„Tirania“ semaforului

Cu voie sau fără voie, suntem actorii unui serial, probabil, cu foarte multe episoade, un şir de experimente civice care ne antrenează în dispute până acolo unde nu vrem să ajungem. Nu ne dorim cu siguranţă să avem aproape pe „departele“ nostru. După secvenţa privind naşterea sau nenaşterea (pruncilor) a urmat legalizarea sau nelegalizarea (unor păcate grele) şi iată-ne acum la subiectul zilei: predarea sau nepredarea Religiei la liceu, toate într-o simfonie greu de asimilat, aceea a surprinderii cugetului creştin. Se pare că dezastrele naturale cu consecinţe de neconceput până acum inspiră natura umană lansată într-un val de replici care cutremură peisajul sufletesc al majorităţii. Dacă avem vameşi sau medici „fără frontiere“, suntem acum şi în faţa unui proces de nivelare şi camuflare a graniţei dintre bine şi rău, astfel încât omul mic şi omul mare se întreabă ce şi cum ar mai trebui să înţeleagă viaţa. Este „da“ şi „nu“ ce era „da“ şi „nu“ înainte? Sau poate lumina să coexiste cu întunericul? Ori se poate sluji la doi domni simultan? (Poate de aceea s-a inventat minijob-ul - part-time - pentru a se reuşi să se „colaboreze“ cu ambii domni?)

Am propus copiilor, odată, la un liceu, să decidă ei cu ce disciplină vor să înceapă cursurile a doua zi (matematică, fizică, română, francezăetc.). În unanimitate au cerut să nu mai vină deloc.

Societatea este totuşi bazată mai ales pe reguli şi ascultare. Legat de recentele dezbateri din învăţământ, oare cum ar fi primită în legislaţia rutieră propunerea, de exemplu, a schimbării culorilor de la semafoare (prea vedem toată ziua roşu în faţă, apoi galbenul ne aduce aminte de încălzirea globală, iar verdele este perimat de domeniul trecutului, din cauza defrişărilor şi alunecărilor de teren).

Dacă s-ar mai propune ca fiecare să îşi aleagă deplin conştient culorile preferate la semafor, pe strada unde locuieşte, să fie toate personalizate cu bun gust într-o armonie a „diversităţii“ citadine? Poate că de aceea sunt atâtea accidente, fiindcă se manifestă o dorinţă ascunsă de îndepărtare a barierelor, de trecere a frontierelor, de rupere a indicatoarelor.

Linia continuă provoacă depresie, se ştie.

Într-un spaţiu atât de sensibil, ca cel al trăirilor sufleteşti, se simte nevoia unui ghid până la adânci bătrâneţe. Poţi fi copil mic şi la 80 de ani... de experienţă.

Este binecunoscută o reprezentare iconografică a Mântuitorului, care doar bate la uşa unei case. Acesta este tot subiectul. Numai că uşa nu are mâner pe dinafară, ci doar pe dinăuntru. Este poarta sufletului şi doar omul poate să deschidă dacă vrea şi să-L primească astfel pe Iisus în inima sa. Nimeni nu a administrat Sfintele Taine cuiva cu forţa vreodată. Religia în liceu însemnă zidirea aproapelui prin exemplul personal şi accesul la informaţie dar nu diversificat ca şi în industria alimentară, ci protejat în virtutea unei cuminţenii recomandate de Creator, singurul care nu ne obligă, dar ne cere să-L acceptăm aşa cum este, fără adaosuri şi modificări; dar mai ales dacă se poate fără îmbunătăţiri pentru toate gusturile şi buzunarele.

O alunecare a fost în istorie modelarea lui Dumnezeu în variante. Următoarea ar fi impunerea libertăţii de a simpatiza o variantă.