Teie de curmeie

Expresia a lega teie de curmeie înseamnă „a improviza“ şi, de aici, „a căuta pretexte“, atunci când îţi lipsesc argumentele, când nu poţi aduce în sprijinul celor afirmate fapte concrete, evidente. Luate separat, aici, atât substantivul tei, cât şi curmei numesc un capăt, o bucată de funie (împletită din coajă de tei în primul caz), având diverse întrebuinţări, aceea de cingătoare de exemplu: „se-mbrăca ca-ntr-un stan de cămaşă şi se-ncingea cu un tei“ - la Dosoftei, sau „Dacă voieşte să rămâie şi mai departe în mânăstire, să se descingă de curmeiul cu care e încins“, la S. Fl. Marian (exemple din Dicţionarul Academiei).

Aşadar, trebuie să admitem că asocierea teielor şi curmeielor a înfăţişat mai întâi improvizaţiile sărăcăcioase din gospodărie; astfel este descrisă, ironic, de către Creangă, „harabaua“ lui Moş Nichifor Coţcariul: „Căruţa lui, deşi era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruţă bună, încăpătoare şi îndemânatică“ (de altfel, pentru a o repara, la nevoie, care s-a şi ivit de îndată, proprietarul are, în „pomostină“, o secure, o funie şi un „sfredelac“). Nu este vorba numai de „cârpeli“ ale omului nevoiaş; din acelaşi material, în semn de dispreţ, erau şi hamurile cailor, desperecheaţi, de la sania în care Duca-vodă, detronat, a fost trimis în Ţara Leşească: „îl pusese într-o sanie cu doi cai, unul albu şi unul negru, şi cu hamuri de tei, ca vai de dânsul“ (Neculce, Letopiseţ, cap. VIII).

Numai ţinând seama de asemenea imagini, o „manevră“, dintr-o discuţie oarecare, probabil destul de stângace, a fost evaluată drept o încercare de a lega teie de curmeie, a face din tei curmei, a găsi tei de curmei, a înnădi din tei curmei „a încerca toate mijloacele, a face tot posibilul“. Pentru această valoare a primei dintre expresiile citate un exemplu elocvent găsim la Dimitrie Cantemir, caracterizând prefăcătoria unui personaj din Istoria ieroglifică: „Şi altele multe cătră acestea dicăind şi în uscat înghiţind, cuvinte căptuşite îngăima şi teie de curmeie lega“ (Partea a V-a). Iată expresia şi într-o legendă populară în care se povesteşte comportarea ţânţarului, ce întârziase să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu la împărţirea felului de a se hrăni al tuturor vietăţilor: „Ţânţarul începu a lega teie de curmeie, ba că-i una, ba că-i alta dar în zadar, căci nu i se încăpu nicidecum dezvinovăţirea“.

Ingeniozitatea „teielor şi curmeielor“ a fost (nu fără o secretă admiraţie) ironizată de Arghezi în descrierea punerii la punct, într-o fabrică de zahăr, a unei locomotive vechi, de către un „mecanic potcovar“: „Am oblojit-o cu sfoară, cu cârpă, am bulgărit-o (ceea ce înseamnă „a unge cu lut“) pe ici-colea, i-am mai pus câteva scânduri pe unde trebuia, şi gata“ (Lina, 1965, p. 106).

Pentru o imagine de contrast, funia de tei este asociată cu şurubul, ultimul termen fiind prezent de obicei în formule referitoare direct la „tehnică“, pentru a sublinia preţuirea inventivităţii; a merge şurub înseamnă, de exemplu, „foarte bine“. În Dicţionarul româno-german publicat la Braşov în 1906 de Teochar Alexi, găsim însă formula lucru cu şurup legat cu funie de tei, ca o aluzie la ingeniozitatea autohtonă a teielor şi curmeielor.

Dar acest mediu a găsit, totuşi, o formulă originală de selecţie a esenţialului, măcar pentru... consolare: „Boiarul e tot boiar şi încins cu funie de tei“ după o „provorbă“ consemnată de Ion Codru Drăguşanu (Peregrinul transilvan, XXI).