Telespectator, viața între iluzie și realitate

Din când în când, un divorț la Hollywood agită spiritele mai ceva decât o problemă care ne privește pe toți. Când au auzit că Angelina și Brad nu se mai iubesc, mulți s-au lăsat antrenați în comentarii pline de of și vai, pentru ca apoi să concluzioneze că și vedetele suferă uneori, și lor le mai dă laptele-n foc sau li se îmbolnăvește pisica.

Cum e posibil ca situații paralele cu realitatea noastră imediată să ne preocupe mai mult decât realitatea însăși? Cum de o telenovelă e mai importantă decât ce se întâmplă cu vecinul de alături? Cum se face că o emisiune de știri este uneori percepută într-un mod mai personal decât veștile despre prieteni sau rude? Drept urmare, informațiile, oricât de distorsionate și dirijate pentru a crea o anumită mentalitate, nu sunt nici o clipă puse la îndoială, ci preluate fără discernământ. De ce? Foarte simplu! În primul rând, pentru asta nu e nevoie de nici un efort. Apoi, televizorul este o sursă de hiperrealism care aplatizează gândirea și sensibilitatea oamenilor. Stimulii pe care ni-i furnizează micul ecran sunt atât de agresivi, încât duc la inhibarea gândirii creatoare, la robotizarea individului. Ne putem imagina, fără prea mare efort, o întreagă umanitate supusă și alienată care, seară de seară, se așază cuminte în fața televizorului pentru a înghiți tot ce i se oferă.

Sigur că nu e de vină numai televizorul pentru slăbirea voinței multora, pentru răpirea unor ani din viață în care oamenii nu-și trăiesc propriile gânduri și sentimente, ci pe acelea ale unor umbre colorate de pe ecran. Dar cu siguranță este unul dintre factori. În faţa micului ecran, noi ne spălăm pe mâini de propria noastră existenţă. Bună, rea, nici nu mai contează. Ea cade oricum într-un plan secund. Acceptăm senini o realitate care nu ne angajează, asupra căreia putem transfera nemul­ţumirile sau speranţele noastre fără teama că într-o zi s-ar putea să ne întoarcă spatele. Televizorul nu trădează. El e un prieten fidel. Ajunge să iei în mână telecomanda şi el e alături de tine. Dar în felul acesta devine mai important ce se întâmplă într-un serial tv decât în camera de alături. Prin cultivarea calității de telespectator cad în derizoriu valorile umane autentice, care ar putea consolida personalitatea. Modelele din alte vremuri, care coagulau aspira­țiile tinerilor, au fost înlocuite cu vedete de o calitate îndoielnică și cu o celebritate efemeră, uneori nemeritată, ci confecționată abuziv, prin atac direct la bunul simț - cum se întâmplă tot mai des pe plaiurile mioritice.

Răspunsul telespectatorilor? De obicei, receptivitate ma­ximă, de parcă propria lor viață ar fi doar o proiecție pe ecran, la desfășurarea căreia trebuie numai să asiste, păstrându-și calitatea de martor. Este un mimetism dus până la absurd, un bovarism planetar, asta însemnând că oamenii aleg să se creadă ceea ce nu sunt și nu vor putea fi vreodată, refuzând rea­litatea, care le-ar permite o evoluție firească, în favoarea iluziei de pe ecran.