Sufletul individualizează firea umană

Faptul că omul de azi doreşte să cerceteze cât mai mult posibil macroconsumul şi să analizeze cât mai profund microconsumul, în dorinţa lui de cunoaştere, este un lucru pozitiv, iar Biserica ortodoxă n-a avut niciodată o poziţie ostilă. Menirea omului este ca, prin efort propriu, să ajungă să-L cunoască cât mai bine pe Dumnezeu, descoperind tainele Universului. Pentru a vedea că „cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“. Mântuitorul sfătuieşte pe creştini: „… să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor“, deoarece creştinii „… nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor…“. Putem afirma că, în mod sigur, „dacă creştinismul n-ar fi eliberat omul antic de sub povara superstiţiilor promovate de panteismul religiilor antice, omenirea n-ar fi cunoscut imensul progres ştiinţific şi tehnic de astăzi“ (pr. prof. dr. Dumitru Popescu, „Ortodoxie şi contemporaneitate“, p.159). În lumina celor afirmate până aici, Ortodoxia, ca moştenitoare fidelă a creştinismului primului mileniu, înţelege să fie racordată la realităţile vremii, încercând să răspundă necesităţilor spirituale ale lumii actuale, analizând şi explicând problemele sensibile.

Teologia afirmă că sufletul este „elementul substanţial şi raţional, care dă formă individuală şi personală fiinţei omeneşti, prin care se distinge atât de Dumnezeu, cât şi de celelalte creaturi… care face omul, om, ca fiinţă liberă, personală şi nemuritoare“ (pr. prof. I. Bria, „Dicţionar de Teologie Ortodoxă“, p. 349). Fiind principiul formator unitar şi dinamic al personalităţii, individualizează firea umană ce se manifestă în mod categoric superior faţă de restul creaturilor, prin raţiune, voinţă, sentiment şi în mod deosebit prin conştiinţă. Astfel, omul, în mod conştient şi voluntar, este capabil de comunicare şi în special de comuniune. Ani de zile, afirmaţiile religiei privitoare la lumea spirituală au fost ignorate de o mare parte a oamenilor de ştiinţă, doar pentru că vedeau în religie adversarul ştiinţei. În ultimii ani însă, fenomene precum morţile aparente, decorporalizările, spiritismul, ce au fost prezentate tot mai insistent în mass-media, au făcut senzaţie şi au declanşat curiozitatea multora. Oamenii de ştiinţă au fost astfel determinaţi să „privească mai atent“ dincolo de materie şi să formuleze concluzii precise. Din fericire pentru Om, cele afirmate până acum de teologie au fost confirmate încă o dată de ştiinţă. Ştiinţa evidenţiază că omul este „format“ dintr-un trup material şi dintr-un trup astral. Acest trup astral are exact acelaşi rol şi caracteristici în viaţa omului ca şi sufletul şi de aceea fiecare om trebuie să-i acorde atenţie maximă, ţinând cont că sufletul are o existenţă veşnică. Recunoşterea din partea ştiinţei a existenţei unei entităţi spirituale în structura umană n-a avut darul să mulţumească pe toţi oamenii de ştiinţă. Acum, se cercetează mai departe, căutându-se locul fizic în creierul uman unde se speră să fie „găsită“ conştiinţa, funcţia cea mai complexă a sufletului. Se afirmă că cei 100 de miliarde de neuroni produc gândirea şi se nădăjduieşte să se găsească o subgrupă de neuroni cu menire specială, care să facă posibil accesul la conştiinţa umană. Noi credem însă că raţiunea, voinţa, sentimentele, conştiinţa se interferează în funcţionalitatea lor cu structura materială umană, generând stări emoţionale, apoi acţiuni, dar nu pot fi „pipăite“ decât de la om la om, de la suflet la suflet, de la „emiţător“ la „receptor“. Aceste funcţii ale sufletului depăşesc limitele unei analize obişnuite efectuate materiei „detectarea“ lor presupunând o înălţare duhovnicească pe scările virtuţiilor. Dacă trupul are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a progresa de aer, lumină, căldură, apă, hrană, odihnă şi exerciţii fizice, sufletul are nevoie de rugăciune zilnică, post adevărat, fapte bune izvorâte din dragoste, participare la sfintele slujbe, citire din cărţi sfinte, spovedanie sinceră şi la timp, şi împărtăşanie cu vrednicie. Acestea vor face funcţiile sufletului să devină tot mai puternice şi mai active în viaţa omului. Biserica Ortodoxă susţine că, printr-o astfel de trăire duhovnicească deosebită, fiecare om „ajunge să simtă partea spirituală din el, ca parte integrantă a lumii spirituale legată de Spiritul Absolut care este Dumnezeul Personal.“