Un chin, chiar şi pentru el

După îndelungi frământări, m-am hotărât, în sfârşit, să vă scriu. Mi-a fost foarte greu să încep şi încă mai am reţineri: oare mă va asculta cineva? Şi dacă va afla tata că v-am scris, oare ce se va întâmpla? Şi dacă tot am pomenit de tata, cred că ar fi mai bine să-mi iau inima în dinţi şi să vă spun despre ce e vorba.

Mă numesc Alina şi am 14 ani. Mai am 3 fraţi mai mici şi locuiesc în Iaşi, cu părinţii mei. Ar trebui să fim o familie fericită, dar nu e deloc aşa. Tatăl meu are o mare problemă cu băutura. Bunicii mi-au spus că lui îi plăcea să bea încă din copilărie; probabil a continuat să bea din ce în ce mai mult, iar astăzi se zbate între lungi perioade de băut şi încercări repetate, dar nereuşite, de a se abţine. În zilele în care nu bea (şi se întâmplă să nu consume nimic timp de 2, 3 săptămâni), este un om f. bun: munceşte cât doi, are grijă de casă şi se înţelege bine cu mama. Cât de mult mi-aş dori să fie tot timpul aşa… numai că fericirea e trecătoare! După ce a servit o bere sau un pahar de ţuică la un vecin, se duce să-şi mai cumpere o sticlă şi aşa începe o perioadă de câteva săptămâni de chin. E un chin pentru mine, pentru fraţii mai mici, pentru mama şi cred că şi pentru el. Câteodată, cred că am ajuns la capătul puterilor. Încerc să citesc, să învăţ, să fac orice ca să uit de el, dar un urlet sau o înjurătură îmi reamintesc locul unde mă aflu. Aş vrea să plec de acasă, dar mi-e frică de ce s-ar putea întâmpla în urma mea: dacă o loveşte pe mama, dacă…? Şi stau aşa ore în şir, ascultând orice mişcare din casă, orice zgomot, cu speranţa că va adormi mai repede şi că, atunci când se va trezi, poate va fi altul. Dar când se trezeşte, o ia de la capăt.

Un lucru pe care nu-l înţeleg este următorul: după o repriză zdravănă de băut şi când începe să se simtă rău, îşi cere iertare de la noi, plânge şi promite că nu va mai bea niciodată. Dar după câteva zile sau săptămâni, reia băutul şi îşi calcă promisiunile făcute. Îmi este greu să înţeleg multe din lucrurile care se petrec în jurul lui şi al meu. Unii spun că asta e „crucea“ noastră şi trebuie să o purtăm, dar eu parcă nu pot să accept aşa ceva. Aş putea să vă spun f. multe lucruri, dar nu vreau să vă reţin prea mult. Vă rog mult să-mi spuneţi şi mie ce pot face pentru familia mea, mai ales pentru tata; îmi este milă de ei, dar mă simt neputincioasă…

Cu respect, Alina

***

Dragă Alina,

Am primit scrisoarea ta şi m-am bucurat că ţi-ai învins temerile şi ai reuşit să-ţi descarci sufletul. Am să încep spunându-ţi câteva lucruri care te vor ajuta în viitor. Tu nu eşti deloc vinovată pentru ceea ce se întâmplă cu tatăl tău. Sunt foarte mulţi copii care se confruntă cu astfel de probleme în familie şi rămân traumatizaţi pe viaţă, dacă nu fac ceva. Mulţi dintre ei nu au reuşit să-l schimbe pe părintele alcoolic, dar au învăţat să facă faţă acestei probleme într-un mod pozitiv şi, în felul acesta, viaţa lor s-a schimbat în bine. A-ţi duce „crucea“, în sensul celor afirmate mai sus, nu înseamnă să te resemnezi sau să fii de acord cu comportamentul celui viciat, ci să converteşti toată suferinţa acumulată în ceva nobil, în ceva constructiv.

Mai trebuie să ştii un lucru foarte important. Tatăl tău, în adâncul sufletului lui, rămâne un om bun. El suferă însă de boala alcoolismului, care i-a afectat sănătatea lui fizică, mentală, emoţională şi spirituală. Tatăl tău nu a vrut să devină alcoolic (după cum nimeni nu doreşte să aibă cancer, diabet sau oricare altă boală) şi cu siguranţă nu vrea să vă facă nici un rău, atâta vreme cât este conştient de acest lucru; dovada acestei afirmaţii este că, în momentele de luciditate, el regretă tot răul pe care vi l-a provocat. Boala alcoolismului s-a instalat treptat, pe măsură ce tatăl tău continua să consume alcool din ce în ce mai des. Probabil a fost o perioadă în viaţa lui când putea bea ca toţi ceilalţi oameni, dar făcând abuz, situaţia i-a scăpat de sub control şi a ajuns în stadiul de dependenţă. Acum însă, pentru a ieşi din cercul vicios trebuie să urmeze trei paşi: să conştientizeze faptul că are o problemă cu băutul, să ia decizia de a se abţine de la primul pahar de alcool şi să urmeze un program de tratament, la centrul nostru. E o vorbă: „Dacă nu bei primul pahar, pe al doilea n-ai cum să-l bei“.

Ce trebuie să mai ştii tu? Dacă îl vei critica sau îl vei învinovăţi pentru ceea ce face, nu vei reuşi să schimbi nimic. Stai liniştită. Cu siguranţă îl învinovăţeşte mult mai mult propria lui conştiinţă. Ai spus că-ţi este milă de dânsul şi vrei să faci ceva pentru el. Este într-adevăr un gând mare şi frumos, dar tu singură ai recunoscut că eşti „neputincioasă“. Dacă ai fi putut, ai fi reuşit până acum! Reţine: atâta vreme cât el nu este dispus să facă vreo schimbare, tu nu poţi să-l ajuţi în nici un fel. În schimb, te poţi ajuta pe tine, luând legătura cu un consilier specializat de la centrul nostru, din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, str. Costachi Negri nr. 48 sau sună la 0232-220548, int. 107. (Pr. Iulian)

* Răspunsurile la scrisori

sunt elaborate în colaborare cu întreaga echipă a Centrului de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“