Smerenia avvei Macarie Egipteanul

Avva Macarie Egipteanul este și el din șirul personalităților celor mai cunoscute ale Patericului egiptean, poate și datorită celor cincizeci de omilii duhovnicești puse pe seama lui. Prima dintre apoftegmele din colecția alfabetică arată măsura smereniei acestui ascet. Este povestirea care vorbește despre modul în care a ajuns ascetul să se nevoiască în Sketis.

Pustnic din tinerețe, Macarie a fost silit să fie făcut preot în­tr-un sat. A fugit de acolo și s-a mutat în altă parte, acolo un mirean credincios îl ajuta și îi slujea. O femeie a rămas însărcinată în sat și călugărul a fost acuzat că el ar fi fost cel care a lăsat-o grea. Macarie a fost umilit, bătut și forțat să o hrănească pe femeie până când aceasta avea să nască, iar el nu a zis nici un cuvânt. Și-a asumat toate acuzațiile, fără să protesteze și a început să muncească mai mult ca să o hrănească și pe ea. Își spunea: „Macarie, ţi-ai găsit femeie, trebuie să lucrezi un pic mai mult să o hrănești”. De aceea lucra zi și noapte, împletea coșuri și îi trimitea femeii mâncare. Dar femeia, atunci când i-a venit sorocul, nu a putut să nască până când nu a mărturisit adevărul. Slujitorul lui Macarie a fost tare bucuros că s-a descoperit nevino­văția monahului și i-a spus: „Fecioara aceea n-a putut să nască până când n-a mărturisit că pust­nicul nu are nici o vină și că a mințit. Acum tot satul vrea să vină aici cu slavă și să se pocăiască în fața ta”. Dar monahul a reacționat cu aceeași smerenie pe care o manifestase și prima dată: „Auzind acestea, ca să nu mă tulbure oamenii, m-am sculat și am fugit la Sketis”.

Istorisirea aceasta are în centru smerenia avvei Macarie Egipteanul, o smerenie totală, atât pozitivă, cât și negativă. Pozitivă, atunci când ascetul primește acuzele nedrepte fără să vrea să se justifice. Negativă este în clipa în care atunci când ar fi putut primi slava de la oameni pentru purtarea lui, o refuză la fel de firesc cum și-a asumat acuzele nedrepte.

Smerenia lui Macarie este una cât se poate de naturală, nu are în ea nimic căznit, nimic artificial. Viața călugărului este cu totul fixată în Dumnezeu, pe care îl caută fără rezerve și fără rest. Îl caută pe Dumnezeu pentru El însuși, fără să dorească vreo răsplată temporară. E chiar greu de decis care dintre cele două momente ale smereniei este mai eroic. Ce este mai greu, să primești acuze nedrepte sau să refuzi slava care  poate ți s-ar cuveni de pe urma celor îndurate?

Smerenia avvei Macarie este eroică în întreaga ei desfășurare panoramică. Este sublinierea cu linii groase a unor manifestări care pot fi puse în practică în mod firesc în fiecare zi: să primești acuze atunci când ți se aduc fără să faci eforturi prea mari de a te justifica sau să refuzi laudele, chiar atunci când sunt pe bună dreptate. Dar smerenia poate fi înțeleasă doar de cei care o au și o practică. Cu cât ai mai multă smerenie, cu atât înțelegi mai mult despre ea, altfel s-ar putea să practici o smerenie patologică, lipsită de libertate și acoperită de resentimente. Abia așezată în circuitul dragostei și al libertății  smerenia capătă strălucirea și puterea ei de fascinație pe care o vedem în constant la Părinții deșertului.