Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Teologia şi ştiinţa religiei (II)

Teologia şi ştiinţa religiei (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Nicolae Achimescu - 07 Noi, 2010

Astăzi, pentru unii teologi, relaţia dintre cele două domenii este una relativ sensibilă tocmai pentru că ştiinţa religiei are ca obiect de studiu, cel puţin parţial, ceva ce se intersectează cu acela al teologiei; pe de altă parte, aşa cum am amintit, ştiinţa religiei, ca toate celelalte ştiinţe, abordează studiul religiei strict antropologic. Şi, totuşi, este la fel de adevărat că, în multe privinţe, teologia de azi foloseşte metodologia de cercetare pe care o folosesc şi ştiinţele, linia de demarcaţie între teologie şi secularizare devenind la fel de sensibilă. De pildă, aşa cum observa Fritz Stolz, mulţi teologi tratează textele biblice exact în aceeaşi manieră în care procedează istoricii literaturii cu textele lor, alţii tratează istoria Bisericii ca pe o istorie profană, iar abordările de teologie sistematică nu se diferenţiază prea mult de cele ale filosofiei. Este şi motivul pentru care, subliniază acelaşi autor, teologia istorică reuşeşte cu greu, sau aproape deloc, să facă vizibilă dimensiunea transcendentului, să facă simţită prezenţa lui Dumnezeu în istoria mântuirii. Acest aspect se resimte cel mai limpede în Olanda, unde teologia istorică se predă în instituţii de cercetare aparţinând statului, pe când teologia sistematico-practică, în cele ale Bisericii. De aici rezultă că teologia istorică a devenit practic ştiinţă a religiei. N-ar fi de mirare dacă, peste ceva vreme, şi teologia sistematică ar deveni un fel de istorie şi filosofie a valorilor. Iar în această situaţie, teologia n-ar mai fi practic teologie (vezi F. Stolz, Der Gott der Theologie und die Götter der Religionswissenschaft, în: Ingolf U. Dalferth ş.a. [Hrsg.], Die Wissenschaften und Gott, Pano Verlag, Zürich/Freiburg i. Br., 1998, p. 167).

Prin urmare, emanciparea ştiinţei religiei de teologie reprezintă astăzi o realitate. "Fiica" şi-a părăsit "mama". Se pune însă, în mod firesc, întrebarea cum cele două se pot regăsi pentru a fi din nou împreună. În acest sens pot exista mai multe variante. Cea mai răspândită şi plauzibilă dintre ele este aceea a reconcilierii între cele două. Încercări în această direcţie au

existat. Să ne amintim, de pildă, de "metoda corelaţiei" propusă de teologul Paul Tillich (vezi P. Tillich, Korrelationen. Die Antwort der Religionen auf Fragen der Zeit, în: Gesammelte Werke, IV, Stuttgart, 1975) sau de propuneri, în acelaşi sens, venite din partea unor mari personalităţi din domeniul ştiinţei religiei, cum ar fi Rudolf Otto, Friedrich Heiler sau Gustav Mensching, ca să ne referim doar la spaţiul german (vezi A. Michael [Hg.], Klassiker der Religionswissenschaft, München, 1997, p. 198 sq. şi 277 sq.). În prezent, mulţi îşi pun speranţele în ceea ce se cheamă "teologia pluralistă" (cf. P.F. Knitter, Ein Gott-viele Religionen. Gegen den Absolutheitsanspruch des Christentums, München, 1988) sau într-o renaştere a viziunii conciliante a lui Ernst Troeltsch (vezi E. Troeltsch, Die Absolutheit des Christentums und die Religionsgeschichte, München/ Hamburg, 1969, p. 72). Cu o singură condiţie: fără confuzie identitară şi sincretisme.

" Emanciparea ştiinţei religiei de teologie reprezintă astăzi o realitate. "Fiica" şi-a părăsit "mama". Se pune însă, în mod firesc, întrebarea cum cele două se pot regăsi pentru a fi din nou împreună. În acest sens pot exista mai multe variante. Cea mai răspândită şi plauzibilă dintre ele este aceea a reconcilierii între cele două."