Spontan şi subit

Numai o confuzie nefastă ne face să credem că, dacă un eveniment are loc spontan, el s-a petrecut subit. În realitate, cele două categorii nu au în comun decât imprevizibilitatea episodului. Spontan e orice lucru care are loc din imbold lăuntric, în virtutea unei presiuni ce ţine de iniţiativă proprie. În schimb, subit e ceva ce se petrece sub apăsarea împrejurărilor exterioare. De pildă, instinctele sunt facultăţi spontane, în vreme ce reacţiile la mediu sunt tresăriri subite. Din acest motiv, tot ce e intim e spontan (sponta sua în latină desemnează cauza proprie, care se manifestă de la sine, fără intervenţii din afară), în vreme ce tot ce e reactiv e subit. Talentul artistic, de pildă, e ceva spontan, căci ţine de o latură congenitală asupra căreia exerciţiul şi munca au o prea mică înrâurire. În schimb, inspiraţia bruscă în marginea unei teme e fulguraţie subită, provocată de o dispoziţie a cărei cauză stă în ambianţă. Şi indiferent dacă înţelegem inspiraţia ca dicteu divin sau ca intuiţie neprevăzută venită de nu ştim unde, natura ei rămâne reactivă şi de tip subit. La fel, un actor care improvizează nu o face în virtutea unei calităţi spontane, ci graţie unui exerciţiu îndelung de cizelare a gesturilor. Improvizaţia în dans, în pantomimă sau în oratorie nu e spontană, ci subită. Din afară ea pare rodul unei înnăscute şi mirabile predispoziţii, când de fapt e consecinţa unui travaliu făcut într-un tipar dat. Tot ce facem din obişnuinţă poartă pecetea subitului, tot ce săvârşim din instinct are timbrul spontaneităţii. Asta nu înseamnă că actele spontane se fac fără efort şi cu zâmbetul pe buze, ci doar că originea lor e în sângele protagonistului, nu în tensiunea contextului.

De exemplu, Creangă e un talent eminamente spontan, căruia cultura mediului nu i-a întipărit nici o matriţă mimetică. Şi, cu toate acestea, humuleşteanul scria extrem de anevoios, chinuindu-se la propriu în secvenţe lungi şi neplăcute strădanii scriitoriceşti. Harul lui lexical, deşi cu totul spontan, era dureros ca o naştere dificilă. Blaga, în schimb, îşi scria poeziile uşor şi cel mai adesea sub imperiul unei dispoziţii de moment, dar plăsmuirea lui nu era atât rezultatul unei apetenţe spontane de tip congenital, cât al unei inspiraţii iuţi de esenţă bruscă. Blaga era subit fără să fie spontan, Creangă de-a-ndoaselea. Tocmai de aceea, la Blaga erudiţia e vitală şi-şi face simţită prezenţa peste tot, în vreme ce la Creangă cizelarea e absentă. Ce-i leagă pe amândoi e stihia satului pe care o trag mereu după ei. Blaga nu s-a rupt pe dinlăuntru niciodată de Lancrăm, nici măcar în cei 13 ani, cât a stat în diplomaţie, iar Creangă a fost trăitor permanent într-un univers interior care era eminamente humuleştean. E îndeajuns să-l mutăm pe unul în biografia celuilalt ca să înţelegem cât de spontan e harul lui Creangă şi cât de subit e cel al lui Blaga. Să ne închipuim un Creangă având parte de stricta disciplină nemţească dată de şcoala de la Sebeş, de Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov şi apoi de Institutul Teologic Ortodox de la Sibiu şi Oradea. În fine, să ni-l închipuim pe Creangă dându-şi doctoratul la Viena şi gustând din lecturile filosofice ale epocii. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie ca să intuieşti că rezultatul nu ar mai fi fost un "bivol de geniu" (cum îl numeşte Călinescu), ci un demiurg care ar fi făcut epocă. Să ni-l închipuim acum pe Blaga văduvit de tot traseul său educativ, silit fiind să penduleze între Humuleşti şi Fălticeni, şi sfârşind lamentabil într-o cocioabă dărăpănată din mahalaua Iaşiului. Nimic din teatrul, trilogiile filosofice şi poemele meditative nu ar mai fi ieşit la iveală. Un Blaga având parte de destinul lui Creangă ar fi fost ratat, iar un Creangă având parte de educaţia lui Blaga ar fi fost copleşitor. Cauza stă în natura diferită a înclinaţiilor lor creatoare. Creangă e un talent prin excelenţă spontan, nesupus înrâuririlor culturale, în vreme ce Blaga e un temperament contemplativ cu precădere subit, reacţionând la stările de spirit pe care i le provocau împrejurările vieţii. Creangă e produsul unui daimon nativ, Blaga al unei munci susţinute.