Ui, ui, ui, pe Călmățui!

Veniră?, întreba bunica Tudora, care le auzea zborul de departe, cu mult înainte de a ajunge la cuiburi. Abia după două-trei zile le vedeam plutind pe deasupra satului. Numai eu, însă. Bunica, nu. Orbise de câțiva ani. Dar deslușea cu auzul ce nu mai putea zări cu ochii. Îți spunea cu cea mai mare precizie când au intrat berzele în sat. Cu toate astea, întreba de fiecare dată dacă au venit. 

Știi bine că da, mă grăbeam să-i răspund. De unde știi tu că știu?, zicea ea, trăgând cu urechea la tot ce se întâmpla în jur. 

Și se întâmpla că tocmai trecea o barză pe deasupra, în timp ce pe drum se întâmpla să treacă un om. Cunoștea și berzele, și oamenii după mers. Se interesa însă doar de primele. De cuc nu întreba niciodată, deși venise și el. Poate unde îl auzise deja cântând. Cucului nu-i ajungea niciodată cântecul lui. Intrase și intra mereu și-n cântecele oamenilor. 

De ce nu exista nici un cântec despre berze, nu știu. Nu știa nici bunica. Credeam, și mai cred și azi, că berzele merită, poate mai mult decât cucul, un cântec, unul măcar, numai al lor. Vara trecută, am descoperit cu bucurie că există totuși un astfel de cântec, chiar în județul meu natal, într-un sat din apropierea Dunării, un cântec venit din vechime până în zilele noastre, în care e vorba de tatăl viitorilor pui de barză, adică de bărzoi, ce nu mai este primit de soață în cuibul conjugal, și atunci el încearcă să se amestece printre oameni. Chiar să fie asemenea lor. Doar că... Ui, ui, ui, pe Călmățui, ne spune cântecul cu pricina, Unde scoate barza pui/ Și bărzoiul n-are loc/ Și-a venit la noi la foc/ Și-l legăm cu betele/ Să nu pupe fetele. M-am înveselit ascultându-l. Nu cumva bunica mă întreba despre berze cu gândul la vremea când era ea însăși fată?

Cântecul despre bărzoi plecase, pesemne, de la noi din sat, odată cu anii tinereții sale. Doar că, spre deosebire de aceștia, nu s-a dus prea departe. S-a așezat într-un alt sat din Teleorman, unde trăiește și acum. În memoria localnicilor, precum cea a scriitorului Iancu Bâță, fără de care n-aș fi aflat probabil de existența lui niciodată. L-or fi știind oare și berzele? Tind să cred că da. Altminteri, de unde ar fi putut afla despre năzbâtiile partenerilor de viață, trântindu-le, unele dintre ele, ușa cuibului în nas?