Un cleric înstrăinat

În urmă cu o săptămână, mai precis în amiaza zilei de 22 august, a fost dezvelit, în faţa arhondaricului Mănăstirii Putna, bustul lui Visarion Puiu. Ca toate eminenţele celebre care s-au împotrivit comunismului, destinul său a fost acoperit de patina uitării. Visarion Puiu a fost mitropolitul Bucovinei între 1936 şi 1940, de numele lui legându-se numeroase ctitorii creştine, răspândite de la Hotin pânâ la Argeş şi de la Odesa până la Cernăuţi. Imediat după pactul Ribbentrop-Molotov, mitropolitul a trimis o scrisoare lui Stalin, în rândurile căreia, cu un ton de premoniţie sumbră, îi atrăgea atenţia că regimul comunist nu poate supravieţui dacă unul din scopurile sale e desfiinţarea bisericilor creştine. Deşi atunci sunau emfatic, astăzi, cuvintele acestea îşi dovedesc în chip vădit adevărul. Clarviziunea lui, sfidând opacitatea vremurilor, i-a atras represalii drastice: a fost silit să plece în exil în 1944 şi a murit la Paris în 1964. Între timp, a avut decepţia de a vedea cum un Tribunal al Poporului din Bucureşti l-a condamnat la moarte, în contumacie, în 1946, pentru ca, patru ani mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe să-l caterisească sub presiunea teascului politic. Chiar dacă actul de excomunicare a fost anulat în urma reabilitării din 25 septembrie 1990, memoria acestei figuri ilustre a Ortodoxiei bucovinene suferă încă de malformaţii postume. Până în ziua în care rămăşiţele lui pământeşti se vor întoarce în România, dezvelirea unui bust al mitropolitului e un semn de îndreptare a unui abuz şi totodată o tresărire de demnitate din partea înaltstătătorilor ortodocşi.