Slujirea în tăcere

▲ Preotul Constantin Geanopol ▲

Într-o zi de toamnă, pe 21 octombrie 2002, când frunzele aşternuseră un covor parcă anume pregătit, a trecut din această lume preotul nonagenar Constantin Geanopol, unul dintre slujitorii de elită ai Sfântului Altar, cunoscut sacerdot din ţinutul Fălticenilor.

Unul dintre preoţii unei generaţii de aur

O dată cu plecarea sa în Împărăţia lui Dumnezeu, oraşul Fălticeni şi zona dimprejur a pierdut pe unul dintre preoţii unei generaţii de aur, generaţie din care au mai făcut parte preoţii de pioasă amintire Gheorghe Baltag, Ilie Ilisei, Leonida Gavrilescu, Ilie Anisescu şi alţii, a căror amintire nu s-a şters din sufletele celor care i-au cunoscut. Părintele Constantin Geanopol a fost, înainte de toate, un preot smerit şi ascultător, slujind într-o tăcere rar întâlnită, fără să facă vreodată caz de darurile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu. Pe neaşteptate, când a împlinit vârsta pensionării, s-a retras, lăsând oficiul de paroh altora, mai tineri, sfinţia sa preferând să-şi ducă viaţa în liniştea unei căsuţe tihnite, de pe Uliţa Rădăşenilor, una dintre cele mai cunoscute străzi din istoria literaturii române. În cei 30 de ani de pensie, a continuat să slujească la unele biserici din Fălticeni sau acolo unde era chemat de preoţii tineri, care l-au avut sfătuitor şi duhovnic.

Părintele Geanopol a fost unul dintre marii oratori ai preoţimii fălticenene. Predica lui, întotdeauna pregătită, avea profunzimea unei fântâni de munte şi frumuseţea unei pajişti înflorite. Teolog bun, cu licenţa obţinută la Cernăuţi, în vremea când facultatea de acolo avea o mare faimă, părintele Constantin Geanopol a purtat o comoară de aur într-un vas de lut. Erudiţia sa, împreunată cu modestia de monah, l-au aşezat în Galeria oamenilor de seamă ai Fălticenilor, cucernicia sa stând cu demnitate alături de alţi oameni luminaţi pe care i-a dat această urbe, mulţi dintre ei vecini de stradă cu regretatul părinte.

Martor al unei lumi apuse

Constantin Geanopol a fost prieten cu mulţi dintre oamenii mari care au trecut prin Fălticeni: Mihail Şerban, Mihail D. Havriş, V. G. Popa, Virgil Tempeanu, Eugen Dimitriu (căruia i-a fost profesor de religie la Liceul „Nicu Gane“), Episcopul armatei Partenie Ciopron, Constantin Boboc, pictorul Radu Orac, preotul Leonida Gavrilescu şi numele ar putea continua.

Prea cucernicia sa păstra între amintiri întâlnirile pe care le-a avut în lunga sa viaţă cu ierarhi, preoţi, scriitori, oameni de cultură, ca şi oameni simpli, din a căror înţelepciune a învăţat multe, între ei Sadoveanu, Arghezi, Lovineştii şi alţii. Era o plăcere să-l asculţi povestind, orele treceau ca minutele şi oamenii de altădată îşi transmiteau mesajul prin vorba măiestrită a părintelui Constantin. De aceea, odată cu sfinţia sa s-a pierdut unul dintre puţinii martori ai unei lumi apuse.

***

Născut la 20 ianuarie 1912, în comuna Mitoc, judeţul Botoşani, ultimul dintre cei opt copii ai părinţilor Dumitru şi Elisabeta Geanopol, a avut o copilărie plină de încercări şi mari lipsuri. La patru ani, a rămas orfan de mamă. Tatăl său provenea dintr-o familie de greci emigrată în România şi a fost notar public şi secretar comunal. A urmat Seminarul „Sf. Trei Ierarhi“ din Edineţ, jud. Hotin, absolvind la Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi. A studiat apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, devenind licenţiat în 1937. A locuit în aceeaşi cameră a căminului studenţesc cu scriitorul Vasile Posteucă, emigrat, în 1944, în America. Au purtat o perioadă corespondenţă.

Încă din tinereţe a avut preocupare pentru slovele aşternute pe hârtie, publicând versuri şi articole în revistele „Pagini cernăuţene“, „Bucovina literară“, „Înmuguriri“ (revistă ce a apărut la Fălticeni, condusă de prof. Virgil Tempeanu), semnând şi cu pseudonimul Constantin Vifor. În timpul studenţiei fondează, la Cernăuţi, în 1935, în casa profesorului Traian Brăileanu, împreună cu Mircea Străinul, Liviu Rusu, Vasile Posteucă, Ionel Ţurcan şi alţii, revista „Iconar“. În 1937, s-a căsătorit cu Eugenia Ionescu, persoană deosebită, de mare ţinută, de pe Uliţa Rădăşenilor. Până la hirotonie a funcţionat, pentru scurt timp, ca profesor suplinitor la Liceul „Nicu Gane“ din Fălticeni şi la un gimnaziu din Dorohoi.

Cărturar acoperit cu mantia smereniei

În 1938 a fost hirotonit pe seama parohiei Valea Glodului, unde a păstorit 26 de ani. A cules date despre Anastasia Greceanu, fiica boierului Alecu Balş, care avea o moşie la Valea Glodului. Membrii acestei familii sunt îngropaţi în jurul bisericii. De la Anastasia Greceanu a cumpărat V. T. Lovinescu imobilul şi grădina din strada Sucevei, casă devenită mai târziu muzeul „Galeria oamenilor de seamă din Fălticeni“.

A participat, ca şi confesor, în al doilea război mondial (4 august 1942 - aprilie 1943) la spitalul de companie nr. 8, pe front, la Cotul Donului. Revenit în parohie, a refăcut biserica distrusă, în mare parte, în timpul războiului. În 1969, a fost transferat la parohia Mihăieşti, ocupându-se de refacerea bisericilor din Mihăieşti şi Rotopăneşti. În acelaşi timp, a cules date (informaţii) despre oamenii de seamă din zonă: Maria Cantacuzino din Horodniceni şi scriitorul Neculai Istrate din Rotopăneşti.

Ca pensionar, a slujit la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Fălticeni, la parohia Fălticenii Vechi, la capela bisericii „Învierea“ şi-n alte locuri. Din informaţiile oferite de domnul Eugen Dumitriu, eruditul biograf care a scos din uitare nume, străzi şi case din „oraşul muzelor“, aflăm că-n tinereţe, preotul Constantin Geanopol a realizat o plachetă de versuri, rămasă în manuscris. În arhiva familiei s-ar mai găsi, după aceleaşi surse, un „Jurnal de război“, poezii nepublicate şi epigrame.

Cărturar acoperit cu mantia smereniei, preot de mare distincţie şi delicateţe sufletească, smeritul Constantin Geanopol rămâne un exemplu luminos al perioadei de trecere în mileniul al III-lea. A fost un înţelept în adevărata accepţiune a cuvântului, un stâlp, o coloană, un om al lui Dumnezeu.