Tăcerea amintirilor - Însemnări la centenarul părintelui profesor Alexandru Ciurea (II)

L-am cunoscut mai de aproape pe părintele profesor Alexandru Ciurea. În vremea şederii mele la Mănăstirea Neamţ, l-am însoţit, ca ierodiacon, pe patriarhul Teoctist în ţinuturile Sucevei şi Botoşanilor, la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou (iunie 1989), şi apoi în satul natal şi la Mănăstirea Vorona. Am observat atenţia pe care i-o acorda fericitul patriarh părintelui profesor, pe care-l gratula uneori cu titlul de părinte academician.

În anii 1991 şi 1992, patriarhul Teoctist a petrecut, în timpul verii, câteva săptămâni de odihnă la Mănăstirea Neamţ, fiind însoţit atunci şi de părintele Alexandru Ciurea.

Eram arhidiacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi l-am însoţit în perioada respectivă pe noul Mitropolit al Moldovei, Daniel.

În decursul mai multor zile am putut remarca, cu uşurinţă, delicateţea şi ţinuta părintelui Alexandru Ciurea. Era îngrijit, elegant şi binevoitor, vesel şi inspirat, respectuos, dar demn. Până şi la micul-dejun venea îmbrăcat cu rasă. Înţelegea, se vede bine, ce însemna să te afli în preajma patriarhului...

Programul patriarhului Teoctist a inclus vizite la mai toate mănăstirile nemţene şi în ţinutul său natal. După gustarea de dimineaţă, patriarhul Teoctist, Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei, Episcopul Eftimie al Romanului şi Huşilor, precum şi însoţitorii lor se îndreptau fie spre Agapia, într-o altă zi la Văratec, Sihăstria, Bistriţa sau la alte mănăstiri cunoscute din zonă.

În ceasurile libere, am discutat atunci, de multe ori, pe cerdacurile Reşedinţei mitropolitane de la Mănăstirea Neamţ, cu părintele Alexandru Ciurea.

Era o persoană cu disponibilitate pentru dialog, atent şi respectuos, chiar dacă interlocutorul său era mult mai tânăr.

La agape, părintele Alexandru Ciurea evoca de multe ori momentele începerii misiunii în ţinuturile nordice, bucuriile şi încercările din străinătate, dar şi alte aspecte întâmplate în viaţa bogată a unui om, aşa cum a fost ea. Cu anumite prilejuri uzita expresii, chiar scurte dialoguri, în limba franceză, semn că nu uitase limba lui Voltaire, învăţată în tinereţe la Strasbourg.

Într-o mărturisire de suflet pe care mi-a făcut-o odinioară, părintele Alexandru Ciurea mi-a spus că patriarhul Teoctist era un vorbitor popular foarte apreciat şi că manifesta permanent o grijă deosebită nu doar faţă de oamenii importanţi, ci şi faţă de cei obişnuiţi, unii dintre ei chiar necunoscuţi.

Un alt aspect pe care doresc să-l amintesc este cel legat de bunătatea inimii lui.

Între colegii mei din cursul superior al seminarului nemţean s-a numărat şi părintele Grigore Andron, care a slujit primii ani ai preoţiei în comuna Răducăneni, nu prea departe de Iaşi (locul în care copilărise şi Alexandru Ciurea).

Era înainte de 1989. Dificultăţile de atunci se cunosc şi nu trebuie să insistăm asupra lor.

Tânărul preot a venit la Bucureşti, cerându-i ajutorul părintelui profesor Alexandru Ciurea.

Acesta l-a însoţit la Mănăstirea Pasărea, i-a oferit în nume personal trei rânduri de veşminte lucrate în Atelierele patriarhale şi l-a dus apoi la Palatul patriarhal, unde a avut o întrevedere cu patriarhul Teoctist, atunci şi locţiitor de mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

Preotul de la Răducăneni, tânăr, evlavios şi harnic, dorea să construiască o biserică nouă în acel loc, iar patriarhul, la insistenţele părintelui Ciurea, i-a făgăduit ajutorul.

Astfel de fapte definesc un om care, de la înălţimea vârstei şi a demnităţii sale, nu a uitat locurile natale, încercând, după putere, să ajute la împlinirea unei misiuni sfinte.

În Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda, deşi a ajuns târziu, la vârsta de 60 de ani, a impresionat prin ţinută şi râvnă sfântă. Nu doar a întemeiat comunităţi şi le-a dat viaţă, ci a desfăşurat şi o bogată activitate culturală care a făcut cunoscută Biserica noastră în acele ţinuturi. A întâlnit regi, episcopi şi ambasadori, a creat punţi de legătură şi a lucrat la statornicia prieteniei dintre oameni şi popoare diferite.

La înmormântarea lui, patriarhul Teoctist l-a cinstit cum se cuvine, iar Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei a slujit alături de întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi de Episcopul-vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanul, în semn de recunoştinţă pentru donaţia importantă făcută Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, dar şi pentru prietenia îndelungată şi sinceră arătată patriarhului Teoctist.

Părintele profesor Alexandru Ciurea n-a murit, cum spunea un mare profesor de teologie, când şi-a încheiat călătoria pământească, trăieşte încă prin ucenicii şi cunoscuţii săi, la loc de cinste aflându-se atât părintele prof. acad. Mircea Păcurariu, cât şi alţi profesori de teologie din Bucureşti şi din ţară, preoţi mulţi din România şi din Scandinavia, care-l pomenesc adeseori pe profesorul, misionarul şi publicistul care şi-a făcut, la vremea lui, datoria.1

1 Mulţumiri părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu pentru oferirea unor informaţii legate de Fondul de carte Alexandru Ciurea, de la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ.