Slujire și comuniune la ceas aniversar în Episcopia Europei de Nord

S-a spus adeseori că Biserica este cea mai bună ambasadă, oriunde s-ar afla ea, în special pentru faptul că înalță rugăciunile oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Rolul ei definitoriu acesta este! Sunt însă și alte aspecte care privesc către cei răspândiți departe, în lume. Am întâlnit cu ani în urmă comunități greceşti dincolo de ocean, comunități antiohiene, puternice, care erau foarte legate de Biserică. Mulți dintre membrii acestora, chiar dacă nu toți, erau prac­ticanți și dacă nu puteau participa în fiecare zi la rugăciune, la Liturghie, rămâneau aproape de Biserică, pentru că Biserica îi definea. Era singurul loc unde se simțeau acasă, printre străini.

Cuvintele vetero-testamentare ne pun și pe noi în fața unei dileme: „Cum vom cânta cântarea Domnului în pământ străin?” (Ps. 136, 4).

Și totuși, aflându-ne în pământ străin, din varii motive, avem do­rința de a ne apropia de Dumnezeu și de a ne simți frați întreolaltă și cu cei care nu provin din aceleași locuri cu noi.

După 1990, ce s-a întâmplat în Europa este îndeobște cunoscut. Mulți români au plecat departe de casele lor, de țară, cei mai mulți dintre ei păstrându-și identitatea ortodoxă și românească. Prezența lor la biserică este, după cum mărturisesc ei înșiși, o veritabilă bucurie, ca să nu spunem că uneori este singura. Este destul să vedem cum arată într-o zi de duminică o biserică românească, plină de credincioși, unii veniți de departe, străbătând dis­tanțe foarte mari pentru a participa la Sfânta Liturghie și pentru a se bucura de întâlnirea cu frații lor.

Cu ani în urmă, aflându-mă pe continentul nord-american și vorbind cu unul dintre preoții misionari care slujesc acolo, îmi mărturisea că avea deja programată pentru fiecare duminică a anului respectiv o agapă, pe care o pregăteau una sau două familii de români, uneori chiar și pentru sute de persoane.

Îi invitau pe toți la masă, după săvâr­șirea Dumnezeieștii Liturghii, fiind și prilejul de a-și pomeni moșii și strămoșii, de a fi în comuniune cu preotul și cu o mare parte a comu­ni­tății. La fel am descoperit și în Nor­vegia, țară care nu avea, până de demult, comunități ortodoxe româ­nești (cu excepția unei misiuni la Oslo). Deși nu sunt foarte mulți confrați ortodocși acolo, Biserica Ortodoxă Română și-a făcut simțită prezența prin înființarea unor parohii, filii și misiuni, unele dintre ele deja bine structurate, care au lăcaș de închinare așezat în centrul vieții și activităţii lor.

O astfel de parohie a fost înființată la Bergen, oraş supranumit Poarta Fiordurilor, fosta capitală a Regatu­lui Norvegiei, unul din cele mai încân­tătoare locuri din lume. Oraşul Ber­gen și zona dimprejur constituie un veritabil „paradis” norvegian, cu o frumusețe greu de zugrăvit în cuvinte.

Cu multă jertfă, comunitatea românească de aici a cumpărat un imo­bil, în care au fost amenajate o biserică încăpătoare şi diverse spații pentru activităţile catehetice, culturale, agape și diferite întâlniri. Lăcașul de cult a devenit, prin hotărârea Episcopului Macarie, Paraclis episcopal, cu hramurile „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Primitoarea Străinilor și Alăptătoarea”, al cărei original se află la Țibleș, apoi „Sfintele Mucenițe Tatiana, Filofteia de la Curtea de Argeș și Suniva de la Selje și Bergen”. Cel dintâi Episcop ortodox român al Europei de Nord a poposit adeseori aici, chiar și în zile de mare sărbătoare, rugându-se împreună cu comunitatea și bucurându-se de lucrarea harului și de marile binecuvântări pe care Dumnezeu le trimite asupra celor care Îl caută.

