Sub vremuri şi ape

Alegerea subiectului unui editorial ţine cont de realităţile cotidiene. De asemenea, el exprimă o poziţie faţă de un eveniment, problematizând asupra unor aspecte. Este un punct de vedere rezultat în urma unei operaţii de argumentare logică.

Este greu să găseşti un astfel de subiect când eşti martor la drama familiilor care în aceste zile se află sub ape. Inundaţiile, accidente în natură care au consecinţe dramatice asupra vieţii umanităţii, nu pot fi subiect de editorial. În aceste situaţii nu se cer păreri, opinii, vorbe. Este nevoie de solidaritate. Atunci când te raportezi la necazul unor persoane, e bine să nu o faci doar teoretic, ci pur şi simplu să le oferi ajutorul, să fii alături de ei.

Am văzut modul în care natura s-a dezlănţuit asupra aşezărilor umane. Un război surd se duce între om şi mediul înconjurător. În prima carte a Sfintei Scripturi, Dumnezeu îl atenţionează pe Adam că în sudoarea frunţii sale îşi va câştiga pâinea. Cu alte cuvinte, păcatul complică existenţa, o face obositoare şi epuizează puterile umane.

Putem căuta cauzele inundaţiilor în diluviul biblic, momentul în care Dumnezeu pedepseşte umanitatea prin revărsarea apelor, pentru răutatea care se înmulţise foarte mult. Dar, înainte de aceasta, Dumnezeu priveşte pe pământ şi văzând multele păcate i-a părut rău şi s-a căit că l-a făcut pe om pe pământ. Pentru prima dată în istoria omenirii Dumnezeu regretă că a zidit creaţia. Hotărăşte să o piardă, salvând pe cei buni, familia lui Noe. După trecerea potopului, văzând cum arată pământul după revărsarea apelor şi primind jertfa lui Noe, Dumnezeu hotărăşte să nu mai blesteme tot pământul pentru faptele rele ale omului. Tot Biblia ne spune că Dumnezeu a pus curcubeul în cer ca semn al promisiunii Sale că nu va mai distruge tot pământul prin revărsarea de ape.

Aşadar răutatea oamenilor, cauză a potopului biblic, este şi astăzi cauza inundaţiilor locale. Doar promisiunea lui Dumnezeu că nu va distruge întreg pământul prin revărsarea de ape face ca un potop să nu înghită din nou toată răutatea umană. Dumnezeu nu doreşte să vadă întreaga natură distrusă pentru inconştienţa omului. În aceeaşi logică, doar inundaţiile se pare că ne mai împiedică pe noi să uităm că nu faţa pământului trebuie să o căutăm mai ales, ci lumina şi faţa cerului. Ce este curcubeul? Este semnul trecerii luminii prin prisma picăturilor de apă, un marcaj luminos al frumuseţii lumii când priveşte spre cer. Ce sunt aceste revărsări de ape? Ca un semn invers al curcubeului, ele acoperă şi întunecă faţa pământului, ca o oglindă care ne arată cum suntem cu adevărat.

Ceea ce ne întristează este faptul că aceste momente dificile, care ne pot îndemna să fim solidari şi buni, sunt transformate în ocazii de augumentare a răutăţii. Omul rămâne corigent în faţa examenelor pe care Dumnezeu, prin natură, i le pune în faţă. Limitele "atotputerniciei" umane sunt puternic evidenţiate.

Sunt momente incomode şi complicate, dar şi chemări la judecată. Fiecare are datoria să exprime o atitudine, fie că este afectat direct de revărsarea apelor, fie că le priveşte la televizor. Inundaţiile ne cheamă la ieşire din pasivitate şi indiferenţă. Nu trebuie să căutăm vinovaţi în cei de lângă noi. Spun aceasta pentru că există tentaţia ca oamenii să dea vina pe oameni în aceste situaţii. Din păcate, o parte a presei, exploatând fragilitatea psihologică a acestor momente, alimentează patimi. Omul, când suferă, se transformă, devine mai sensibil, şi este damnabil să încerci în aceste clipe să-l manipulezi sau să faci din declaraţiile lui subiecte de presă. Scriu aceste rânduri pentru că am urmărit anumite relatări "de la faţa locului" în care reporterii încercau să scoată de la oamenii rămaşi fără casă o acuză la adresa autorităţilor. Întrebările, vădit tendenţioase, aveau un singur scop: să scoată răutatea deasupra apei şi să o îndrepte împotriva cuiva. Apele înghit case, dar se retrag, răutatea înghite oameni şi lasă câteodată răni nevindecabile. Nici potopul biblic nu a reuşit să distrugă răul. Păcatul este mai tare decât suferinţa, iar răul pluteşte.