Suferinţa care te salvează

„Reflecţii din deşert - maxime şi cugetări“ este titlul volumului în care avocata Daniela E. Bogdan se mărturiseşte pe sine, „pachet de oase care iubeşte“, trecută prin „deşertul încercărilor“.

Rezultatul ziditor al acestei experienţe îl probează o carte care, aşa cum arată eseistul Răzvan Codrescu în prefaţa lucrării, „în dialectica vie şi complexă a suferinţei trezvitoare… a războiului nevăzut cu sine… şi cu duhurile rele ale veacului… autoarea păstrează centralitatea pe cea mai autentică linie creştină, iubirea, căreia îi ridică un adevărat imn însumat din contexte disparate, şi în jurul căreia coagulează totul, mistic şi paideic, cu încredinţarea lui Amo ergo sum («Iubesc. Înseamnă că exist») - parafrază carteziană în duh ortodox“.

Volumul a fost tipărit de Editura GEDO din Cluj-Napoca, poartă binecuvântarea Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, şi beneficiază de o sensibilă si consistentă postfaţă scrisă de părintele lector dr. Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Remarcăm de asemenea coperta şi grafica deosebită a lucrării, semnate de Ioana Feneşan şi, respectiv, Gabriel Matei.

Citind şi recitind rezultatul meditaţiilor autoarei, nu poţi decât să-ţi reformulezi principiile, să-ţi reaşezi într-o altă ordine priorităţile şi, mai ales, să înţelegi că dacă ceva te poate salva de nesperanţă, obligatoriu, trebuie să „guşti“ din plin din pustia „deşertului încercărilor“. Adică din suferinţă. Pentru că din suferinţă s-au născut maximele şi cugetările Danielei Bogdan care, în vremea stagiaturii, a trăit slăbiciunea şi durerea trupului ca pe o mântuire, salvându-se din neputinţă şi disperare, la sfaturile duhovniceşti ale unui părinte de la o mănăstire din Oltenia, cu ajutorul Maicii lui Hristos, mijlocitoarea rugăciunilor ei către Domnul. Aşa s-a născut această carte, pe care autoarea ne-o dăruieşte ca pe o mărturisire de mulţumire şi „recunoştinţă faţă de Creator şi de sfinţii care m-au ajutat atunci“, cum spune într-un interviu.

Despre aforismele, maximele şi cugetările Danielei Bogdan nu se poate vorbi prea mult, căci, în esenţă, perceperea lor se trăieşte, şi mai puţin se exprimă. De aceea, rămâne doar nevoia de a te cufunda cu repetabilitate în adâncul lor. „Descoperim în paginile «Reflecţiilor din deşert» povestea tulburătoare a omului contemporan care, într-un moment de răscruce al vieţii sale, Îl află pe Dumnezeu“, arată în postfaţa lucrării părintele lector Gheorghe Holbea, care subliniază magistral rolul cuvântului ziditor din această carte, cuvânt ce „dobândeşte aici o nouă misiune, chiar şi o nouă putere. Deşi se hrăneşte din suferinţă, el are puteri tămăduitoare: aminteşte că, dincolo de toate lucrurile lumii, Se află Dumnezeu şi fericirea veşnică a raiului“.

Încheiem şi noi, ca nişte „pachete de oase“, repetând înţelepţiţi, deodată cu autoarea: „Putem trăi fără multe lucruri în această viaţă, dar fără sens nu putem! Iar sensul nu ni-l dă decât Iubirea“.