Tinerii ţigani în viaţa Bisericii şi a societăţii

S-a încheiat ieri (4 septembrie), la Freising, în apropiere de München, în Germania, Cel de-al VI-lea Congres Mondial al Pastoraţiei Ţiganilor, promovat de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, în colaborare cu Conferinţa Episcopală Germană.

Deschis luni, 1 septembrie, cu tema: „Tinerii ţigani în Biserică şi în societate“, congresul a adunat 20 de arhiepiscopi şi episcopi, 150 de preoţi şi colaboratori pastorali, precum şi reprezentanţi ai ţiganilor din 25 de naţiuni. Din România au participat episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, pr. Iosif Dorcu şi patru reprezentanţi ai ţiganilor. Conferinţe, dezbateri, mese rotunde, analize, rugăciune şi schimburi de experienţă au făcut parte din întâlnire.

Sunt cunoscuţi sub diferite nume: Rromi, sinti, manuşi, kaló, kaolě etc. În total sunt 36 de milioane, împrăştiaţi peste tot în Europa, America şi în unele ţări din Asia. Dintre ei, 18 milioane trăiesc în India, ţara lor de origine. Între 9 şi 12 milioane sunt în Europa, în special în ţările din Est.

Au un stil aL lor de viaţă, unii dintre ei având legi proprii. Există multe prejudecăţi şi stereotipuri negative cu privire la ei şi, de cele mai multe ori, sunt aruncaţi la marginea societăţii. Întâmpină dificultăţi în a obţine deplin acces la siguranţa socială, la asistenţa sanitară, la găsirea unei locuinţe de închiriat, la servicii publice. Când se vorbeşte despre ei, se recurge cu multă uşurinţă la generalizări. Cei mai mulţi se recunosc ca fiind creştini. Idealurile tinerilor ţigani nu sunt diferite de cele ale majorităţii tinerilor.

În acest context, congresul a denunţat nedreptăţile la care sunt supuşi, a chemat statele la implicare şi a indicat soluţii concrete pentru o mai bună pastoraţie a ţiganilor.

„În faţa situaţiilor de discriminare şi de indiferenţă ale căror victime sunt mulţi ţigani, Biserica nu poate rămâne indiferentă“, a avertizat cardinalul Martino, preşedintele departamentului vatican pentru pastoraţia migranţilor şi itineranţilor. Au fost denunţate xenofobia şi actele de violenţă care lovesc comunitatea rromilor, mai ales pe cei mai slabi şi lipsiţi de apărare. Pentru a asigura deplina respectare a demnităţii şi drepturilor fiecărei fiinţe umane, i-a chemat pe toţi să-şi asume propriile responsabilităţi.

Deplângând atitudinea inflexibilă şi, uneori, ambiguă a unor guverne cu privire la ţigani, cardinalul a amintit responsabilitatea statelor de a garanta dezvoltarea economică şi integrală a acestor persoane. Le-a cerut să dezvolte şi să realizeze programe-pilot, iniţiative şi proiecte pentru a îmbunătăţi participarea tinerilor ţigani la viaţa publică.

Un rol deosebit revine şcolilor şi asociaţiilor. S-a vorbit de importanţa unei educaţii adecvate şi a unei munci demne pentru favorizarea integrării tinerilor rromi în societate.

Tinerii ţigani, s-a spus la congres, sunt o resursă pentru Biserică şi societate. Ei trebuie să fie susţinuţi şi promovaţi.

Pentru pastoraţia mai bună a tinerilor ţigani este nevoie de două reguli de aur, s-a spus în cadrul congresului: a-i asculta şi a respecta motoul: „pentru ei, dar cu ei“. „Marginalizaţi, respinşi la graniţele umanităţii, umiliţi în propria demnitate, ţiganii au nevoie de o Biserică vie, comuniune capabilă să formeze şi să ajute la depăşirea dificultăţilor pe care politica, în general, nu reuşeşte să le depăşească“. În afară de a-i ajuta să-l cunoască mai bine pe Cristos, e nevoie, a mai spus cardinalul, „să se construiască punţi“, „să se acorde încredere“, făcând ca tinerii rromi să devină „părtaşi şi activi în sânul Bisericilor noastre“.

În acest sens, s-a propus crearea unui mai mare număr de centre bisericeşti care să se ocupe de ei; crearea de comisii mixte între autorităţile bisericeşti şi cele statale „pentru a reflecta asupra problematicilor de înfruntat“; implicarea organizaţiilor umanitare şi asociaţiilor Caritas în familiile şi comunităţile rromilor.

Mons. Mario Riboldi era preot de circa o lună şi mergea cu bicicleta în satul vecin, să se spovedească. Pe drum, a văzut un grup de nomazi şi s-a întrebat: „Cine le vesteşte Evanghelia acestor oameni?“. După 55 de ani, face acelaşi lucru: duce Evanghelia la oameni care, de obicei, sunt alungaţi sau ţinuţi la distanţă. Nu cu mult timp în urmă, a vorbit la Radio Vatican despre dificultăţile majore în evanghelizarea rromilor. „Prima greutate este aceea de a deveni cu adevărat un rrom, pentru că mentalitatea nomadului este foarte diferită de a unui sedentar şi, pentru a deveni unul dintre ei, trebuie să intri în mod treptat, încet-încet, astfel încât să înveţi ceea ce este important pentru un nomad şi să renunţi la ceea ce pentru el este fără valoare. Pentru a da un exemplu, a trebuit să învăţ diferitele limbaje care sunt în Europa şi nu mi-a mai rămas timp să învăţ engleza. Nu ştiu engleză, dar merg oriunde în Europa vorbind limba rromilor, sinti, kaló...“.

Se estimează că preoţi, diaconi şi călugări ţigani sunt în jur de o sută. Cei mai mulţi sunt în India: 20 de preoţi. Ungaria, cu 10 preoţi şi călugări, este urmată de Slovacia, Spania, România şi Italia.

Zefferino Jiménez Malla este primul ţigan ridicat la cinstea altarelor. La 4 mai 1997, papa Ioan Paul al II-lea a celebrat Liturghia de beatificare. Este vorba de un laic, un adevărat „kaló“, cum obişnuiesc să se numească ţiganii din Spania. A căzut răpus de gloanţele miliţiilor revoluţionare în timpul războiului civil care s-a abătut asupra Spaniei în anii â30. S-a născut în anul 1861 la Benavent de Segria, o localitate din Catalonia, şi a fost împuşcat la 9 august 1936, pentru credinţă, împreună cu un alt grup de călugări şi laici. Zefferino a avut o viaţă dedicată rugăciunii şi a murit rugându-se.