Taina conlucrării

În pofida utilizării din ce în ce mai frecvente a automobilelor, multe persoane aleg pentru călătoriile mai lungi trenul. Se interesează din timp cu privire la ruta cea mai potrivită, îşi cumpără bilet, iar la ora stabilită merg la peronul de unde pornesc spre destinaţia dorită. Nimic surprinzător în această succesiune monotonă, repetată zile, săptămâni sau ani în şir, de către milioane de călători din întreaga lume. Surpriza apare însă atunci când, din rutină sau neatenţie, aşteptăm până în ultima clipă trenul la un peron greşit, pentru ca în ultima clipă, alarmaţi de întârziere, să constatăm cu stupoare şi neputinţă confuzia.

Am asistat în urmă cu ceva timp la un dialog aparent banal, dar cât se poate de pilduitor despre semnificaţia faptului de a ajunge la momentul potrivit, la peronul potrivit, şi de a avea răbdare.

Cei mai mulţi dintre noi avem credinţa, pe bună dreptate, că Dumnezeu este atotputernic. Extrapolând, am putea spune că acestei credinţe îi corespunde convingerea generală cum că, dacă un tren este programat să ajungă la ora 07:28, atunci fix în acel moment va fi în gară. Cu toate acestea, pentru a ajunge la destinaţie, această credinţă nu este decât o etapă care, privită singular, nu poate fi de mare folos cuiva. Chiar dacă trenul nu va întârzia să apară la ora stabilită, fără informarea în prealabil cu privire la rută, fără procurarea biletelor şi fără efortul de a ajunge în timp util şi de a urca în tren, destinaţia nu rămâne decât un punct încercuit pe o hartă.

De foarte multe ori se întâmplă să credem cu tărie în puterea atotcuprinzătoare a Părintelui Ceresc, ba chiar să Îl rugăm pentru îndeplinirea a ceea ce ne dorim şi să aşteptăm nerăbdători ca acel lucru să se întâmple. Însă pentru că nu ne mobilizăm să ajungem la gară, să căutăm linia potrivită şi să urcăm în tren, nu trăim nici bucuria sosirii la destinaţie.

Această conlucrare dintre om şi Dumnezeu reflectă demnitatea specială cu care făptura umană a fost înzestrată de către Creator. Fără a fi rezervată doar marilor realizări din istoria umanităţii, conlucrarea vizează cu precădere acele fapte banale, aparent insignifiante, dar care constituie cel mai veritabil barometru al vieţii spirituale a fiecăruia dintre noi.

Sfântul Apostol Pavel ilustrează adesea ideea colaborări sinergice dintre om şi Dumnezeu. Adresându-se creştinilor din Corint, Apostolul le explică faptul că propovăduirea nu este rezultatul unilateral al muncii sale, dar nici intervenţia exclusivă şi extraordinară a puterii divine. Totul s-a realizat în conlucrare: „Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească... Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.“ (I Cor. 3, 6-9). Aceleaşi cuvinte indică totodată o particularitate a conlucrării: deşi uneşte contribuţii diferite, rezultatul final este mult mai valoros decât suma elementelor componente. Râvna Sfântului Pavel de a fi propovăduit cuvântul Evangheliei nu ar fi adus suficiente roade dacă mesajul său nu ar fi fost în permanenţă înnoit şi reîmprospătat de Apollo. Iar străduinţa celor doi nu ar fi însemnat probabil prea mult dacă nu ar fi fost harul şi puterea lui Dumnezeu care a deschis mintea şi inima corintenilor spre a primi cuvântul lui Dumnezeu.

Aproape ironic, acelaşi pasaj biblic conţine în sine şi o ilustrare memorabilă a opusului conlucrării, şi anume dezbinarea. Deşi au fost născuţi din nou şi formaţi în noua credinţă creştină tocmai prin conlucrarea sinergică dintre apostoli şi puterea divină, credincioşii din Corint au reuşit să transforme chiar aceste elemente într-un obiect de dezbinare. Şi astfel, unii se revendicau ca fiind ai lui Pavel, alţii al lui Apollo, iar alţii ai lui Hristos.

Din acest episod biblic se poate deduce cu uşurinţă că împreună-lucrarea sau, cum mai este numită - sinergia - nu este un produs al întâmplării, ci întotdeauna rodul unui efort susţinut. În lipsa acestuia, chiar şi când este vorba de cuvântul şi faptele unor Apostoli, sinergia se poate transforma subit în opusul ei, dezbinarea.

Deşi niciuna din marile realizări ale omenirii nu a putut fi adusă la îndeplinire fără un anumit nivel de conlucrare, secretul acestei atitudini poate fi dedus din întâmplări cât se poate de banale: joaca unor copii, construcţia unui case, crearea unui produs software. Sau, în spiritul discuţiei călătorilor de pe peronul gării: nu este suficient să îţi doreşti să ajungi undeva. Trebuie să alegi ruta, să cumperi un bilet şi abia apoi să te urci în tren.