Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Un consistent volum de studii brâncoveneşti

Un consistent volum de studii brâncoveneşti

Un articol de: Mădălina Oana Mihăilă - 16 Septembrie 2014

Suntem deja obişnuiţi cu discursul pluridimensional, caracteristic academicianului Răzvan Theodorescu, însă recenta lucrare „Studii brâncoveneşti“ ofe­ră o nouă problematică. Cartea, edi­tată în format clasic (17 × 24 cm), cuprinde 53 de pagini bine structurate în patru capitole şi 27 de imagini sau planşe color, ce argumentează în mod vizual amplul limbaj teoretic. Încă din primul capitol: „Constantin Brân­­coveanu, un model princiar“, avem de-a face cu o perso­nalitate marcantă din estul continentului, în anii sfertului de veac ce a precedat şi a urmat lui 1700. Este vorba de un Prince Bassarabe căruia „imperiul Habsburgilor i-a conferit titlul de «Reichsfürst», iar Sublima Poartă i-a oferit domnia pentru o viaţă pe care tot iataganul otoman avea să o curme dramatic“. Fiul lui Papa din satul Brân­coveni şi al Stancăi Can­ta­cu­zino, dar şi urmaş al lui Nea­goe Basarab şi Vasile Lupu, dom­nul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, se intitula pe medaliile de preţ: „Constaninus Bassarab de Brankovan“ şi se voia a fi „asemene cu apostolii“ ca şi împăratul cu nume omo­nim, din secolul al IV-lea, redat într-o gravură din „Cuvânt pa­ne­giric la marele Constantin“ 1701 - manuscris aflat în co­lec­ţia Bibliotecii Academiei Ro­mâ­ne (fig. 8). Şi asemenea lui, voia să ducă o existenţă confortabilă şi „civilizată“, în pas cu Europa, marcată de fastul aulic al lumii bizantine, dar şi de tradiţii, de spiritul răsăritean al slujbelor şi de izvoarele bibliotecilor monas­ti­ce, dar şi de noutatea arhitec­tu­rală a „palatului“ - termen in­tro­dus şi în limba română la Mo­go­şoaia. Suntem în plină epocă de trecere către modernitate.

Al doilea capitol: „Un veac valah între martiri şi trădări“, este marcat de maxima tensiune a puterilor vecine principatului, dar şi de obiceiul supunerii nescandalizate, în cazul nostru. Este citat un fragment din conferinţa susţinută la Ateneu, în 15 august 1914, la împlinirea a două veacuri de la actul martiric din Constantinopol, precizând exemplar rigorile destinului nos­tru, începând de la Ştefan cel Mare: „Exista un singur drum politic, pe care veacuri întregi am mers toţi…“ (N. Iorga, „Va­loa­rea politică a lui Constantin Brâncoveanu“ (extras), Vălenii de Munte, 1914, p. 16). Se aude „Cântecul lui Constantin Vodă Brâncoveanu“, devenit în timp baladă, vicleim, colind, ba chiar şi joc, dramă folclorică a unei epoci „în care Moartea mişuna în texte şi în fresce, aducând «Judecata de Apoi» şi «Apo­ca­lip­sa» în pridvoare de locaşuri mun­tene şi oltene…“ (R. Theo­do­rescu, „Histoire et prophétie dans lâart valaque de la première moitié du XVIII-e siècle“, în „Roumains et Balkaniques dans la civilization sud-est européenne“, Bucureşti, 1999, pp. 410-417). Pentru această nouă viziune eshatologică avem la dispoziţie scene contemporane, unde Apocalipsul apare în locul Judecăţii: la Văcăreşti, pridvorul mănăstirii demolate (fig. 15), în Bucureşti, pridvorul Bi­se­ricii Creţulescu (fig. 19).

