Soldatul Mitroi

Eu mai întâi, zice bunicul, privind prin cătarea puștii spre viitor. Adică spre tata, ce nu s-a născut încă, dar asta nu-l împiedică să privească tot spre viitor și el. Adică spre mine, care mai am destul de așteptat până să mă nasc. Bine că-mi dă prin minte să privesc în aceeași direcție și eu.

Fiii mei, care au și mai mult de așteptat până să se nască, mă roagă să-l rog pe tata să-l roage pe tatăl lui să păstreze și pentru ei nițel din războiul ce tocmai a început. Bunicul îi spune tatei să-mi spună să le spun fiilor mei să stea liniștiți, or să aibă și ei parte de război, de același război, căci e unul singur, nu mai multe, cum se scrie greșit în cartea de istorie, un război ce nu se termină niciodată, se ține peste tot după oameni, luând chipul vremurilor în care aceștia trăiesc.

Bunica se ține numai până la poartă după bunicul, în brațe c-o pâine caldă și cu fratele mai mare al tatei, singurul dintre ei născut până atunci. Zice în timp ce-i vâră pâinea în raniță: Vezi să nu mori pe acolo, că mai avem încă cinci copii de făcut!

E anul 1916 și bunicul pornește cu ranița în spate pe mijlocul drumului.

Soldatul Mitroi pleacă la război!, cântă veselă cucuveaua în podul casei.

Se face dintr-odată frig, dar bunicului îi ține pâinea din raniță de cald.

Să fi știut c-o să ajungă prizonier la ruși, i-ar fi cerut bunicii să-i pună în loc de pâine un sloi de gheață în raniță, ca să se poată obișnui din timp cu Siberia.

Ne-ar fi prins bine la toți să venim pe lume c-o mică bucată de gheață în loc de inimă.

Doamne, ce poate să-ți treacă prin cap!, i-a spus bunica tatei, care i-a spus mamei, care mi-a spus mie, iar eu nevestei mele, care le-a spus fiilor noștri.

Și cu toate că nu se născuse nici unul dintre noi, ne-am adunat cu toții în jurul bunicii, ce ședea singură-singurică pe prispă și plângea încetișor.

Tata i-a șters lacrimile de la ochi cu batista.

Eu i-am scris bunicului pe front, cerându-i să rămână viu. Măcar până apuc să mă nasc! El a tot așteptat, doar că eu nu m-am grăbit deloc, astfel că, într-o vară, abia întors de la ruși...

Fiii mei urcaseră în pod să prindă cucuveaua ce se pusese din nou pe cântat.

Apoi s-a făcut seară. Bunica i-a făcut bunicului patul în odaia de la drum. Noi toți, care, în afară de tata, nu ne născuserăm încă, priveam în odaie pe geam, de afară din curte. Și glasul bunicii s-a amestecat dintr-odată cu glasul tuturor cucuvelelor din sat, cântând împreună, de se auzea până departe, în Siberia, chiar mai departe, până în veacul nașterii nepoților mei: Soldatul Mitroi vine din război!