„Speranţa e mai tare decât moartea. Să slujim în continuare viaţa“

Cazul Eluanei Englaro, femeia italiancă aflată în comă de 17 ani, care a murit luni, 9 februarie, după ce i s-a oprit alimentarea cu hrană şi apă, a stat în ultimul timp în prim-plan în diferite cercuri ale societăţii civile şi ale politicii din Italia şi nu numai.

În vârstă de 38 de ani, Eluana Englaro a intrat în comă în ianuarie 1992, în urma unui accident de maşină. Deşi în Italia eutanasia este ilegală, tatăl Eluanei a obţinut anul trecut o decizie din partea Curţii de Apel a Italiei, care îi permitea să întrerupă hidratarea şi alimentarea pentru a-i provoca moartea. Decizia era bazată pe argumentul că hrana şi apa constituie „tratament medical“, ce poate fi oprit după dorinţa pacientului. Tatăl a susţinut că fiica lui nu ar fi dorit să trăiască asemenea unei „legume“. În ziua de 3 februarie, Eluana a fost mutată de la spitalul unde era îngrijită la o clinică de geriatrie din Udine, care a fost de acord să o deconecteze de la tuburile de alimentare. Astfel, după trei zile de la deconectare, femeia a trecut la cele veşnice.

Când Eluana a murit, Senatul italian dezbătea o lege care să salveze viaţa femeii, după ce preşedintele ţării, Giorgio Napolitano, refuzase să semneze un decret promovat de prim-ministrul Silvio Berlusconi, care ar fi condus la continuarea tratamentului. A doua zi după moartea femeii, Senatul a aprobat moţiunea majorităţii cu privire la sfârşitul vieţii, care exclude posibilitatea de a suspenda alimentarea şi hidratarea pacienţilor care nu sunt în măsură să se îngrijească singuri.

Încă de anul trecut, după decizia Curţii de Apel din Italia, iniţiativele parohiilor şi a mişcărilor bisericeşti în favoarea vieţii şi a demnităţii persoanei bolnave au început să se multiplice, la fel ca şi luările de poziţie a diferitelor personalităţi.

Călugăriţele Mizericordine din localitatea Lecco, care au îngrijit-o 14 ani, au lansat apelul: „Cine o consideră moartă, să o lase să rămână cu noi, care o simţim ca fiind vie“. Acţiunea Catolică a propus ziua de 15 noiembrie 2008 ca zi de rugăciune pentru Eluana.

„Tatăl Eluanei să vorbească cu al meu şi îşi va schimba ideea“, a fost apelul lui Bobby Schindler, fratele lui Terry, femeia americană în stare vegetativă, decedată în anul 2005 în statul Florida, după 13 zile de privare de alimentaţie şi de hidratare. „Ceea ce i s-a întâmplat surorii mele - afirmă Bobby în cotidianul italian „Avvenire“ - este una dintre morţile cele mai teribile şi mai inumane. Nimeni nu ar trebui să mai fie pus în acea situaţie, în nici un loc din lume“.

Reacţii au venit şi din partea Sfântului Scaun. Moartea Eluanei nu este ultimul cuvânt, a afirmat pr. Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Eluana a fost „o persoană pe care am îndrăgit-o mult şi care, în ultimele luni, a devenit parte din viaţa noastră“. „Moartea fizică nu este niciodată, pentru creştin, ultimul cuvânt. Şi în numele Eluanei vom continua să căutăm căile cele mai eficiente pentru a sluji viaţa“, a concluzionat purtătorul de cuvânt.

Avocatul italian Cesare Lia este tatăl unei tinere aflate în comă vegetativă de 15 ani. El a dat mărturie despre demnitatea unei persoane aflate într-o condiţie limită. „Fiica mea (Eleonora) era în aceiaşi condiţie în care se afla Eluana… În aceşti 15 ani, trebuie să spun că fiica mea a ajuns să deschidă ochii, chiar dacă nu vorbeşte şi nu se mişcă; evident, stă în pat, iar eu o duc la plimbare cu căruciorul. Recepţionează totul şi mă face să înţeleg că se adaptează la acest fel de viaţă. Mă face să înţeleg că ea vrea să trăiască, nu vrea să moară!... Aşadar, există viaţă. Sper ca lumea să înţeleagă această situaţie şi să nu fie pentru moarte, ci în favoarea vieţii“.

Unii au vorbit despre faptul că femeia italiancă a devenit simbolul luptei pentru dreptul de a muri. Ce-i face pe unii să apere mai mult dreptul de a muri decât dreptul de a trăi? Evident, când nu mai există valori obiective şi absolute, ele devin rod al unor majorităţi, iar acestea pot fi oricare: dreptul de a pune capăt vieţii, dreptul de a lua viaţa altora, dreptul căsătoriilor alternative etc. Cu mai mulţi ani în urmă, Maica Tereza de Calcutta sublinia: „Cea mai îngrozitoare nenorocire pentru om nu o reprezintă războiul sau cutremurele de pământ. Este viaţa trăită fără Dumnezeu. Dacă nu există Dumnezeu, totul este permis. Şi dacă legea permite avortul şi eutanasia, de ce să ne mirăm că există războaie?“.