Umanismul fără Hristos e unul împotriva oamenilor

Cum vine toamna şi începe un nou an şcolar, brusc, în cei de la Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) se trezeşte simţul "apărării drepturilor" copiilor de a rămâne needucaţi şi chiar ignoranţi în materie de religie.

Dacă anul trecut au postat în mai multe oraşe din ţară şi mai ales în Bucureşti panouri publicitare împotriva studierii religiei în şcoală, acum, în numele grijii "umaniste" faţă de elevi s-au gândit că incriminarea manualelor de religie este cea mai bună găselniţă pentru scopul lor, scoaterea orei de religie din aria curriculară.

Sub masca protejării copiilor faţă de "teroarea" şi "agresiunea psihică" pe care, chipurile, le naşte parcurgerea materiei sistematizate în respectivele manuale, se ascunde însă dorinţa unora de a ne întoarce la perioada comunistă, când statul era declarat ateu, religia interzisă, Biserica era marginalizată şi i se punea pumnul în gură pentru a nu propovădui mesajul Evangheliei lui Hristos.

Stând drept şi judecând corect, când a terorizat bunătatea pe cineva? Când a exclus blândeţea pe vreun om, când au făcut rău curajul, cumpătarea, iubirea şi iertarea?

Cu ele vine în faţă învăţătura Bisericii, pe acestea le propune şi prin şcoală sufletelor tuturor. Nu ne obligă să le alegem, nu ne forţează să le îmbrăţişăm dacă nu o voim. În schimb, cei de la ASUR vin şi, în numele libertăţii de gândire, impun cu sila poziţia lor unei societăţi întregi. Cu alte cuvinte, împotriva părinţilor care sunt de acord cu religia în şcoală, în ciuda influenţei pozitive semnalate chiar de beneficiarii orei de religie, copiii, cei din ASUR se încăpăţânează în lupta lor surdă pentru descreştinare să înveţe ei pe ceilalţi ce e bine şi ce nu.

Trăim vremuri tulburi, când albului i se spune negru şi negrului alb. Nu e de ajuns că suntem atât de divizaţi, că limita manifestării libertăţii personale în public a depăşit de mult graniţa bunului-simţ, că valorile morale sunt considerate de unii ca prăfuite şi nedemne de luat în seamă.

Nu. Pentru că atât timp cât se vorbeşte în şcoală de Dumnezeu şi de Hristos, de sfinţi şi de cruce, de icoane şi de Maica Domnului, de virtute şi păcat, cei din ASUR, care din păcate nu fac public numărul lor, ca să ştim ce reprezentativitate au la nivel naţional, se simt lezaţi. E problema lor. Dacă ASUR în numele "umanismului" sufocă dreptul majorităţii la educaţie creştină, e uimitor totuşi faptul că, în programul lor, nu vom regăsi niciodată, în nici un loc, o cât de firavă luare de poziţie împotriva amplorii pornografiei pe internet şi în spaţiul public, împotriva consumului de droguri, a violenţei juvenile şi a altor rele contemporane.

Am ascultat cu atenţie "argumentele" cu care pleda preşedintele ASUR pe un post de televiziune pentru renunţarea la religie în şcoală. Se invoca ideea statului laic, stat care nu este însă ateu, ci unul care asigură, echidistant, tuturor persoanelor care îl alcătuiesc dreptul la educaţie, din care cea religioasă constituie o componentă importantă. Întorcându-ne în istorie, rămân memorabile cuvintele rostite de împăratul Napoleon al Franţei, care, într-un consiliu de stat, în momentele următoare Revoluţiei Franceze a zis: "Văd în religie misterul societăţii. Susţin că el este acolo întreg şi că preceptele şi învăţătura Evangheliei fac societatea să înflorească şi civilizaţia adevărată să prospere".

Chiar dacă Napoleon nu vorbea dintr-o convingere religioasă - şi se ştie că el nu a fost un spirit religios -, totuşi cuvintele lui nu încetează să fie semnificative şi să exprime un adevăr fundamental. Religia nu dăunează nimănui. Ba dimpotrivă.