Tribulații și aberații pe marginea „cazului Lasconi”

Recenta dispută din sânul familiei Lasconi, în care fiica s-a întors împotriva mamei sale pe motive de ideologie LGBTQ+, este una dramatică sub toate aspectele. Mai întâi de orice, surprinde virulența cu care Oana Lasconi s-a „dezis” de propria mamă (chiar dacă ulterior a mai coborât tonul), denunțând-o public drept o persoană homofobă, un politician care nu are ce căuta în Parlamentul European. Aceasta este narațiunea pe scurt, nu vom intra în detalii, dar cel mai important rămâne faptul în sine: ruperea legăturilor de familie din „rațiuni” pur ideologice.

În gubernia Tobolsk, undeva între Ural și Siberia, a avut loc un celebru proces în anii ‘30 prin care un băiat de 14 ani - Pavel Morozov - și-a denunțat tatăl care ar fi fost prieten al culacilor (chiaburii din fosta URSS), beneficiind material de pe urma acestora, copilul mărturisind toate acestea în timpul unui proces politic. Pionierul Pavelik a fost ridicat la gradul de erou național, după ce a fost găsit mort în pădure alături de fratele său. O crimă care a zguduit URSS-ul, urmată de condamnarea severă a tatălui lui Pavel și a bunicilor acestuia, precum și împușcarea unor culaci bănuiți a fi vinovați de conspirație la crimă. Nici până în ziua de azi nu e clar cum s-au derulat faptele (s-au scris mai multe cărți pe această temă), mai ales că secretomania epocii staliniste era în floare; cert este că Pavelik Morozov a devenit simbolul copilului revolu­ționar, care-și trădează tatăl pentru idealurile de dreptate socială cu orice preț, din timpul comunismului. Așa aflăm înmărmuriți că ideologia totalitară intrase până și în familiile obișnuite, transformând niște copii în bestii turnătoare, iar pe părinții acestora în ucigași sau instigatori la infanticid. O lume cu o așezare profund imorală, care își propunea tocmai să aducă justiția socială în prim plan. Ce glumă sinistră!

Avansând puțin în planul cronologic, la aproape 100 de ani distanță vedem cum și astăzi ideologia neo­marxistă (cu multiplele sale declinări, mergând până la sexo-marxismul agresiv pe care atât de bine l-a definit prof. Adrian Papahagi) face valuri și, mai ales, dezbină sever societatea europeană. Există, de când lumea, un conflict între generații, însă cel de acum pare mai acutizat ca nicicând. Pentru că niciodată până în epoca noastră nu s-a înregistrat un asemenea decalaj mental de la o generație la alta, o asemenea abordare diferită dinspre și înspre tehnologie, un asemenea salt atitudinal în ceea ce privește obișnuințele, tradițiile, buna așezare în real. Între noi și copiii noștri (nu mai zic de nepoți) este o prăpastie de înțelegere diferită a realităților, un cu totul alt nivel de așteptare și de împlinire personală. Și, în plus, este și o imen­să diferență în poziționarea față de religie, față de Biserică, față de Dumnezeu. Adică ceea ce Elena Lasconi (vârsta 50+) înțelege să spună și să creadă despre raporturile firești/naturale din societate și din familie, ei bine, fiica ei (vârsta 30+) refuză să admită, cu orice chip. Numai 20 de ani diferență între aceste două femei, rude de gradul întâi, care deja par a trăi pe două planete diferite. Acest incident (nici pe departe marginal, ci exponențial pentru lumea de azi!) indică rapiditatea schimbărilor de mentalitate în interiorul aceleiași familii, în interiorul percepției femi­nității înseși, a maternității, a filia­ției și a educației. Valul schimbărilor ne va lua pe sus ca familie, Biserică și societate în întregul ei, dacă nu putem croi o strategie coerentă de răspuns la toate aceste provocări care, iată, au devenit regula și mai puțin excepția!

Referendumul pentru familie a fost o piatră de poticnire pentru membrii Bisericilor creștine și pentru adepții stilului de viață tradi­țional. A fost un eșec usturător din care nu am tras învățămintele care se impuneau și nici nu am îndreptat în atitudinea și lucrarea noastră ceea ce era de îndreptat. Dimpotrivă. Am lăsat lucrurile să curgă pe mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum eșecul era mutat pe seama altora: politicienii români, forțele ostile din afară, oculta de dinăuntru, mentalită­țile delăsătoare ale poporului, lipsa de coeziune și educație religioasă etc. Orice explicație era acceptabilă, numai cea a propriului nostru eșec, nu: pastoral, misionar, catehetic, duhovnicesc. Iar acum decontăm și vom mai deconta, de aici înainte, prețul ignorării subiectului.

Deja o mamă precum Elena Lasconi a primit o notă de plată destul de încărcată...