Tandreţea marii muzici

▲ Nimic nu ar trebui să întunece vreodată clipele noastre de tandreţe şi de intimitate cu marea muzică... ▲

Cine a spus că muzica adevărată începe dincolo de sunetele care-i cântă istoria a trăit, cu siguranţă, cel puţin o dată în viaţă, momente privilegiate - ca cel care a aurolat seara zilei de 15 septembrie, în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului „George Enescu“ ce se desfăşoară, în luna septembrie, în capitală: certitudinea geniului, întruchipat de arta pianistică a celei care a fost solista concertului: MARTHA ARGERICH. Există astfel de clipe, pe care le trăim ca pe un dar, ca pe o ofrandă pe care sufletul celui care cântă o aduce lui Dumnezeu - Creatorul şi Dăruitorul tuturor darurilor noastre; clipe pe care nu le-am înlocui cu nimic altceva în viaţa noastră.

Apariţia modestă şi reţinută a celei care este numită „una dintre cele mai mari pianiste ale lumii“ a fost prefaţată de prezentarea Divertismentului pe teme din baletul „Sărutul zânei“ de Igor Stravinski, în interpretarea Orchestrei naţionale ruseşti, conduse de Charles Dutoit. Foarte discret reliefat, etosul sonor naţional a fost umbrit de o versiune interpretativă susţinută în maniera sofisticată a manierei impresioniste franceze, adoptată de către celebrul dirijor francez. Secţiunile divertismentului - alcătuit la dimensiuni şi pregnanţă simfonică - au reprezentat tot atâtea secvenţe ilustrative pentru muzica de scenă cu conotaţii fantastice, argumente pentru sensibilitatea coregrafică deosebită a creatorilor est-europeni.

Episodul central al concertului s-a concretizat în momentul susţinut solistic de către pianista argentiniană, Martha Argerich, care a interpretat primul Concert pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, opusul care a consacrat-o - în copilărie - ca pe un copil-minune al lumii. Contrazicând orice convingere personală de până atunci - convingerea de a cunoaşte acest concert de început de carieră concertantă instrumentală a lui Beethoven -, Martha Argerich a lansat către sufletele ascultătorilor înmărmuriţi o viziune în care se distilau esenţele clasicismului şi romantismului muzical, plasând celebrul concert la graniţa propriu-zisă dintre secole şi epoci. Departe de orice tendinţă de a circumscrie stilistic lucrarea într-o arie comodă de semnificaţii, Martha Argerich a creat, în compania dirijorală a fostului ei soţ, un moment artistic de un rafinament imposibil de surprins în cuvinte: investirea poetică a fiecărei fraze muzicale cu un volum maximal de expresie va constitui pentru fiecare dintre noi un reper pentru tot restul existenţei noastre artistice.

Programul s-a încheiat cu Suita „Romeo şi Julieta“ de Serghei Prokofiev, o altă bornă stilistică în istoria muzicii ruseşti, care argumentează una dintre cele mai sensibile momente sonore dedicate vreodată iubirii: delicateţea matură a profilului Julietei, insistenţa pasională a lui Romeo şi anturajul ostil iubirii lor - toate configurate cu o precizie temperamentală exemplară de către Charles Dutoit şi Orchestra naţională rusă - ansamblu independent de elită al artei europene.

Pentru asemenea clipe de muzică merită să trăieşti într-un univers care restricţionează tot mai violent dreptul la liniştea unei audiţii de maximă calitate; şi poate că nimic nu ar trebui să întunece vreodată clipele noastre de tandreţe şi de intimitate cu marea muzică...