„Speciile“ raiului: raiurile firii, raiul amăgirii, raiul lui Dumnezeu

În epilogul tragic al Vremii ţiganilor, prima capodoperă a lui Kusturica, zănatecul Merdzan îndreaptă crucifixul căzut din bătătura şatrei, I se tânguie lui Hristos-Dumnezeu şi Îl plânge, se ciorovăieşte şi "se trage cu El de şireturi", Îl imploră apoi pentru o soartă cerească mai bună a vărului său Perhan, ucis mişeleşte, dar şi pentru noroc la zaruri, într-o "rugăciune ţigănească" de o rară autenticitate psihologică şi anvergură poetică.

"Doamne, ce e cu Tine? Oamenii sunt răi, iar Tu ai căzut! Am să Te ajut, ca să ştii cine este Merdzan! Dar trebuie să mă ajuţi şi Tu! Mi l-ai luat pe Perhan. De ce? L-ai lăsat fără mamă, fără tată. L-ai dat pe mâna acelor animale. Doamne Atotputernice, încă nu învăţase să se încrunte, iar Tu l-ai şi pedepsit! Te iubesc, Doamne, şi Te implor să-i mântuieşti sufletul. Du-l acolo unde crezi Tu că e mai bine şi fă ca sufletul lui de ţigan să se bucure de măreţia Ta! Şi vreau să-Ţi mai cer ceva. Vezi zarurile astea? E adevărat că sunt ţigan, dar lasă-mă să le fac aşa cum ştiu eu. Fă-le să cadă aşa… Dup-aia să mor de fericire. Fă-le să cadă aşa cum vreau eu. Şi dacă n-o să mă ţin de promisiune, să nu-mi zică mie Merdzan! Să mă iei şi să mă spânzuri cu zarurile astea două!"

Omul kusturician nu are puterea să stea îndelung în faţa lui Dumnezeu: crucifixul cade din nou, de data asta definitiv: după atâtea trădări şi nelegiuiri, legătura dintre oameni şi Dumnezeu s-a destrămat, omul s-a întors cu faţa la lut şi la păgânătate.

Cu totul astfel se prezintă lucrurile la Tarkovski. Omul tarkovskian poartă în spate toată bătrâneţea umanităţii. A cunoscut valoarea Crucii, a urcat pe Golgota, s-a lăsat răstignit de ura semenilor săi ori, dimpotrivă, a fost el cel care răstigneşte (vezi dipolurile Călăuza - Fizicianul şi Scriitorul din "Stalker", Berton şi Snaut din "Solaris", zugravul Andrei şi Marele Cneaz din "Rubliov"), iar acum zace în ţărână, steril, neştiind să învieze. Toată miza filmelor tarkovskiene stă în redescoperirea puterii omului de a învia, în redescoperirea fecundităţii divine în propria inimă: "Cine crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui" (Ioan 7, 38) - iată tâlcul Fântânii Dorinţelor. De aceea, totul este mult mai anevoios: ritmul este lent, căutările protagoniştilor par confuze, pentru că ei înşişi nu ştiu cum să se îndrepte spre Lumină. Orbiţi, aruncaţi în "pustia Egipteană" a ateismului sau pustiirii sufleteşti (pentru Călăuza, ca şi pentru Rubliov, pentru Gorceakov, Alexander, Domenico, lumea a devenit un pustiu), ei nu mai văd drumul spre Pământul Făgăduinţei, nu desluşesc de unde vine Lumina şi nu mai pricep taina Învierii, care îi macină, dar vor face totul ca să iasă din această uitare.

"Civilizaţia îşi are impulsul primar în memoria paradisului terestru; cultura îşi are impulsul primar în aspiraţia către paradisul ceresc" - rostea inspirat Nichifor Crainic, în memorabilul său eseu de estetică creştină "Nostalgia Paradisului".

Fără a fi, ca atare, o temă centrală pentru Tarkovski, Paradisul îmbrăţişează în filmografia sa toate "speciile raiului" din istoria religiilor şi a culturii: Raiul pământesc primordial din Cartea Genezei, Grădina dintre Tigru şi Eufrat, în care Adam numea animalele şi stăpânea stihiile firii - reţinut de toate marile religii, obiect al nostalgiilor Edenului pierdut, cântat de poeţi; Raiul puterilor cereşti - Împărăţia lui Dumnezeu, care "se ia cu asalt" (Mt. 11, 12), postistorică, descoperită omului de Hristos prin Învierea Sa; dar şi aşa-zisul "rai al amăgirii", al parvenirilor uşoare şi trecătoare, deschis de drumul de pierzanie al Fiului Rătăcitor; negaţie luciferică a primelor două, această "imitaţie de Cer" e imaginată de nălucirile demonice din mărturiile asceţilor ("veţi fi ca dumnezei!").

Miza protagoniştilor lui Tarkovski este Raiul ceresc; postistoric sau primordial-adamic, el se ia doar "cu asalt". Reverberaţiile lui pe peliculă, însă, se dezvăluie adesea prin "raiurile firii": drumul omului căzut către Cer trece, inevitabil, şi prin "grădinile amăgirii".