Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Slove şi gânduri despre serbarea zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Slove şi gânduri despre serbarea zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 08 Dec, 2020

An de an, la 9 decembrie, proslăvim momentul zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Urmare firească a acestei zile, după nouă luni, la 8 septembrie, se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului. Ziua zămislirii Fecioarei Maria este o sărbătoare fără ținere, al cărei sinaxar ne lămurește asupra celor proslăvite la această dată: „Domnul și Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Lui și biserică însuflețită, și casă sfântă pentru sălășluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepții Ioachim și Ana, căci din aceștia avea să se nască Maica Sa după trup, și a arătat mai înainte că va zămisli cea stearpă și care nu avea copii, pentru ca să se adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară”.

Sfintele Evanghelii nu fac referire la acest moment, nici măcar în treacăt, deși, poate surprinzător pentru unii, găsim detalii despre o altă zămislire, la fel de importantă, cea a Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5-25). De aceea biografii Sfintei Fecioare Maria au preluat informații din Sfânta Tradiție sau chiar din scrierile apocrife. Cea mai cunoscută și mai folosită scriere care dă mărturie despre obârșiile bunicilor după mamă ai Mântuitorului Hristos este Protoevanghelia lui Iacob. Analiza patrologilor și istoricilor asupra celor peste 30 de manuscrise grecești, siriene ori latine a dus la concluzia că textul ar data din secolul al II-lea, avându-l ca presupus autor pe Sfântul Iacob cel Mic, primul Episcop al Ierusalimului, el redactându-și lucrarea în greaca populară. De aceea, Origen o numește „Cartea lui Iacov”. Din cuprinsul ei se observă că autorul folosește ca izvoare Evangheliile după Matei și Luca, le citează corect, dar, pentru a „potoli” curiozitatea primilor creștini, care doreau să afle câte ceva despre persoanele din anturajul Mântuitorului, îndeosebi din perioada copilăriei (originea celei care L-a născut pe Domnul, obârșiile bunicilor Săi), preia date din tradiţie, încercând să răspundă şi la astfel de întrebări; din acest motiv, ea a marcat evoluția ulterioară a cultului mariologic. După spusele Sfântului Maxim, din multele informații inedite care abundă în asemenea scrieri, deci și în Protoevanghelia lui Iacob, Sfinții Părinți, imnografii și iconografii, luminați de Duhul Sfânt, cu inspirat discernământ, au împrumutat, dezvoltat și folosit în operele lor doar acele informații verosimile din textele apocrife care au primit aprobarea conștiinței Bisericii. În cazul de față, vechimea Protoevangheliei lui Iacov, dar cu precădere citarea ei de către Sfinții Părinți, îi conferă un statut special în rândul scrierilor necanonice.

Potrivit surselor amintite, Ioachim și Ana, părinții Mariei, aveau origine princiară: Ioachim descindea din seminția lui Iuda, ca urmaș al regelui David, iar Ana era fiica preotului Mathan, din seminția lui Aaron, „o ramură aleasă a aceleiași case”. Deși familia lor se bucura de respectul conaționalilor, totuși, nerodind fii, lumea îi considera „consemnați de Dumnezeu”. Când Ioachim și Ana au împlinit 50 de ani de împreună-viețuire fără să fi născut vreun copil, au dus jertfă la Templu, la Sărbătoarea Luminilor. Atunci s-a petrecut un incident neplăcut: arhiereul Ruben a refuzat să le primească ofranda, zicând: „Nu ți-e îngăduit să aduci daruri lui Dumnezeu, pentru că El nu te-a binecuvântat a avea urmaşi în Israel. Blestemat este oricine nu dă naștere la băiat sau fată în Israel”. Incidentul i-a întristat pe amândoi și i-a determinat să-și sporească asceza și rugăciunea spre a-L îndupleca pe Dumnezeu să le ridice blestemul, ca să poată şi ei să zămislească prunci.

După patruzeci de zile de post și rugăciune, dorința celor doi se împlinește, Ana zămislește, iar la plinirea sorocului o naște pe cea care va fi aleasă să devină mama Mântuitorului lumii. Este interesant să subliniem că cei doi soți nu s-au aflat împreună din voluptate, plăcere trupească, ci amândoi au primit înștiințare că Dumnezeu a dezlegat blestemul nerodirii, iar întâlnirea conjugală constituia singura modalitate prin care puteau duce la împlinire ceea ce Dumnezeu a binecuvântat.

Slujba zilei a alcătuit-o Sfântul Andrei Criteanul, deci datează de prin secolul al VIII-lea. Utrenia are trei canoane: pe primele două le-a compus Sfântul Andrei Criteanul, iar cel de-al treilea este „alcătuire a lui Gheorghe”. Deși cinstirea Sfinților Ioachim și Ana a început deodată cu stabilirea praznicului Nașterii Maicii Domnului, totuși sărbătoarea zămislirii s-a răspândit abia prin secolul al X-lea, iar în anul 1166, bazileul Manuil I Comnenul, prin decret imperial, îi include celebrarea în calendarul liturgic al Bisericii de la Constantinopol. Textele canoanelor, pe lângă nararea întâmplărilor, în parte inspirate din scrierea apocrifă, pun în lumină înțelesul profund al evenimentului, raportându-l la planul de mântuire al umanității.

Citeşte mai multe despre:   Zămislirea Sfintei Fecioare