Un act normativ istoric şi mult aşteptat

Semnalăm cititorilor apariţia unui act normativ istoric, respectiv publicarea în „Monitorul Oficial“ al României, partea I, nr. 778 din 20 noiembrie 2008 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/ 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 142/ 1999, privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului.

Este o datorie de onoare să precizăm că sprijinitorul constant şi persoana care şi-a asumat pe deplin acest proiect legislativ încă de la început, având un rol determinant în redactarea şi promovarea lui, a fost domnul Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor. Deşi textul a fost conceput în urmă cu mai multe luni, a existat la un moment dat temerea că amplele discuţii din societate determinate de măririle salariale ale cadrelor didactice vor împiedica realizarea acestui proiect comun al Guvernului şi Bisericii Ortodoxe Române, dezbătut în cadrul Comisiei mixte Guvern-Patriarhie.

Este pentru a doua oară în acelaşi an când legea privind salarizarea clerului suferă modificări şi completări. Prima modificare din anul 2008 s-a realizat prin Legea nr. 132/2008, publicată în „Monitorul Oficial“ al României, partea I, nr. 522/ 10 iulie 2008 şi a vizat creşterea contribuţiei pentru personalul clerical din afara graniţelor ţării de la 55.000 la 200.000 de euro pe lună, precum şi acordarea unui sprijin sporit cu 25% pentru 30% dintre preoţii din România ce activează în unităţi de cult cu venituri reduse din mediul rural.

Ce aduce nou ordonanţa

De ce am numit noul act normativ istoric? Pentru că prin el se realizează un lucru aşteptat de mult timp de preoţii din România, respectiv o recunoaştere în plus a rolului spiritual, social, cultural şi educaţional al clerului, prin raportarea explicită a contribuţiilor Statului pentru cler la salariile personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

Astfel, se renunţă la sistemul de până în prezent, ce stabilea nivelul contribuţiilor prin raportare la o sumă fixă ce nu se corela cu veniturile nici unei alte categorii profesionale, deşi iniţial, în anul 1999, se avusese în vedere de către legiuitor tocmai o raportare la salariile din învăţământ.

Noua reglementare privind acordarea sprijinului la salarizare nu mai prevede sume fixe, ci o formulă de calcul. Astfel, ca regulă, „personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprjin lunar la salarizare, în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite, conform legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală în cadrul cultelor din România“.

Spre exemplu, un preot cu studii superioare, având gradul II, cu vechime între 22-25 de ani, va primi de la stat 65% din salariul de bază al unui profesor cu studii superioare, gradul II şi aceeaşi vechime.

În acord cu Legea cultelor şi cu modificarea din luna iulie a Legii privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului, se menţine şi în prezent prevederea privind acordarea unui sprijin statal în cuantum mai mare pentru clerul ce deserveşte unităţi de cult cu venituri reduse. Pentru 30% dintre preoţii din România, aflaţi în această situaţie, contribuţia va fi de 80% din salariile de bază stabilite conform Legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală în cadrul cultelor din România.

Criteriile de determinare a personalului ce va beneficia de această contribuţie majorată urmează a fi adoptate în următoarea şedinţă de Guvern, urmând a fi publicate şi ele în „Monitorul Oficial“.

Precizăm că prin această ordonanţă de urgenţă nu s-a urmărit ca principal scop o mărire a salariilor personalului clerical, ci un act de dreptate şi o justă raportare a statutului personalului clerical la cel al personalului didactic, întrucât există atâtea asemănări în ceea ce priveşte misiunea şi responsabilitatea în societate a celor două vocaţii.

În susţinerea necesităţii stringente a corelării salariilor preoţilor, semnalăm doar că, la data de 1 ianuarie 2008, salariile personalului didactic depăşeau în medie cu aproximativ 60% contribuţiile pentru personalul clerical cu grad profesional echivalent.

Urgenţa adoptării acestui act normativ a decurs din necesitatea acoperirii, măcar în parte, a discrepanţelor existente între nivelul salariilor personalului clerical şi cel al salariilor tuturor celorlalte categorii de personal bugetar, precum şi din necesitatea recunoaşterii rolului nu numai spiritual, ci şi educaţional, social, cultural, pe care preotul îl are în comunitate, rol incopatibil cu cel al unui asistat social, situaţie în care se regăseşte în prezent.

Tradiţia istorică a salarizării preoţilor de către stat

Din dorinţa cunoaşterii adevărului istoric şi pentru a readuce în discuţie tradiţia românească a sprijinului Statului pentru salarizarea clerului, vom încheia acest articol cu o incursiune în timp.

După secularizarea averilor bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe Române, întrucât unităţile de cult au fost lipsite cu totul de veniturile necesare autoîntreţinerii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a reglementat în art. 11 din Legea comunală, promulgată la 1 aprilie 1864, obligaţia comunelor de „a îngriji de cultul, de biserica sau de bisericile religiunii la care aparţine. Comuna este datoare a plăti pe preoţii şi pe servitorii bisericilor sale“, iar prin Legea pentru reglementarea schimei monahale din 6 decembrie 1864 a stabilit că „pentru întreţinerea călugărilor şi călugăriţelor, Ministerul Cultelor prevede în buget sume anuale pe numărul lor“ (art. VI).

Tot începând din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, sumele care se strângeau din arendarea moşiilor bisericeşti vor fi vărsate direct în bugetul de stat. Destinaţia acestor sume va fi menţinută pentru susţinerea clerului şi a lăcaşurilor de cult, dar, în fapt, cea mai mare parte va fi utilizată pentru înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor, cultele şi instrucţiunea publică alcătuind mult timp acelaşi minister ce folosea veniturile Bisericii.

Întrucât bugetele locale s-au dovedit incapabile să preia sarcina salarizării clerului, iar bisericile începuseră să se ruineze din lipsa slujitorilor, prin Legea clerului de mir şi a seminariilor, adoptată în anul 1893, bugetului de stat îi revenea sarcina salarizării clerului.

O Casă a Bisericii, respectiv o evidenţiere distinctă a veniturilor bisericeşti colectate de către Stat, va fi reînfiinţată abia în anul 1902 şi va funcţiona până în anul 1925, când noua Lege a Bisericii Ortodoxe Române va crea o Eforie a Bisericii Ortodoxe Române, desfiinţată de către regimul comunist.

În anul 1925, cu ocazia adoptării Legii Bisericii Ortodoxe Române, A. Lapedatu, ministrul Cultelor din acea perioadă, preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene, 3% dintre cele din Regat, 5% dintre parohiile greco-catolice, 21% dintre cele maghiare unitariene, 23% dintre cele maghiare reformate, 53% dintre cele maghiare catolice şi 85% dintre parohiile luterane.

Reformele agrare din 1907, 1923 şi 1945 nu vor mai permite, începând cu perioada interbelică, o evidenţă clară a veniturilor obţinute de pe proprietăţile bisericeşti secularizate. Sprijinirea de către Stat şi a altor culte, după 1918, a dus la o şi mai mare confuzie în ceea ce priveşte originea şi sursa salarizării clerului în România, respectiv proprietăţile bisericeşti preluate cu ocazia secularizării.

După căderea regimului comunist, Biserica s-a manifestat în mod constant în sensul solicitării echivalării contribuţiilor pentru personalul clerical cu salariile personalului didactic sau măcar apropierea între acestea, fapt care, iată, se realizează prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 155/2008 la aproape 20 de ani de la căderea regimului comunist.