Suferinţa oamenilor nu este niciodată fără rost. Ea îşi arată rodul într-un mod pe care noi îl putem înţelege prea puţin. Chiar atunci când nu o trăim personal, durerea ne poate desăvârşi, ne poate face mai buni. Cum? Compătimirea şi ajutorarea celor care sunt în suferinţă, milostivirea faţă de ei sunt virtuţile care se nasc în sufletele celor care sunt aproape de cei necăjiţi. Revolta împotriva lui Dumnezeu atunci când ne întâlnim cu neputinţele lor este una ipocrită cât timp nu mişcăm un deget pentru sprijinirea lor.
Într-o zi, o fetiţă stătea ca întotdeauna la colţul străzii şi cerşea ceva de mâncare, bani sau orice altceva ar fi putut primi. Îmbrăcată în zdrenţe, murdară şi neîngrijită. Se întâmplă însă ca un om bine îmbrăcat să treacă pe acolo, aruncându-i fetiţei o privire în treacăt. Ajungând însă la casa sa confortabilă, la familia sa fericită şi fără griji, aşezându-se la masa cea încărcată, gândurile i se întorceau la mica orfană. Brusc se revoltă împotriva lui Dumnezeu, Care îngăduia să existe atâta nefericire. Îi reproşă lui Dumnezeu: Cum poţi permite să se întâmple aşa ceva? De ce nu faci nimic ca s-o ajuţi pe biata fetiţă? Dar în momentul următor primi următorul răspuns în inima sa: Dar am făcut deja ceva. Te-am făcut pe tine! (Augustin Păunoiu)
.jpg)
