Muntele Athos, Muntele Sfânt, s-a numit din timpuri aurorale „Grădina Maicii Domnului”. Există mărturii că o furtună a abătut-o pe Fecioara Maria, în vreme ce se îndrepta împreună cu Ioan Evanghelistul spre Cipru, către miazănoapte, tocmai pe țărmurile peninsulei Halkidiki, acolo unde sub ochi i-a căzut ca o mângâiere, după biruirea stihinicei furtuni, piramidala siluetă a Athosului, cu vârful său de ivoriu ieșind dintr-o hlamidă de smarald. Priveliștea acestei catedrale a pietrei și a vegetalului luxuriant, policrom, întruchipare edenică, a încântat privirile Născătoarei de Dumnezeu. Senzația era de urcuș dintr-o grădină pământeană în cea cerească. În amintirea acelei vederi a sublimității, creștinii au botezat cu sintagma „Grădina Maicii Domnului” legendarul munte, care mai înainte fusese sălaș al unei figuri mitice a Antichității, Athos, de la care se trage cel dintâi toponimic. Al doilea, cuprinzând în alcătuirea sa numele Sfintei Maria, l-a generat pe al treilea, cel de Munte Sacru. O grădină a Raiului din Împărăția Bizanțului nu putea să rămână pustie. Cei mai rugători dintre monahii bizantini s-au simțit chemați în acest loc sfințit, de unde rugăciunea lor se putea auzi până în Raiul ceresc. Slăveau acești asceți pe Dumnezeu, dar alăturau întotdeauna slăvirea Maicii Domnului, pe al Cărei tărâm erau fericiți să se afle. Cântau lăudând-o pe Mama Mântuitorului că le arătase calea într-aici, în ținuturile neprihănirii. Răsuna muntele de glasurile lor, dar pustnicii aceștia voiau și să o aibă în fața lor pe Maica Maicilor. Cei dintre ei, hărăziți întru desen și culoare, au luat pensula și au purces la zugrăvirea Neasemănatului Chip. Muntele devenea sanctuar al slăvirii Fecioarei prin melos psalmic și plăsmuire a frumuseții picturale, cu dorirea de a fi aidoma modelului cel sfânt. Meșterii, călugări, ori doar zugravi din lume, se întreceau în a o înfățișa în măreția Ei nepereche. S-au izvodit icoane în acele vremi ale ascezei, dar cinstirea iconică a Maicii Domnului a înflorit odată cu ctitorirea mănăstirilor și a schiturilor, cele care împodobesc ca niște coliere Muntele de la temelie până-n vârful-catarg al corabiei pământene plutind pe apele celeste. Fiecare așezământ monahal voia să fie luminat de figura serafică a Mariei. Primite în dar sau create de zugravii-monahi ai locului, icoanele, câteva existând în fiecare sihăstrie, 7 la Vatopedu de pildă, reprezintă prezența permanentă pe pământ a Maicii Domnului, spre bucuria creștinilor care îngenunchează dinaintea lor și se roagă evlavios, cerându-i ajutorul în momente de cumpănă. Podoabe ale lăcașelor, capodopere ale artei, icoanele Maicii Domnului din Athos atrag magnetic și revarsă către cei care se prosternează închinător nevăzuta, dar perceptibila stare de cuminecare. Are loc, în astfel de momente de smerenie atotcuprinzătoare, întâlnirea în duh cu Cea care-i poate călăuzi spre Dumnezeu, deschizându-le porțile Grădinilor cerești.
Smerenia avvei Macarie Egipteanul
Avva Macarie Egipteanul este și el din șirul personalităților celor mai cunoscute ale Patericului egiptean, poate și datorită celor cincizeci de omilii duhovnicești puse pe seama lui. Prima dintre apoftegmele din colecția alfabetică arată măsura smereniei acestui ascet. Este povestirea care vorbește despre modul în care a ajuns ascetul să se nevoiască în Sketis.
Pustnic din tinerețe, Macarie a fost silit să fie făcut preot într-un sat. A fugit de acolo și s-a mutat în altă parte, acolo un mirean credincios îl ajuta și îi slujea. O femeie a rămas însărcinată în sat și călugărul a fost acuzat că el ar fi fost cel care a lăsat-o grea. Macarie a fost umilit, bătut și forțat să o hrănească pe femeie până când aceasta avea să nască, iar el nu a zis nici un cuvânt. Și-a asumat toate acuzațiile, fără să protesteze și a început să muncească mai mult ca să o hrănească și pe ea. Își spunea: „Macarie, ţi-ai găsit femeie, trebuie să lucrezi un pic mai mult să o hrănești”. De aceea lucra zi și noapte, împletea coșuri și îi trimitea femeii mâncare. Dar femeia, atunci când i-a venit sorocul, nu a putut să nască până când nu a mărturisit adevărul. Slujitorul lui Macarie a fost tare bucuros că s-a descoperit nevinovăția monahului și i-a spus: „Fecioara aceea n-a putut să nască până când n-a mărturisit că pustnicul nu are nici o vină și că a mințit. Acum tot satul vrea să vină aici cu slavă și să se pocăiască în fața ta”. Dar monahul a reacționat cu aceeași smerenie pe care o manifestase și prima dată: „Auzind acestea, ca să nu mă tulbure oamenii, m-am sculat și am fugit la Sketis”.
Istorisirea aceasta are în centru smerenia avvei Macarie Egipteanul, o smerenie totală, atât pozitivă, cât și negativă. Pozitivă, atunci când ascetul primește acuzele nedrepte fără să vrea să se justifice. Negativă este în clipa în care atunci când ar fi putut primi slava de la oameni pentru purtarea lui, o refuză la fel de firesc cum și-a asumat acuzele nedrepte.
Smerenia lui Macarie este una cât se poate de naturală, nu are în ea nimic căznit, nimic artificial. Viața călugărului este cu totul fixată în Dumnezeu, pe care îl caută fără rezerve și fără rest. Îl caută pe Dumnezeu pentru El însuși, fără să dorească vreo răsplată temporară. E chiar greu de decis care dintre cele două momente ale smereniei este mai eroic. Ce este mai greu, să primești acuze nedrepte sau să refuzi slava care poate ți s-ar cuveni de pe urma celor îndurate?
Smerenia avvei Macarie este eroică în întreaga ei desfășurare panoramică. Este sublinierea cu linii groase a unor manifestări care pot fi puse în practică în mod firesc în fiecare zi: să primești acuze atunci când ți se aduc fără să faci eforturi prea mari de a te justifica sau să refuzi laudele, chiar atunci când sunt pe bună dreptate. Dar smerenia poate fi înțeleasă doar de cei care o au și o practică. Cu cât ai mai multă smerenie, cu atât înțelegi mai mult despre ea, altfel s-ar putea să practici o smerenie patologică, lipsită de libertate și acoperită de resentimente. Abia așezată în circuitul dragostei și al libertății smerenia capătă strălucirea și puterea ei de fascinație pe care o vedem în constant la Părinții deșertului.
.jpg)
