Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Ţara de hârtie
Constat cu surprindere şi cu amărăciune că zicala contemporană "Morţii se îngroapă cu pământ, iar cei vii se îngroapă cu hârtii" este îngrijorător de adevărată. Oriunde mergem şi la orice uşă am bate, cu siguranţă ni se va cere o hârtie. Identitatea noastră însăşi stă concentrată pe o bucăţică de carton sau plastic. Ne recomandăm prin intermediul CV-urilor, al Rapoartelor şi al Memoriilor de activitate. Suntem obligaţi să ne exprimăm dorinţele, necazurile, păsurile pe hârtii, în mod formal şi impersonal, instituţionalizat, de la instituţia om la Instituţii cu oameni, care nu se reprezintă pe ei înşişi, ci vorbesc în numele a "ceva", "ceva" care înghite viul. Nu pot să-mi alung teama că am să întâlnesc roboţi umani în loc de oameni atunci când calc pragul unor instituţii. Pentru mine este limpede că trăim o epocă a degradării relaţiilor dintre oameni, atâta vreme cât nu ne mai privim faţă către faţă, ci interfaţă către interfaţă, fie ea de hârtie sau digitală. Orice cuvânt rostit, orice explicaţie logică, orice adevăr nu au nici o valoare dacă nu sunt garantate de hârtii. Trebuie să plângem în scris, să râdem în scris, să oftăm în scris, să strigăm în scris… şi neapărat cu antet, pentru a fi credibili şi luaţi în seamă. Şi nu vorbesc de poezie. Dovezi, dovezi, dovezi. Dovada că eşti viu, dovada că eşti mort, dovada că te mişti, dovada că iubeşti, dovada că urăşti, dovada că ai, dovada că nu ai, dovada că exişti, dovada că eşti tu, dovada că poţi dovedi. O lume absurdă şi atomizată, fărâmiţată, căreia îi lipseşte ceea ce este propriu omului: comuniunea, relaţia. Dumnezeu ne-a creat în interiorul relaţiei sfinte şi pline de iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi, pentru a fi în relaţie: cu semenii, cu natura, cu Universul, cu Creatorul. Pierderea relaţiei cu Dumnezeu l-a aruncat pe om într-o lume a neîncrederii, într-o lume egocentrică. O lume închisă, care s-a privat singură de libertatea dăruită. Într-o lume în care guvernează neîncrederea, încrederea se plăteşte scump şi se acordă doar cu semnătură şi ştampilă.