Soluţia credinţei

Există o soluţie la toate problemele. Fie criză, fie cutremur, fie pandemie de gripă porcină, soluţia există, este simplă şi poate fi aplicată de oricine, în fine, aproape oricine. De câteva luni, soluţia este afişată pe panouri publicitare prin Bucureşti, scrisă cu litere de-o şchioapă.

Deşi această soluţie există şi este popularizată intensiv, totuşi, Guvernul, administraţiile locale, Ministerul Sănătăţii, Institutul de Fizică a Pământului se pare că nu au observat-o, de vreme ce insistă să propună tot felul de măsuri ineficiente care, în loc să combată cauzele acestor nenorociri, atacă, inevitabil lipsit de sorţi de izbândă, efectele lor.

Vă miraţi probabil cum de nimeni nu a luat în seamă această extraordinară soluţie aflată aşa de la îndemână, practic prin tot Bucureştiul. Este simplu: soluţia a fost scrisă în engleză şi cetăţenii patriei noastre nu înţeleg cu toţii această limbă. O vom traduce pentru a risipi misterul şi pentru a putea să o vedem cât mai rapid pusă în aplicare. Ea sună în engleză aşa: „Belive in shopping“, iar în româneşte: „Crede în cumpărături“ şi reprezintă „noua“ viziune religioasă a lumii în care trăim.

S-a spus că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc. Iată că predicţia s-a îndeplinit, dar într-o formă uşor neaşteptată. Secolul în care trăim este religios, dar nu în termenii religiei în care am fi crezut noi, ci în termenii unei religii secularizate, în care acumularea materială ţine loc comuniunii cu Dumnezeu şi prin ea însăşi dă un pseudosens vieţii.

Sigur că aceste lucruri nu sunt noi. Ele există dintotdeauna. Este suficient să ne reamintim istoria lui Moise şi a poporului evreu în timpul ieşirii din Egipt şi să înlocuim viţelul de aur cu cardul de credit nelimitat şi atunci totul o să ni se pară de o surprinzătoare familiaritate. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că, în plină criză financiară, Damien Hirst, cel mai bine cotat artist contemporan, a vândut la o licitaţie, cu un preţ uriaş, chiar viţelul de aur, o operă de artă care constă într-un viţel cu copitele şi coarnele aurite, perfect conservat. Se pare că a fost cumpărat de o bancă, ceea ce nu ne-ar mira, în definitiv, este logic să ai pe viu un simbol al propriei religii.

Timp de cincizeci de ani, soluţia tuturor problemelor a fost bunăstarea materială, mai precis posibilitatea de a obţine satisfacţie imediată prin procurarea de bunuri. Era inevitabil ca ea să se transforme într-o religie, de vreme ce condiţia fundamentală omului este cea religioasă. Omul se raportează în termeni religioşi la tot ceea ce reprezintă complexitatea universului ce îl înconjură. Problemele interioare ale omului sunt rezolvate aproape exclusiv în termeni religioşi. Ori, societatea modernă rezolvă interiorul prin exterior şi exteriorul prin abundenţă materială, într-un final creând o religie a abundenţei materiale care nu reprezintă altceva decât o formă extrem de veche de idolatrie.

După atâţia ani de cultură greco-romană şi creştinism, este oarecum jenant să constaţi că oamenii se întorc invariabil la vechile obiceiuri păgâne. Şi mai jenant este să justifici asta pornind de la ideea libertăţii de alegere şi de la afirmarea unui fel de viaţă pe care îl consideri liber şi lipsit de constrângeri, când este evident că el nu poate fi sustenabil decât dacă fie îi constrângi pe alţii, fie te laşi constrâns în schimbul accesului la abundenţa materială. Iar când toată această demonstraţie are pretenţia de obiectivitate şi raţionalitate a-religioasă, lucrurile devin chiar hilare.

De aici tragismul comic al soluţiei propuse nonşalant de societatea de consum la propriile ei probleme. Să crezi în cumpărături. Adică să crezi în ea. Până acum demonstram că nu trebuie să crezi în nimic şi că societatea modernă este dezirabilă tocmai în sensul că în ea nu ai nevoie de acest balast iraţional. Şi este dezirabilă pentru că este şi eficientă şi liberă. Ori acum ni se spune că pentru a rezolva problemele de eficienţă şi de libertate trebuie brusc să credem. Păi dacă tot e să credem de ce să nu credem într-un Dumnezeu viu? Care rezolvă problema cea mai arzătoare pentru om: a vieţii şi a morţii, Care este calea, adevărul şi viaţa. Mi se pare mai de bun simţ decât să cred în ceea ce nu poate exista şi funcţiona decât dacă voi crede eu că funcţionează.