Sublima cruce a laicatului

De puțină vreme a apărut la Editura Universității din București, în seria „Studia theologica” (aflată sub bagheta știin­ți­fi­că a preoților profesori Nicușor Beldi­man și Marian Vild, precum și a domnu­lui profesor Adrian Lemeni), lucrarea „Vo­cația pedagogică a laicilor în Bi­se­rică”. Autorul este părintele profe­sor Vasile Crețu, cadru didactic la Faculta­tea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și preot sluji­tor la Parohia „Sfântul Ilie”-Gorgani. Despre această ultimă calitate pot da și eu mărturie privind vocația sa­cer­do­tală, dar și ștaiful intelectual al acestui om al Altarului. De aceea, pri­mind vo­lu­mul cu pricina, m-am grăbit să-i cer­cetez conți­nutul, având și cu­rio­zi­tatea firească a unui martor direct al evenimentelor din ultimele trei decenii, al unor trăiri și proximități interesante, relatate în carte. Așadar, m-am apucat să devorez rapid lucrarea care acoperă, în aproape 300 de pagini, câteva sec­ven­țe refe­ren­țiale ale implicării laicatului ortodox spre bunul mers al vieții duhovnicești și culturii încreș­tinate în România, pe parcursul secolului XX.

Practic, avem 7 portrete de laici exponențiali, cu o lucrare de excepție pe durata unui veac pe cât de tulburat, pe atât de rodnic în perle spirituale: carte și rugăciune, știință și morală, slujire și martiriu, artă și patriotism. Toate aceste chipuri - ramificate, dar complementare - ale trăirii religioase au generat un creștinism românesc viu, la care au putut să se conecteze și ge­nerațiile noi, făcând neîntreruptă misiunea slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui, în numele Său. Aceste 7 medalioane biografice sunt ale următorilor laici reprezentativi: Natalia Manoilescu-Dinu, Olga Greceanu, Simion Mehedinți, Teodor M. Popescu, Dorel Zaica, Sorin Dumitrescu, Costion Nicolescu. Așadar, un amestec de nume sonore cu altele mai puțin cunoscute, o combinație între straturi ale istoriei recente, formații, aptitudini și talente, profiluri morale și harisme specifice. Dar tocmai din acest motiv - al diver­sității -, paletarul este concludent, bo­găția relevată este pe măsură, iar asumarea revendicării noastre dintr-un trecut cu tradiție devine operativă.

Mă voi opri la câteva exemple strălucite de „rezolvare” conceptuală și informațională din partea autorului, începând cu biografia și lucrarea Olgăi Greceanu. Aflăm din primele pagini ale capitolului dedicat ei că a fost de origine nobiliară poloneză, căsătorită cu un membru al familiei Greceanu - boiernași valahi, la rându-le - că a studiat chimie și Belle Arte în Occident, că a pictat 33 de biserici, că lucrările ei de artă de inspirație monumentală dăinuie pe pereții gării regale din Mogoșoaia, la Biblioteca Sfântului Sinod de la Antim sau în cula de la Măldărăști, că a realizat câteva volume de excepție pentru cultura creștină a epocii, că a pictat pe schele până a închis ochii (fapt mărturisit de părintele Sofian Boghiu) la venerabila vârstă de 86 de ani, dar și că a fost prima femeie cu dreptul de a susține cuvânt de învățătură în biserică, drept confirmat prin gramate patriarhale emise, succesiv, de Prea­fe­riciții Nicodim și Justinian. În plus, a fost singura femeie din Grupul „Ru­gul Aprins”, fenomen mistic unic, generat în mjilocul Bucu­reștiului în plină prigoană ateistă.

Apoi, Simion Mehedinți, geograful care stăpânea o veritabilă cultură enciclopedică, fiind dublată însă de o conștiință creștină și identitară remarcabilă... Academicianul pursânge a lăsat pagini memorabile în volumele și studiile sale, însă lucrarea care îl definește ca laic de excepție angajat în slujirea Bisericii este „Creștinismul românesc”. Îl descoperim pe marele savant grație crochiului făcut de autor, la intersecția științelor umaniste (geografie, istorie, etnografie, lingvistică, arheologie etc.), dar fundalul rămâne cel al teologiei trăite, respirate în satul vrâncean de odinioară, în cadrul familiei care cuprindea numeroși preoți și monahi. Un creștinism organic, care pulsează în vintrele operei lui Mehedinți.

O altă figură de laic exponențial este Sorin Dumitrescu, cel care și-a asumat o importantă secvență a dialogului cult-cultură în primul deceniu al liber­tății postdecembriste. Artist neconven­țional, iconar harismatic, editor cu bune instincte livrești, ziarist de angajament real, curator de expo­ziții-pilot de artă creștină, academicianul Sorin Dumitrescu aproape că nu poate fi cuprins într-o descriere. Însă părintele Vasile Crețu a reușit asta, spre bucuria celor care îl cunosc atât de bine pe cel în cauză.

Avem în față un tom cinstit, scris cu cerbicie științifică, dar și cu delicatețe duhovnicească, cu minuție documentară, dar și cu stil propriu zvelt, cu rigoare academică, dar și cu inimă înțelegătoare asupra unui fenomen care a lăsat urme în viața noastră eclezială: lucrarea laicilor de excepție în impetuosul veac 20!