Capitolul al treilea: „«Dunga cea mare a rodului şi neamului său». Note istoriste în arta brân­co­veană“, pune înainte galeria portretelor străjuite de stema cu acvila bicefală cantacuzină şi corbul brâncovenesc din tinda bisericii mari de la Hurezi (fig. 2). Vechea pisanie arată că „vrut-au şi pre din lăuntru a o înpodobi şi a o înfrumuseţa cu de toate şi, zu­gră­vin­du-o ca nu alta asemenea, mai vrut-au, între alte, ca şi dunga cea mare bă­trâ­nă şi blagorodnă a rodului şi nea­mului său (n.n.), atât despre tată, cât şi despre mumă, să să zu­grăvească…“ (N. Iorga, „Inscripţii din bisericile Româ­niei“, I, 1905, p. 186); pios oma­giu adus neamului său cu ante­ce­dente precumpănitor ro­mâ­neşti, dar şi, parţial, levantine, voievodale, bănuit imperial. Aici in­tervine latura isto­ri­că şi descendenţa bizantină ră­mâ­ne un aspect al „istorismului“ românesc, de esenţă barocă, din vea­cul al XVII-lea, mai pu­ţin pregnant decât cel al co­bo­râ­rii din Basarabi - faptul evident în isto­rio­grafia vremii: „Pentru a mă­su­ra încă şi mai exact dimensiunile acestui ataşa­ment al Brân­co­vea­nului pentru tra­diţia basa­ra­bească - şi ge­ne­za, în fond, a acestei mentalităţi «istorisite» iz­vorând din mo­ş­te­ni­rea nobiliară vernaculară -, putem să privim înapoi, dincolo de pragul decisiv al acelei zile de octom­brie 1688 în care el urca treptele scaunului domnesc; adică spre vremea în care, ca înalt dregător şi nepot princiar - mare postelnic între decembrie 1679 şi iunie 2680, mare spătar între ianua­rie 1682 şi noiembrie 1686, mare logofăt între decembrie 1686 şi septembrie 1688 - făcea danii ce­lor mai importante ctitorii medi­e­vale ale Craioveştilor şi Ba­sa­ra­be­ni­lor. Cazul cel mai eclatant ră­mâ­ne, fără doar şi poate, cel al Bis­triţei…“ - unde avem inscrip­ţi­onată o adevărată cro­nică.

Capitolul al patrulea: „Istorie şi profeţie în arta Ţării Ro­mâ­neşti în prima jumătate a seco­lu­lui al XVIII-lea“, constituie un remember închinat împlinirii a 300 de ani de la jertfa martirică a Brâncovenilor. În „studiul“ anterior, printre efigii se aflau portretele voievozilor Laiotă Basarab (fig. 3), Matei Basarab (fig. 4), Neagoe Basarab (fig. 5), Şerban Cantacuzino (fig. 6) şi tabloul votiv cuprinzând familia voievodului Constantin Brân­co­vea­nu (fig. 7). Prezentarea genealogică neobişnuit de largă se continuă, apoi la biserica domnească din Târgovişte cu por­tre­tele convenţionale ale voie­vo­zilor Constantin Şerban (fig. 11) şi Petru Cercel (fig. 12). Acum însă problematica se dezvoltă în jurul unor teme cercetate de Teodora Voinescu şi de Andrei Pa­leolog, în lucrările privind sim­­bolistica decoraţiei murale exterioare din Muntenia, pe care autorul le elogiase public altă­dată, împărtăşind chiar aceleaşi concluzii, cu excepţia uneia sin­gu­­re, pe care o dezbate sub for­ma unei punctuaţii succinte, aş spune chiar specifice: „Nu a scă­pat, desigur, nimănui împre­ju­rarea că «Apocalipsul» din prid­voa­rele de la Creţulescu şi Vă­că­reşti, ca şi filosofii şi sibilele de la biserica «Cu Sfinţi», se plasează, de­opotrivă, ca noutăţi iconografice: 1) în aceiaşi ani â20 ai se­co­lului al XVIII-lea; 2) în aceeaşi reşedinţă princiară a Bu­cu­reş­ti­lor; 3) în acelaşi cerc cultural şi ideologic, cel al domnilor, al marilor dregători, al înalţilor ierarhi ale căror ctitorii bucureştene au devenit curând modele de urmat; 4) în aceeaşi lungă domnie - a doua - a celui dintâi pricipe fanariot, Nicolae Mavrocordat (1719-1730), care este luată, în posteritatea imedia­tă, drept o tristă piatră de hotar…“ (R. Theodorescu, „Studii brân­coveneşti“, Bucu­reşti, 2014).

Cu o distinsă ţinută acade­mică şi cu firească notă co­me­mo­ra­tivă, stu­diile acestea pre­zintă o sin­teză a unor subiecte universal valabile, la care se adaugă, de­sigur, valenţa personală com­ple­xă a stilului autorului, pla­sa­tă la un înalt nivel de înţelegere istorică, cultural-artistică şi teologică.