Tableta prefectului: Meditaţie pentru o lume mai bună

▲ Nu vreau să-mi învăţ copilul să se adapteze la reguli absurde, ci să lupte pentru principiile sale într-o societate sănătoasă ▲

Avem un aer temperamental. În perioada în care eram elev, şcoala acelor vremuri îmi dădea de înţeles că suntem continuatorii unor lumi de mult apuse şi aveam profund înrădăcinată apartenenţa noastră la ceea ce numeam Decebal şi Traian, ca fiind un popor cu rădăcini latine. Probabil că încă mai există acest reflex în societatea românească. România a fost, însă, marcată şi de poziţia pe care noi am avut-o, fiind în permanenţă la graniţa dintre lumea asiatică şi cea europeană.

De multe ori considerăm că avem reacţii balcanice. În alte conjuncturi, ne definim ca fiind calmi şi analitici. Poate că scheletul limbii române are un caracter latin, celelalte expresii sau cuvinte uzuale au, în schimb, rădăcini în zona slavă, greacă sau chiar asiatică. Un singur lucru ne caracterizează evident: suntem una dintre cele mai puternice ţări creştin ortodoxe.

Vă puneţi, cu certitudine, întrebarea de ce fac referire la toate acestea. Răspunsul meu va fi indirect: bunicii mei au fost oameni înstăriţi şi cu o obsesie pentru educaţia copiilor. Anii pe care ei i-au trăit nu au fost uşori. Părinţii mei şi-au petrecut o mare parte din anii de viaţă în perioada comunistă. Caracteristic ambelor generaţii a fost un mod de trai marcat de multă muncă şi de încercarea de a lăsa următoarelor generaţii o lume mai bună. În ansamblu, au fost oameni simpli şi curaţi.

De aproape 18 ani, România se schimbă şi avem un mod agresiv de a ne exprima dar şi de a reacţiona. În jurul nostru nu produc întotdeauna schimbări suficient de bune, în aşa fel încât să genereze şi prosperitate, dar şi siguranţă. Ceea ce lăsăm în urma noastră, nu este de fiecare dată apreciat la justa valoare. Schimbarea la faţă a României ni se pare a fi un proces prea lent, construcţiile pe care le generăm fiind similare legendei Meşterului Manole. Prea multe sacrificii pentru rezultate de multe ori fragile şi afectate de opinii sterile.

Valorile fundamentale în familia românească, transmise de către părinţi copiilor, cum ar fi bunul simţ, „cei şapte ani de-acasă“, respectul faţă de muncă, nu reuşesc întotdeauna să fie valabile şi în societate. Într-un final, există riscul ca toată lumea să aibă de pierdut.

Românii care părăsesc meleagurile natale pentru a-şi căuta şanse mai bune, ajung la o singură concluzie: e nevoie de muncă susţinută, constructivă şi respect faţă de cei din jur. Speranţa mea este că noi, românii, vom reuşi să distingem binele de rău. Vom reuşi să ne apreciem valorile şi să re-învăţăm că oamenii de valoare sunt singura soluţie pentru a ieşi din acest blocaj al tranziţiei spre o lume civilizată şi marcată de rezultate.

Mi s-a spus deseori că bunul simţ şi respectul faţă de cei din jur sunt o slăbiciune şi nu un avantaj. Mi s-a recomandat agresivitate şi strategii ofensive pe tabla de şah a lumii din jurul nostru. Un stil de conducere „macchiavelic“ dă senzaţia unor rezultate imediate. Nu sunt convins de eficienţa acestei abordări şi nu sunt convins de pragmatismul unui asemenea stil.

A ne găsi calea în acest hăţiş specific societăţii româneşti, a găsi soluţii pentru schimbarea în bine în folosul tuturor celor din jur este un subiect de meditaţie pentru toţi liderii. Strategiile pe termen scurt nu vor fi niciodată răspunsul potrivit pentru generaţiile care vor veni. Mai multă rigoare, mai multă seriozitate şi, evident, mai multă muncă ar putea constitui fondul unei schimbări în modul nostru de viaţă.

Nu vreau să-mi învăţ copilul să se adapteze la reguli absurde, ci să lupte pentru principiile sale într-o societate sănătoasă.