Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Străinul misterios

Străinul misterios

Un articol de: Augustin Păunoiu - 14 Iunie 2013

Într-una din naraţiunile lui Vasile Voiculescu intitulată  „Ciorbă de bolovan“ este prezentată imaginea unui sat cu numele Flămânzii Vechi. În acel cătun uitat de lume şi parcă şi de Dumnezeu, unde copiii mâncau humă şi coajă de copac măcinată, poposeşte un străin misterios, trudit de drum şi istovit de arşiţă. Intră în vorbă cu primii oameni pe care-i întâlneşte şi cere de mâncare. Dar nimeni nu-i oferă nimic.  De pretutindeni îl alunga deznădejdea. Din câteva locuri fusese gonit cu vorbe urâte, ca un milog păcătos, deşi nu avea înfăţişarea; nu se tânguia, nu întindea mâna. Cerea nu pomană, ci omenie.

Omul nostru a colindat tot cătunul în căutarea unui blid de mâncare, însă toţi locuitorii erau necăjiţi, flămânzi, aşteptând nici ei nu ştiau pe cine şi ce. Unii înjurau, alţii ocărau pe diavol, dădeau vina pe soartă, îşi blestemau viaţa.

Străinul lăcrimă văzând sărăcia în care se zbăteau cei nevoiaşi şi chemând la sine câţiva copii le spuse că vor mânca de acum înainte alt soi de bucate, şi anume ciorbă de bolovan. Da, aţi auzit bine, ciorbă de pietroi. Într-o căldare mare împrumutată din sat, străinul puse o piatră albă, curată, după care adăugă câteva găleţi de apă. Apoi îngenunche în bătătură şi rosti Tatăl nostru. Oamenii se strânseră ca la iarmaroc, uimiţi de gestul necunoscutului care cu puţină slănină, sare, două-trei legume, o poală de păpuşoi sătură tot satul cu ciorba lui.

Deşi îşi ostoise foamea, mulţimea totuşi era cuprinsă de frământare. Nu înţelegeau cum se săvârşise minunea. Din apă goală cu un pietroi în ea cum a putut ieşi o ciorbă atât de gustoasă?

E de prisos să vă spun cine era străinul. Hristos venise la cei oropsiţi şi apăsaţi, aşa cum Însuşi mărturiseşte în Evanghelie,  pentru a-i odihni. În fiecare duminică şi sărbătoare Mântuitorul ne cheamă din nou la masă, la cina Lui. Să nu-L respingem, ci asemenea celor din povestirea lui Voiculescu, să prânzim la ospăţul gătit de El, unde ni se oferă spre mâncare şi băutură trupul şi sângele Lui. Să nu uităm cine e gazda acestei mese sfinte şi că noi suntem invitaţii lui Dumnezeu.