Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Slujbe ortodoxe în trei limbi de circulaţie internaţională
Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor a editat, sub binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist, Slujba Sfintei Liturghii, a Botezului şi a Cununiei în trei limbi de circulaţie internaţională, respectiv engleză, franceză, germană.
Prezenta carte vine în întâmpinarea celor ce caută liniştea şi pacea în vastul spaţiu teologic ortodox, fiind un act de cultură şi credinţă pentru viaţa bisericească românească, din ţară şi din diaspora. Prezentul volum s-a alcătuit prin strădania unui grup de specialişti de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Consultanţi ştiinţifici: pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, prof. dr. Remus Rus; coordonator prof. dr. Lucreţia Vasilescu. Adaptarea, traducerea, notele, vocabularul şi bibliografia aparţin pentru limba engleză prof. dr. Lucreţia Vasilescu, asist. Maria Băncilă, asist. drd. Alina Bârzache; pentru limba franceză prof. dr. Lucreţia Vasilescu, iar pentru limba germană consultant a fost părintele profesor dr. Ioan Caraza. Din prefaţa cărţii aflăm că traducerea de faţă „se adresează studenţilor de la toate facultăţile umaniste, pelerinilor care sunt în căutarea trăirii spirituale creştin-ortodoxe, publicului larg, cultivat, interesat astăzi, mai mult ca oricând, de lecţiile de înţelepciune, de conduită morală ce izvorăsc din cărţile de cult ale Ortodoxiei; este, în acelaşi timp, un text de reflecţie şi de căutare individuală, un instrument de lucru care încurajează şi recompensează efortul acelora care se străduiesc în aprofundarea unei limbi străine“. Textul este întregit cu o bibliografie bogată şi cu prezentarea variantelor posibile conforme tradiţiei slavone sau greceşti, lucru ce ajută foarte mult la înţelegerea adevăratului sens al Cuvântului lui Dumnezeu. Salutăm apariţia acestui volum, care se arată a fi foarte bine venit în contextul dialogului european şi al afirmării identităţii naţionale ortodoxe.