Slove epistolare din vremuri de demult (III)

În vremuri de grea încercare, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina s-a zbătut și a nădăjduit că râvna către cele duhovnicești și dorința cărturărească spre binele tuturor vor fi răsplătite de Atotputernicul Dumnezeu.

A rămas viu, prin ctitoriile de zidiri și oameni, prin bune înfăptuiri de tot felul, dar și prin scriitura mărturiilor epistolare pe care le-a așezat de-a lungul vremii în arhiva personală şi apoi în arhiva Bisericii.

A trimis și a primit scrisori, răspunsurile sale fiind pline de dragoste părintească și cuvânt duhovnicesc. A răspuns cu seriozitate și multă bucurie, dorind ca slovele să fie așezate în slujba și-n folosul oamenilor.

Îndemnurile, dialogurile și reflecțiile sale le-a țesut în slovele de aur ale neuitării, izvorâte din slujirea lui Hristos cu smerenie și demnitate. Din scrisorile și cărțile poștale păstrate se citesc ușor prețuirea și atașamentul renumitului pictor Aurel Bordenache, care a cunoscut foarte bine elanul și credința fierbinte și de nestăvilit a celui de al treilea Patriarh al României, în Hristos Iisus Domnul nostru.

Rândurile rămase ca dar peste timp sunt pilduitoare pentru toți cei de astăzi și pentru generațiile viitoare.

Codlea, 14 iunie 1963
Mult iubite Preafericite
Părinte Patriarh,

M-am făcut vinovat fără vrere față de Preafericirea Voastră, căci am aflat de la părintele Nicanor că ați serbat 15 ani de Patriarhat și eu n-am știut să vă fi scris la vreme. Tare aș fi vrut să unesc urările noastre la cele ce au fost transmise de toți cei care iubesc pe Preafericitul nostru. O voce a lipsit din cor, dar vă rog să credeți că acea voce sună mereu de una singură și mereu dorește ani mulți, tihnă, noroc, izbândă celui ce stă cu strălucire în fruntea Bisericii Române.

Am fost mișcat să văd că nu m-ați uitat, acum înaintea plecării (care trebuie să aibă loc joi) și mai mult, nu ați uitat-o nici pe cumnata noastră. Ne-a scris în ziua de 21 mai. A fost bolnavă și n-a mai îndrăznit să vină... Iar eu n-am mai dat semn de viață, nici prin scris, nici prin telefon, căci am vrut întâi să lucrez un număr de tablouri ce mi-am propus să le realizez. Două studii de profil, două portrete (tempera și pastel) de față. Patru colțuri pentru camera Preafericirii Voastre, în proporțiile reale după măsurile luate la fața locului. Acestea sunt realizate și sper că o să-ți placă. Până vă veți reîntoarce Preafericirea Voastră și-mi veți face cinstea să mă vizitați, sper să mai fac și alte lucrări. Merge greu, nu mă pot mișca fără cârje, am dureri mari mereu, înțepenesc și sunt slab în puteri. Dar voința înfrânge multe.

Am aflat de plecarea domnului doctor Vidu și de călătoria la Dragoslavele pe care trebuie să o facă doamna Sibica și micuța nepoțică. Tuturor dorim multă sănătate și mult noroc.

Eu și Suzanne facem cele mai bune urări cu ocazia călătoriei Preafericirii Voastre și din adâncul inimii, urăm ca totul să meargă sub cele mai fericite auspicii. Plecarea, drumul și întoarcerea să fie plăcute, ușoare, fericite, norocoase, aducătoare de bucurie și succes.

Amândoi Vă rugăm să primiți aici expresia și dovada celor mai respectuoase, recunoscătoare și afectuoase simțăminte de devotament și respect.

Iertați-mă, vă rog, dacă acum când aveți atâtea preocupări, am venit și cu această scrisoare să fur din timpul dumneavoastră atât de necesar, dar am vrut să primiți urările noastre de bună și norocoasă călătorie și să mă fac iertat pentru lipsa urărilor cu prilejul serbării a 15 ani de Patriarhat.

Al Preafericirii Voastre, mereu devotat,
Aurel Bordenache

Codlea, 30 martie 1964
Mult iubite Preafericite
Părinte Patriarh,

Acum am luat tocul, ca să scriu, pentru că în fine am de­senat întreaga scenă pe pânza mare și sper ca mâine să încep și în colori. Îmi este nespus de greu, cu piciorul beteag și cu sutele și miile de drumuri ce trebuie să le fac de la o pânză la alta, de la o latură la alta, ca să măsor fiecare punct de la fiecare din nenumăratele figuri. De asemenea, îmi este foarte greu să stau în picioare, să mă aplec, să mă așez, să mă ridic..., să merg de acolo-colo... Fac totul cu gândul la Preafericirea Voastră și la bucuria ce pot să v-o dăruiesc. Îmi doresc permanent să am puteri să duc lucrul până la capăt!

De aceea am luat tocul acum, ca să vedeți că mă gândesc cu drag la Preafericirea Voastră. Dar de cum ați plecat de la noi, m-am gândit permanent la dumneavoastră și am așezat multe gânduri în mintea mea. Și vă mai cer iertare că, deși am așteptat săptămâni, când ați sosit, nu v-am primit cum îmi era în suflet. În teorie s-ar spune că e de-ajuns să faci ce trebuie, cum trebuie, ca să nu mai fii nevoit uneori să îți ceri iertare. În practică se vede că nu prea merg lucrurile după voia omului.

M-am mustrat și pentru că la plecare am mai îndrăznit să vă necăjesc cu pachețelul pentru sora mea. Voiam să vorbesc numai cu Ileanca.

Deci, trebuie acum să mulțumesc înzecit, însutit, căci bunătatea Preafericirii Voastre s-a dovedit a fi foarte mare, căci nu doar că m-ați iertat, dar ați trimis pe părintele Nicanor să ducă pachetul la sora mea! Acum e prea puțin a spune MULȚUMESC. Ne-a bucurat mult vizita Preafericirii Voastre. Mie unul îmi dă curaj.

Trăiesc, de asemenea, și reversul atunci când plecați. Încerc un simțământ de gol și lipsă de sprijin și înțelegere, ceva asemănător cu ceea ce simțeam când eram student la Paris și veneau părinții acolo să mă vadă. După plecarea lor nu prea îmi găseam locul…

Am uitat, când ați fost, să vă spun ceva care o să vă facă plăcere, cred. Gândul și vorba sinceră a unui om simplu. Femeia care ne ajută în gospodărie îmi spunea: „Când v-am văzut pictând pe domnul episcop (așa zic ei sașii), îmi ziceam că nu se poate să fie un om așa frumos. Acum că l-am văzut... spun că e mai frumos chiar decât pictați dumneavoastră!” Și eu spun la fel și oftez, oftez gândindu-mă la clipa când voi putea face ceea ce văd.

Ne-au mai trimis gânduri bune și frumoase pe o ilustrată (să vedeți ce modernă) doamna Marina și domnul Vidu, de la Moscova. Se pare că au primit scrisoarea mea de mulțumire la prima ilustrată.

Preafericirea Voastră, din tot negrul și cenușiul ce sunt în sufletul meu, se desprinde totuși un gând luminos mai în armonie cu primăvara care a venit. Împreună cu soția mea, îți dorim numai noroc și sănătate și încă mulțumim pentru toate bunătățile ce ne-ai adus.

Soția mea îți sărută mâna respectuos și eu te rog să primești expresia gândurilor și simțămintelor mele cele mai afectuoase și recunoscătoare.

Al Preafericirii Voastre,
Aurel Bordenache