Specializare, specialişti, momente speciale şi disperarea fragmentării psihice

Omul, în orice sector de activitate s-ar afla şi independent de cunoştinţele ştiinţifice pe care le stăpâneşte şi aplică, este obligat să consulte continuu tot mai mulţi sfătuitori, să depindă de nenumăraţi specialişti (talentaţi sau, de regulă, mediocri), să se găsească într-o continuă tensiune de a cunoaşte şi a se informa, să afle jumătăţi de adevăruri, să subziste spălării de creier şi, în cele din urmă, să treacă la aplicaţii (cunoscând, de regulă, doar o parte a realităţii care îl priveşte), care, în ciuda a toate acestea, de multe ori au succes şi valoare practică. Omul contemporan ar putea fi comparat cu miticul Tantal, care în timp ce ţinea apa în palme nu putea să o bea şi să-şi stingă setea" (N. Matsoukas, Introducere în gnoseologia teologică, p. 43).

Acest citat cuprinzător din Matsoukas mi-a atras interesul prin actualitatea sa. De câte ori nu suntem confruntaţi cu situaţii asemănătoare, când trebuie să dăm dovadă de un curaj supraomenesc pentru a face faţă sfaturilor inutile şi presiunilor majore? Culturalizarea forţată şi specializarea au atins cote inimaginabile în lumea de astăzi. Suntem zilnic bombardaţi cu nenumărate impresii medicale, reclame privind produse extraordinare, discursuri despre utilizarea segmentelor de nişă. În facultate, cea mai des întâlnită polemică este cea a specializării. Jack Welch, cel mai important director al companiei General Electric, obişnuia să spună că dacă nu te diferenţiezi dispari. Cam aşa se pune problema şi în facultăţile actuale, cu singura diferenţă că, în continuare, persoanele lipsite de orice inteligenţă ocupă funcţii de conducere în lumea reală. Specializarea exclusivă are şi ea o serie de efecte negative pe care majoritatea profesorilor universitari uită să le menţioneze.

Aţi observat oameni tăcuţi, agresivi atunci când sunt întrebaţi ceva de bun-simţ sau pur şi simplu exageraţi în privinţa domeniului lor? Aţi dat peste specialişti. Pentru a fi specialist aşa cum doresc oamenii din ziua de astăzi, ar trebui să fii un om foarte puternic psihic. Din nefericire, asemenea cazuri sunt destul de rare. În momentul în care disperarea de a nu şti nimic te cuprinde, ai dori să fii bun doar într-un domeniu, dar uiţi să mai ieşi din el. Acea direcţie devine lumea ta, în care te afunzi fără putinţa de a te mai întoarce în lumea reală. Mulţi specialişti în probleme de nişă sunt persoane excesiv de superficiale în celelalte domenii ale vieţii; sunt absenţi în familie, aroganţi cu prietenii, duri cu subalternii. Aşa cum spunea Jose Ortega y Gasset: "Specializarea creează o categorie de oameni extrem de ciudaţi. Cercetătorul care a descoperit un nou element din natură, prin forţa împrejurărilor, trebuie să trăiască un sentiment de dominare şi de siguranţă. Cu o oarecare aparentă dreptate se va considera "un om care ştie". Şi, într-adevăr, există la el o frântură de ceva care, împreună cu alte crâmpeie inexistente în el, constituie realmente ştiinţa. Aceasta este situaţia intimă a specialistului care, în primii ani ai acestui secol, a ajuns la cele mai frenetice exagerări. Specialistul îşi cunoaşte foarte bine micul său colţ de univers, dar le ignoră complet pe celelalte" (Revolta maselor, p. 147).

Nu este rău să te specializezi într-un anumit domeniu, dar trebuie să îţi cunoşti limitele. Bombardarea continuă cu informaţie nu te poate ajuta să devii mai bun, poate doar mai stresat. De aceea, sfatul majorităţii profesorilor trebuie primit cu atenţie, pentru că rareori aceştia atrag atenţia asupra pericolelor specializării excesive. Dacă informarea fără măsură mă rupe de Dumnezeu şi de aproapele, atunci este momentul să încep să renunţ la ea. Nu este nici o altă cale de a deveni un om echilibrat decât amintindu-ţi de propriile excese. Evitarea lor constituie asceza zilnică a fiecărei persoane specializate sau nu. Ar fi bine să ne specializăm în asceză şi echilibru. Mai puţini oameni ar avea de suferit din cauza noastră.