Toate câte ne stau împotrivă pot deveni câștiguri pentru noi

În Pateric, poate împotriva așteptărilor preconcepute, pe lângă bărbați, numiți cu deja foarte cunoscutul apelativ ­„avva”, sunt pomenite și câteva femei, maici ale deșertului. Prima dintre ele este amma Teodora, celebră pentru ascultare și asceză, care a trăit într-o mănăstire de călugări, unde s-a ascuns sub numele Teodor. Prima apoftegmă cuprinde un răspuns pe care îl primește de la papa Teofil, la întrebarea ce înseamnă cuvintele Apostolului Pavel „vremea răscumpărând” (Ef. 5, 16). Expli­cația, simplă și convingătoare, spune ceva despre destinul Bisericii, dar și al fiecărui creștin în lume: „Expresia arată câștigul. De pildă: e vreme de jignire pentru tine? Cumpără cu smerenia și răbdarea vremea jignirii și trage câștigul de partea ta. E vreme de dispreț? Cumpără vremea aceasta cu resemnare multă și ia câștigul. Dacă dorim, toate câte ne stau împotrivă pot deveni câștiguri pentru noi”.

În această gândire practică și ascetică stă, am putea spune, esența viziunii pustnicilor din pustia egipteană. Este o înțele­gere pozitivă și plină de nădejde a lumii. Jignirea, disprețul și ura pot fi transformate, în clipa în care sunt asumate prin dragoste, în prilejuri nebănuite de câștig duhovnicesc. Disprețul din partea celorlalți poate spori iubirea, dacă nu i se răspunde cu dispreț. Altfel spus, dacă întorci și celălalt ­obraz; dacă îi opui, în locul violenței, o dragoste cuceritoare.
Amma Teodora a făcut în viața ei această experiență. Pe când se afla la o mănăstire din apropiere de Alexandria, îmbrăcată băr­bă­tește și purtând numele Teodor, a fost acuzată că este tatăl unui copil ce fusese abandonat în apropierea chiliei ei. Asemenea altor mari asceți, a îndurat acuzele, disprețul, jignirile, privirile încruntate ale celor „drepți” fără să spună o vorbă. A fost alungată din mănăstire, laolaltă cu pruncul, pe care s-a străduit să îl hrănească. Abia după șapte ani de suferință a fost reprimită în mănăstire, într-o chilie izolată. Aici a început să facă minuni. După doi ani a murit, iar la moartea ei au descoperit cu toții adevărul: era femeie, iar acuzele pe care le aruncaseră asupra ei atâta vreme au fost doar nedreptăți gratuite, vorbe fără de socoteală. Singur Dumnezeu este Cel Care a știut ce a îndurat fără resentimente atâta timp amma Teodora.
Pentru părinții duhovnicești e limpede că violența naște violență, că răul de orice tip nu poate fi pus în lucrare pentru realizarea binelui, așa că nu rămâne decât o singură soluție: practicarea consecventă a binelui, a cărui expresie supremă este dragostea. În felul acesta, „dacă dorim, toate câte ne stau împotrivă, pot deveni câștiguri pentru noi”, pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator celor care împlinesc poruncile. Iar învă­țătura aceasta primită de amma Teodora este astăzi parcă mai actuală ca niciodată.