Ţestoasa şi scorpionul

Există o vorbă înţeleaptă la români care spune aşa: „Năravul din fire n-are lecuire“. Aş fi de acord până la capăt cu această zicală dacă nu aş fi citit şi aflat cum multe persoane şi-au schimbat radical comportamentul şi viaţa în general, cunoscându-L pe Hristos. Pentru că El a zis: „Toate sunt cu putinţă celui care crede“ (Marcu 9, 23). La animale, în schimb, primează instinctul. Pilda următoare vă va lămuri pe deplin.

Odată, un scorpion, care, se ştie, este un foarte prost înotător, a cerut unei broaşte ţestoase să-l treacă râul în spinare. „Nu vreau i-a spus ţestoasa, fiindcă în vreme ce eu voi înota, tu o să mă înţepi şi am să mă înec.“ „Dragă ţestoasă, a râs scorpionul, dacă te înţep şi tu te îneci, mă scufund şi eu împreună cu tine. Nu ar fi logic să fac aşa ceva.“

„Ai dreptate, a strigat ţestoasa. Urcă-te.“ Şi scorpionul s-a urcat la bord. Pe la mijlocul râului, a înţepat-o puternic pe ţestoasă. Pe când amândoi se scufundau, broasca a spus: „Te superi dacă te întreb ceva? Ai zis că nu e logic să mă înţepi. De ce ai făcut-o?“ „Ei, asta nu are nimic de-a face cu logica, a răspuns trist scorpionul aproape înecat. Aşa mi-e firea.“

Da. Aşa se întâmplă cu necuvântătoarele. Dar cu oamenii lucrurile stau altfel. Ei se pot schimba. Şi iată unde este nevoie de schimbare: în caracterul omului, în firea lui. Psihiatria nu a reuşit să facă acest salt, la fel cum nu au reuşit nici psihologia, sociologia, educaţia sau orice altceva. Numai Hristos poate produce o astfel de schimbare radicală, încât omul să devină făptură nouă. (Augustin Păunoiu)