Trei volume despre Eminescu

Vineri, 11 ianuarie 2013, în atriumul de la parter al Bibliotecii Naţionale, am asistat la lansarea a trei cărţi purtând semnătura maicii Benedicta, numele sub care a fost tunsă în monahism Zoe Dumitrescu Buşulenga. Cărţile nu sunt inedite, dar au în comun tema eminesciană, ceea ce înseamnă că tomurile, concepute toate în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu, se inspiră din opera poetului. Simpla înşiruire a titlurilor ne dă o imagine despre conţinutul lor: vol. I: Eminescu. Viaţa, vol. II: Eminescu şi romantismul german, vol. III: Eminescu. Creaţie şi cultură. Atriumul a fost înţesat de lume, şi după cuvântul de bun venit rostit de gazda întâlnirii, doamna director Elena Tîrziman, invitaţii au pus în lumină personalitatea Zoiei Dumitrescu Buşulenga. Dată fiind densitatea cuvântărilor, e nefiresc a vorbi de o simplă lansare, ci mai curând de o masă rotundă al cărei moderator a fost academicianul Dan Hăulică.

Istoricul literar Valeriu Rîpeanu, studentul Zoiei Dumitrescu Buşulenga în 1950, a subliniat curajul cu care profesoara, într-o vreme când la Facultatea de Litere numele lui Eminescu nu putea fi rostit decât de tehnicianul dentar Ion Vitner, se folosea de orice prilej literar ca să facă trimitere la textele poetului. Buşulenga nu transmitea cunoştinţe, ci stări de spirit, încărcând aula cu o tensiune tipică prestanţei sale intelectuale. Lucia Cifor, profesor universitar la Iaşi, s-a întrebat câţi dintre tinerii de azi mai au pregătirea şi motivaţia de a citi cărţi de nivelul celor lansate vineri. Întrebarea nu avea nimic retoric în ea, ci trăda starea de îngrijorare pe care Lucia Cifor o resimte constant în ultimii ani, constatând degradarea neverosimilă a nivelului cultural al studenţilor. Mănăstirea Putna, la tipografia căreia au fost tipărite cele trei volume, a fost reprezentată de părintele Dosoftei Dijmărescu, al cărui accent oratoric a fost pus pe însemnătatea editării unor astfel de cărţi, cu atât mai mult cu cât dorinţa maicii Benedicta pe patul de moarte, dorinţă împărtăşită celor apropiaţi, a fost: "Să-l apăraţi pe Mihai!" Criticul literar Alex Ştefănescu a evocat episodul crucial în biografia sa când, într-o şedinţă UTC organizată anume pentru excluderea sa din facultate, Zoe Dumitrescu Buşulenga i-a luat apărarea în plenul şedinţei, împiedicând astfel o eliminare care, pentru tânărul de atunci, putea fi dramatică prin consecinţele sociale. Sfârşitul i-a aparţinut actorului Dorel Vişan, care a recitat monologul lui Luca Arbore din dramaturgia lui Eminescu, ridicând aproape sala în picioare. A fost o seară de elevaţie spirituală, în care participanţii au simţit că a trăi cultural nu e lux şi nici act de ostentaţie snoabă, ci mod firesc de a te bucura că eşti om, aici, în România.

Îmi vine să spun că toţi au avut de câştigat: Biblioteca Naţională, al cărei nou sediu s-a dovedit un loc unde eficienţa s-a îmbinat cu ospitalitatea, publicul, care a gustat ambianţa unui fast editorial, şi participanţii, care şi-au etalat harul retoric într-un scop nobil: evocarea unui cărturar care, deşi nu mai e printre noi cu trupul, a rămas aici cu spiritul.