La 15 ani de la instalarea Prea­sfin­țitului Părinte Episcop Macarie ca ierarh al Europei de Nord s-a organizat la Bergen, în Regatul Norvegiei, o slujbă misionară. Frumu­se­țea slujirii în limba română, dar și în limba norvegiană, a fost comple­tată cu alte intervenții în diferite limbi de circulație, întrucât alături de mulțimea românilor au fost prezenţi şi credincioși din alte comu­ni­tăți ortodoxe aflate în zonă.

Sărbătoarea Episcopiei Europei de Nord a adunat la Bergen, orașul dintre cei șapte munți, mai mulți ierarhi din țară și din diasporă, preoţi și diaconi, credincioși din mai multe parohii ale Europei de Nord, Austria, Irlanda și Anglia, dar și unii veniți special din țară, precum grupul condus de preotul paroh Simeon Ioan Buta din Spermezeu, localitatea natală a episcopului sărbătorit.

În Duminica a 12-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în Paraclisul episcopal, soborul de ierarhi, prezidat de Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, coslujind cu Înaltpreasfințiții Părinţi Mitropoliţi Iosif și Serafim, cu titularul Eparhiei Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie, și cu Episcopul-vicar Sofian Brașo­veanul şi subsemnatul, a adus rugăciune smerită lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra eparhiei în răstimpul de când a fost înființată.

Mitropolitul Andrei a rostit cuvântul de învăţătură după lecturarea Sfintei Evanghelii, iar după încheierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Iosif a prezentat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a menționat lucrarea unui ierarh dinamic într-o eparhie misionară, implicată în viaţa spirituală a românilor din Scandinavia (Suedia, Norvegia, Danemarca și Insulele Feroe).

Mitropolitul locului, Serafim, care în urmă cu 15 ani l-a instalat, la Stockholm, pe tânărul Episcop Macarie, emițând cu acel prilej Gramata Mitropolitană, după cum prevede Statutul pentru organizarea și funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a făcut un arc peste timp, îndemnându-i pe români să fie aproape de români, neexcluzând întoarcerea lor acasă.

Inspirată și emoționantă a fost intervenția Preasfințitului Macarie, care a afirmat că va rămâne și va închide ultimul ușa, după ce românii se vor întoarce în țara lor, asemenea căpitanului care părăsește ultimul vasul.

Copleșit de emoția acestui moment, ne-a vorbit despre bucuria pe care a simţit-o mereu în acești ani de slujire și i-a evocat pe câțiva ierarhi la care a ucenicit începând cu activitatea din tinerețe și până astăzi, când, în această demnitate, Prea­sfinția Sa însuși se ostenește să slujească celor 60 de parohii și trei mănăstiri, dar mai ales românilor pe care i-a întâlnit, pentru care are întotdeauna o deosebită căldură duhovnicească.

Frumusețea momentului liturgic poate fi redată cu greu în cuvinte.

Un grup de tineri din Spermezeu a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar la agapa care a urmat, același cor de juni din Transilvania a susținut un concert de o rară frumusețe, sporită de straiele populare, în special clopul cu pene de păun.

Nu putem trece sub tăcere avraamica și, în același timp, smerita slujire și frumoasa primire pe care parohul de la Bergen, preotul Mihai Liculescu, le-a arătat în zilele sărbătorii oaspeţilor din România și din diasporă, cu o ospitalitate asemănătoare celei din România, dar și din alte locuri creștine ale lumii.

Sărbătoarea de la Bergen, ca şi celelalte aniversări liturgice și culturale din Eparhia Europei de Nord, Suedia, Norvegia și Danemarca, arată încă o dată comuniunea și frumoasa lucrare a slujitorilor Bisericii care-și îndeplinesc misiunea departe de țara lor. Aceasta este o împlinire a cuvintelor Mântuitorului, care le-a poruncit ucenicilor să meargă până la marginile lumii şi să propovăduiască cuvintele Evangheliei.

Acelaşi lucru se străduiesc să-l împlinească și slujitorii români, oriunde s-ar afla.