Soldatul lui Alexandru Macedon

Odată, un credincios era foarte necăjit din pricină că-şi pierduse averea de pe urma unui negoţ. Simţindu-şi sufletul împovărat de aceste gânduri, merse la preot şi-i ceru sfat.

Părintele îi spuse: „Nu se cade unui necredincios să-şi piardă nădejdea, ci mai vârtos să se întărească în ea atunci când este pus la încercare…“

Dar credinciosul dădea semne de îndoială. Atunci preotul îi zise: „Vreau să-ţi spun o poveste, o pildă despre nădejde. E pilda soldatului lui Alexandru Macedon“.

Spune istoria că un soldat al marelui împărat Alexandru Macedon, plecând într-o campanie militară pe mai mulţi ani în Egipt, şi-a dăruit înainte de plecare întreaga avere la neamurile sărace, rămase acasă.

Văzând aceasta, un tovarăş de arme l-a întrebat: „Ce te vei face la întoarcere, când nimic nu vei mai avea?“ Ostaşul, plin de înţelepciune, i-a răspuns: „Am păstrat ceva de mare preţ pentru clipa întoarcerii acasă…“ „Ce anume“, îl întrebă prietenul. Replica curajosului oştean a fost memorabilă: „Am păstrat nădejdea să câştig altă avere…“

Aici părintele se opri puţin, după care îi spuse: „Aşa suntem şi noi, dragul meu. Porniţi suntem la războiul cel fără de sfârşit al vieţii, iar de pierdem toate, ne rămâne ceva, încă mai bun decât a rămas acelui ostaş. Ne rămâne nădejdea câştigării averii celei mari şi de nefurat de la noi: mântuirea şi fericirea veşnică.

Credinciosul acela auzind vorbele părintelui le-a dat deplină crezare şi a lepădat de la sine toată întristarea şi îngrijorarea. (Augustin Păunoiu, adaptare după o poveste din volumul Cartea cu pilde, Alexandru Lascarov Moldovanu, Editura Semne, 2011)