică deosebire la înălțime (20 cm) să aducă așa mare reducere în dimensiunile personagiilor.

Spusesem că voi trata schița în pete, dar după cum mi-e firea am migălit-o totuși destul... M-am străduit mult, aș fi vrut să realizez mai mult. Încă sunt multe ce nu mă mulțumesc. Nu pierd însă nădejdea pentru noi strădanii în viitor. Dacă nu m-ar chinui așa mult durerile și starea mea sufletească...

Mult o să avem de vorbit când ne vom revedea. Știu că și dumneata ai avut multe frământări și preocupări, îmi închipui mai ales după programul ce îl cunoșteam. Până la revedere, soția mea și eu, vă rugăm să primiţi expresia celei mai înalte, respectuoase și recunoscă­toare aprecieri.

Ea vă sărută mâna respectuos dorind binecuvântarea – eu vă rog să mai transmiteți doamnei și domnului doctor Solomon, precum și doamnei și domnului doctor Marina, omagiile și bunele mele simțăminte odată cu urările de Paște – și rămân același res­pectuos din inimă iubitor,
Bordenache