Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Timp şi ritm

Timp şi ritm

Un articol de: Dan Stanca - 01 Mai 2011

Mai presus de orice trebuie să luptăm împotriva duhului acediei (al întristării, al plictiselii)... Atunci când ocupaţiile tale intră într-o ordine reală, atunci plictiseala nu-şi mai află loc în inima ta. Oamenii plictisiţi sunt cei a căror viaţă nu este ordonată şi astfel ascultarea este cel mai bun medicament împotriva acestei boli periculoase... cine a învins patimile a învins şi deprimarea..."

Aceste cuvinte aparţin lui Serafim de Sarov şi le-am decupat din biografia sa scrisă de arhimandrit Lazarus More. Sunt observaţii simple şi salvatoare pentru oricine simte că viaţa sa nu curge aşa cum ar trebui. Evident, se pune întrebarea care dintre noi mai poate fi conştient de aceasta, dar dacă totuşi ţi-ai dat seama şi nu poţi rămâne doar în faza minimei lucidităţi, treaptă de altminteri dintr-un lung suiş, se cuvine să gândeşti şi pasul următor.

Într-adevăr, cea mai flagrantă caracteristică a vieţii pe care o ducem este dezordinea. Pare incredibil cât de dezordonat trăiesc acum oamenii. Din când în când ne mirăm că timpul ni se scurge printre degete, dar nu ştim ce am putea face împotriva acestei groaznice risipe.

Cuvintele citate ale unui mare părinte duhovnicesc de acum trei secole sunt însă calea pentru a realiza o primă ripostă. Nu este vina timpului că trece prea repede, ci a sufletului care nu poate ţine nici un cristal din copleşitoarea cascadă a acestuia. Un suflet trist, de aceea, este ca o sită cu ochiurile prea largi. Prin năvodul său lax alunecă toate minunăţiile vieţii şi pier în neant. "Insuportabila uşurinţă a fiinţei", ca să citez titlul unui roman celebru, reprezintă de fapt cedarea omului în faţa tristeţii care a pus stăpânire pe el. Dimpotrivă, un suflet bucuros, ca să nu spun fericit, se comportă ca o plasă cu ochiurile foarte dese, care poate reţine cele mai mici particule de materie preţioasă. Astfel, cu cât sufletul omului este mai luminos, cu atât timpul ar curge mai încet. Desigur, nu poate fi vorba aici de magia scurtării sau a lungirii timpului. Viaţa de 80 de ani a unui sfânt este egală cu o viaţă tot de 80 de ani a unui om oarecare. Ceea ce le deosebeşte este ordinea într-un caz, dezordinea, în celălalt. Într-o viaţă ordonată, controlată, şi nu trăită la întâmplare, este multă lumină şi - efect benefic - omul nu se plictiseşte niciodată. De aceea, pentru el, fiecare zi poate fi şi cât o veşnicie. În celălalt caz, ziua trece repede şi cu un mare consum nervos. Noaptea care urmează poate fi populată de coşmaruri. Aşa că o viaţă de 80 de ani poate avea valoarea negativă a 800 de ani prin cantitatea uriaşă de insatisfacţii acumulate. Dar, cum spune sfântul, cine nu mai e deprimat stinge patimile. Mâhnirea aşadar este până la urmă viciul capital. Oamenii trişti sunt de aceea şi cei mai nefericiţi, şi cei mai vinovaţi. Sufletul lor e putred ca fundul unei bărci care ia apă. Apa e neagră şi grea. Oamenii trişti nu mai ştiu care e zenitul, nu mai inspiră parfumul aurorei. De vreme ce un duhovnic de anvergura lui Serafim de Sarov avertizează asupra marelui păcat pe care-l reprezintă triunghiul lehamite (plictiseală) dezordine, patimă, e limpede că, trăind aşa, ne facem viaţa un iad.

La urma-urmei, gândindu-mă mai mult, înţeleg că nu timpul e problema. Scurtat sau lungit, ne poate teroriza în egală măsură. Fineţea unei vieţi ordonate este însă aceea a transformării timpului în ritm. Abia atunci ne modulăm pe calea veşniciei. Abia atunci am învins demonul acediei. Viaţa mea poate dura cât o clipire de ochi. Dar interior sunt deasupra duratei. Nu mai măsor, nu mai cântăresc, nu mai sunt omul cuantificării. Am înţeles că viaţa e trecere fiindcă prin mine trece ceva ce nu-mi aparţine.