Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Strategia Sfântului Nicolae

Strategia Sfântului Nicolae

Un articol de: Nicolae Pascal Hulpoi - 07 Decembrie 2008

La urechile unui episcop din oraşul Mira din Asia Mică (Turcia de astăzi), acum vreo 1700 de ani, a ajuns o veste tristă: un tată văduv luase decizia de a-şi împinge fetele în ghearele prostituţiei, constrâns de crunta sărăcie în care se zbăteau.

 

Tradiţia prin care ni se transmite această întâmplare nu ne spune dacă respectivul tată şi cele trei fete ale sale erau sau nu membri ai Bisericii, însă, dacă ţinem cont de râvna creştinilor de la începuturi, e greu de crezut că un părinte care acceptă botezul întru Hristos ar fi putut să ia o asemenea decizie.

 

 

Căzând pe gânduri, episcopul cu pricina - Nicolae îl chema - a început să chibzuiască la un mijloc de a împiedica grozăvia.

 

 

Ar fi putut să rostească predici furtunoase în biserică, să critice, să înfiereze, să arate cu degetul, să spună „Iată de ce sunt în stare păgânii!“ - dacă într-adevăr erau păgâni, cum am presupus mai înainte - ori să-i excomunice fără milă din Biserică, dacă primiseră, cumva, botezul.

 

 

Ideea ce i-a venit, însă, i s-a părut şi lui atât de îndrăzneaţă, încât a hotărât să nu o împărtăşească nimănui, nici măcar vreunuia dintre preoţii ori diaconii săi.

 

 

Într-o seară târziu, a ieşit pe furiş pe poarta reşedinţei sale şi, prin întunericul nopţii, a străbătut toate străduţele oraşului, până la casa cu pricina. S-a căţărat pe garduri, s-a aburcat pe la ferestre, până a reuşit să arunce o pungă cu bani în casa nefericitei familii. Ei, imaginaţi-vă pe Nicolae, episcopul oraşului Mira, făcând toate acestea! Oare cum nu s-a gândit că l-ar fi putut vedea cineva? Că ar fi putut fi confundat cu un răufăcător ori descoperit, şi cine ştie cu ce vorbe s-ar fi ales tocmai el, un episcop care, noaptea, umbla aşa, prin ogrăzile oamenilor?

 

 

O dovadă că Dumnezeu îi ajută pe cei ce vor să facă binele constă în aceea că planul episcopului Nicolae a funcţionat impecabil. Mai mult decât atât, ne spune tradiţia, acest plan a fost chiar repetat, încă de două ori. Numai că, a treia oară, a fost surprins de tatăl pus pe pândă ca să afle cine este binefăcătorul familiei sale. Deşi rugat să păstreze secretul, tatăl celor trei fete a împânzit în tot oraşul fapta extraordinară a episcopului Nicolae şi, se spune, atât de mult i-a impresionat pe toţi, încât numeroşi oameni cu stare au urmat această pildă, ajutându-i incognito pe săracii oraşului.

 

 

Nu se ştie cu exactitate în ce an s-au petrecut aceste fapte, însă cert este că în 325, anul convocării Sinodului I Ecumenic de la Niceea, episcopul Nicolae deja se bucura de un prestigiu aparte, fiind recunoscut pentru bunătatea şi blândeţea sa. Nici cu acel prilej bunul Sfânt Nicolae nu şi-a făcut calcule de imagine când l-a plesnit pe ereticul Arie, care susţinea cu impertinenţă că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu.

 

 

Viaţa Sfântului Nicolae mai pomeneşte şi de alte fapte şi minuni, pe care Biserica le-a păstrat cu grijă în memoria sa, iar ierarhul din Mira a rămas ca un simbol pentru buna făptuire fără semnătură.

 

 

Care să fi fost motivele, oare, pentru care Sfântul Nicolae a apelat la strategia binelui făcut pe ascuns?

 

 

Mai întâi, probabil, din raţiuni de ordin practic: astfel se evită suspiciuni de tot felul, explicaţii inutile, orgolii etc. Apoi, un om duhovnicesc, darămite un sfânt, ar evita, fără să stea o clipă pe gânduri, lauda ce ar putea veni de la oameni şi i-ar oferi-o bucuros lui Dumnezeu, de la care, oricum, vine tot binele.

 

 

Sfântul Nicolae încă este un exemplu de bună inspiraţie pentru cei care vor să facă un bine, pe ascuns, cuiva din preajmă, şi nu ştiu anume cum, deşi astăzi e mai simplu ca oricând. E clar, căţăratul pe la ferestrele ermetice de termopan nu mai e o soluţie, dar strecurarea unei bancnote în cutia poştală a unor oameni amărâţi, de unde facturile scumpe pândesc ca nişte demoni, ar avea acelaşi efect.

 

 

Cât pentru cei ahtiaţi după laude şi propriile măriri, pentru cei obsedaţi de rapoarte de activitate exhaustive şi care premeditează fiecare gest, fiecare mişcare, trecându-le mai întâi prin prisma interesului personal, pentru cei care fac un bine doar pentru că strategia de ansamblu promite profituri şi mai mari... Sfântul Nicolae rămâne un necunoscut, un personaj naiv şi neinteresant.