Sub semnul bucuriei

▲ Viaţa spirituală trebuie să fie izvorul acţiunilor noastre, însă ea nu poate fi intensă fără participarea la slujbele din biserică ▲

Ieri a venit la Iaşi, pentru prima dată după întronizarea din 30 septembrie, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Pentru cei care l-au întâmpinat în curtea catedralei mitropolitane, acest moment al (re)întâlnirii cu Arhipăstorul lor a fost unul cu o deosebită încărcătură emoţională. Patriarhul a revenit acasă (pentru că, aşa cum ştiţi, este şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), chemat de numeroase responsabilităţi. Între ele, desigur, la loc de frunte se numără cele cu privire la organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Va fi o sărbătoare, anticipăm noi, mult amplificată faţă de anii trecuţi. Argumentele care ne îndreptăţesc să sperăm acest lucru sunt numeroase.

Prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la cel mai mare pelerinaj din ţară va fi unul dintre principalele motive pentru care pelerinii, dar şi ieşenii, vor veni în număr foarte mare la evenimentele din perioada 11-16 octombrie. Credincioşii vor dori, sunt convins, să-l (re)vadă pe noul Patriarh, să-i asculte cuvântul şi să primească o binecuvântare.

Alături de această motivaţie de suflet, sunt şi alte argumente care vor încuraja pelerinii să vină la Iaşi. Faptul că sărbătoarea de pe 14 octombrie este, anul acesta, într-o zi de duminică, va aduce mulţi credincioşi care nu sunt prinşi în week-end cu anumite obligaţii de serviciu. Un alt aspect deloc de neglijat este şi starea vremii, care se anunţă a fi caldă în perioada aceasta.

Venirea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur va contribui, nu în ultimul rând, la frumuseţea acestei sărbători care o are în centru pe ocrotitoarea noastră, Sfânta Parascheva. Aşa cum se ştie, anul acesta se împlinesc 1600 de ani de la trecerea la viaţa veşnică a celui pe care PF Daniel l-a numit „cel mai mare predicator al Bisericii nedespărţite a lui Hristos, dascăl al pocăinţei şi al sfinţeniei“ (în prefaţa la Calendarul creştin ortodox pe anul 2007). În cinstea acestui mare sfânt al Ortodoxiei sunt organizate mai multe evenimente. Însă aducerea sfintelor sale moaşte la Iaşi reprezintă cel mai frumos omagiu pe care i-l putea aduce Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Ca într-un fel de preambul la evenimentele din 11-16 octombrie, mâine PF Părinte Daniel va resfinţi biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Moara de Vânt din Iaşi. Poate că nu întâmplător, primul eveniment liturgic în care este implicat noul Patriarh este sfinţirea unei biserici. Construirea de biserici pentru toate cartierele din oraşe şi pentru fiecare sat a constituit o prioritate încă de la începutul arhipăstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Principala grijă a Bisericii şi, implicit, a slujitorilor ei este aceea de a lucra pentru sfinţirea vieţii credincioşilor şi pentru mântuirea lor. Ca atare, dincolo de orice activitate culturală, socială etc., pe primul loc rămâne întotdeauna viaţa liturgică. Între Marta şi Maria (cele două simboluri biblice ale atitudinii active şi a celei contemplative) există, desigur o strânsă legătură. „Nici Liturghie fără filantropie, nici filantropie fără Liturghie“, ne spunea deseori ierarhul şi profesorul nostru, PF Patriarh Daniel. Este, de altfel, o nouă formă de exprimare a principalelor îndatoriri ale unui creştin: aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe semenul său. Viaţa spirituală trebuie să fie izvorul acţiunilor noastre, însă ea nu poate fi intensă fără participarea la slujbele din biserică.

Spuneam că una dintre priorităţile actualului Patriarh a fost dintotdeauna aceea de a asigura credincioşilor un spaţiu liturgic adecvat. A încurajat construirea de biserici, repararea sau înfrumuseţarea lor, fiind deosebit de apropiat de preoţii care, cu multă jertfelnicie, coordonau astfel de lucrări. Eu însumi am simţit din plin rodul binecuvântărilor şi încurajărilor Arhipăstorului nostru şi pot da mărturie despre grija părintească pe care o arată parohiilor aflate „în şantier“. Deşi uneori e nevoie de ani buni, de multă răbdare până să duci la bun sfârşit o lucrare pentru „casa Domnului“, totuşi truda şi oboseala acumulate dispar ca luate cu mâna în momentul sfinţirii. E o bucurie de o categorie cu totul specială. E o bucurie aşezată, tihnită, în care se amestecă sentimentul datoriei împlinite cu ecoul cuvintelor biblice: „Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem“ (Luca 17, 10).

Aşadar, zilele care urmează şi care vor culmina cu sărbătoarea din 14 octombrie, sunt aşezate sub semnul bucuriei. O bucurie în faţa căreia nu trebuie să ne umflăm piepturile, ci trebuie, smeriţi, să mulţumim lui Dumnezeu pentru a ne fi făcut părtaşi la ea.